“The Industry” în format electronic

Intact Media Grup a postat varianta electronică din “The Industry”, revista pe care am făcut-o pentru ei. Puteţi să o răsfoiţi pe Issuu. Open publication – Free publishingMore advertising Aştept comentariile voastre, mai ales că e vorba de un dummy (număr zero), deci de ceva perfectibil. Primul număr are contribuţii de Florin Dumitrescu, Mihnea Măruţă şi Brăduţ Ulmanu. Versiunea tipărită se distribuie începând de luni; dacă lucraţi în media, advertising, la marketingul marilor clienţi din publicitate, ar trebui să o primiţi în plic 🙂 Câteva lucruri despre revistă şi într-o… Read more »


Prefaţa la “Cartea feţelor”, cea care se va lansa vineri

Aşa cum aţi aflat dacă aţi mai intrat pe aici, Brăduţ Ulmanu a început, dar şi isprăvit, un volum despre Facebook pe nume “Cartea feţelor”. Cartea apare în “Spaţii publice” – colecţia care a început cu Cum să devii un Nimeni şi pe care o coordonez împreună cu Radu Gârmacea, redactor-şef la Editura “Humanitas” – şi se lansează mâine, la ora 17.30, la standul editurii. Cu permisiunea acesteia, îmi face plăcere să vă ofer, mai jos, prefaţa pe care i-am scris-o lui Brăduţ Ulmanu. E un eseu de sine stătător, sper să-l savuraţi: Dansul click-urilor şi grimasele… Read more »


ymterviu.041.2: Ulmanu, Facebook, politicienii şi prietenii

20:48 Iulian Comanescu: Eu am o teorie a emigraţiei. 20:48 Iulian Comanescu: În anii ’90 se emigra în Spania sau Germania. 20:48 Iulian Comanescu: Pe vremea lui Năstase s-a emigrat în Italia. 20:48 Iulian Comanescu: Acum se emigrează pe Facebook. {Partea a doua a discuţiei cu Brăduţ Ulmanu, care scrie un volum numit Cartea feţelor, evident despre Facebook, care se va tipări la Humanitas.} 20:49 Iulian Comanescu: Azi am ieşit… de pe calculator, nu de pe Facebook. 20:49 Brăduţ Ulmanu: foarte interesant 20:49 Brăduţ Ulmanu: Facebook ca evadare 20:49 Brăduţ Ulmanu: dar aici e o asemănare mare cu cinema-ul sau… Read more »


ymterviu.041.1: Brăduţ Ulmanu şi cartea lui despre Facebook

20:00 Iulian Comanescu: Gata, îi dăm drumul? 20:00 Brăduţ Ulmanu: ready when you are 20:01 Iulian Comanescu: Stai o sec să trag cu juma de ochi la B1. {Cât trag cu ochiul, voi aflaţi că am dezgropat ideea de ymterviu pentru ca să vorbim de volumul pe care îl pregăteşte Brăduţ Ulmanu (Jurnalismonline.ro) pentru Editura “Humanitas”, titlu de lucru Cartea feţelor. Cartea urmează să apară în Spaţii publice, seria coordonată de Radu Gârmacea şi al dumneavoastră umil, care a scos acolo acum aproape doi ani Cum să devii un Nimeni. Mai jos e prima parte a… Read more »


Despre Facebook la Humanitas

După ce am lansat Cum să devii un Nimeni, Radu Gârmacea, redactor-şef la Humanitas, mi-a făcut o propunere măgulitoare, de a coordona alături de el colecţia deschisă de cartea mea, numită Spaţii publice. Ca neprofesionist în materie de editare (de carte), am crezut că pot fi util cu ceea ce ştiu despre românii cu experienţă în comunicare, capabili să ducă la bun sfârşit o carte bună. Desigur că editura şi Radu Gârmacea ajung mult mai uşor la autorii străini decât mine însumi, lucru care s-a şi întâmplat, cum o să vedeţi mai la vale. Primul român pe care îmi… Read more »