Pe lângă frunza, probabil cumpărată pe nimic dintr-o bancă de imagini, brandul turistic al României mai are în compoziţie un font “aproape gratis”, de care art directorii nu ştiu cum să se descotorosească în mileniul III: Myriad sau ceva foarte apropiat de el. Myriad e o literă inventată în anii ’90, care vine la pachet cu Photoshop şi a fost folosită şi de Apple în logo, deci un “cal mort” pentru oricine ar face un logo în ziua de azi. Brandul e mizerabil, dar modul cum presa a tăvălit întreaga problemă azi e mai rău. Câteva explicaţii elementare sunt necesare. {Mai mult…}
Cu privire la zvonurile din ultima vreme că m-aş fi vândut la Institutul Cultural Român, recunosc: aşa e. Conducerea ICR mi-a promis însă că nu mă va vopsi în portocaliu şi nici nu mă va băga în lanţuri dacă voi juriza, împreună cu Florin Dumitrescu şi Răzvan Ţupa, o serie de proiecte de presă culturală care au candidat la bursele ICR. E vorba de finanţarea unor materiale jurnalistice despre România, şi povestesc despre asta aici fiindcă au fost două idei care m-au interesat în mod special (şi care, de altfel, au luat primele două locuri, în ordinea notelor):
AMANDA M. WILSON, o americancă, vrea să {Mai mult…}
Acum două sâmbete am fost la Yo-Yo Ma, care a cântat la Operă cu “The Silk Road Ensemble“, o trupă eclectică de muzicieni occidentali, din India, China, Pakistan şi aşa mai departe care urmăreşte să reconstituie traseul mătăsii. Proiectul are virtuţi pedagogice, printre altele îţi deschide mintea inclusiv asupra brandului de ţară, deci a modului cum ar trebui să ne prezentăm pentru uzul străinătăţii. Sâmbătă am publicat în “Evenimentul zilei” un articol despre care eram convins că va stârni oarece măcel în subsol: bisul lui Yo-Yo Ma a fost o piesă românească numită “Turceasca”. Dat fiind că am remarcat acest lucru, e clar: sunt ţigan.
