Tag Archives: alternate history

Cartea săptămânii: Omul din castelul înalt – Philip K. Dick

Cum e asta: un venerabil și înalt funcționar al Imperiului Japonez, pe nume Nobusuke Tagomi, e agresat de niște derbedei din Gestapo la San Francisco, dar îi face strecurătoare cu un Colt de colecție, din secolul al XIX-lea. După ce face moarte de om, tulburat, Tagomi pune Coltul în cutia decorativă din care-l scosese și pleacă cu el la dealerul de antichități de unde îl cumpărase, ca să scape de el, fiindcă arma îi strică Zenul. Toată treaba se-ntâmplă în 1962.

V-am zăpăcit de tot: ce caută Gestapoul la San Francisco, în 1962, și Coltul în mâna japonezului? Tocmai aici e clenciul, zăpăceala asta se numește alternate history și e un gen literar construit pe premise ca: „Dacă războiul era câștigat de Hitler?” În Omul din castelul înalt (Nemira), premisa e tocmai asta, urmată de faptul că Hitler e închis la balamuc, sifilitic, iar nemții și japonezii se încaieră pe muțește, într-un altfel Război Rece.

Dacă vă așteptați la mult pac-pac și nazi shit, aflați că o să fiți dezamăgiți. Philip K. Dick e o minte curioasă care te face să te-ntrebi ce fel de vis e istoria, aia adevărată. Și, bineînțeles, cât de adevărată e.

Îți propunem Omul din castelul înalt și fiindcă Amazon face un serial după carte. Pilotul a primit note grozave de la criticii americani.

Mai mult, în Șapte seri.

Citate

Poate, dacă știi că ești nebun, nu ești nebun. Sau încetezi să mai fii nebun. Te trezești.

Romancierii. Știu o mulțime de șmecherii. Uitați-vă la doctorul Goebbels; așa a început, scriind ficțiune. Zgândărește toate dorințele elementare care există în oricine, sub suprafața oricât de respectabilă. Da, romancierul cunoaște umanitatea, cât de netrebnică e, cum se lasă condusă de propriile testicule, cum e deturnată de propria lașitate, cum își trădează orice crez mânată de lăcomie – și singurul lucru pe care trebuie să-l facă e să bată toba, pentru ca să fie băgat în seamă. Și, bineînțeles, râde de efectele pe care le obține, în secret.

Vor să fie agenții, și nu victimele istoriei. Se identifică cu puterea lui Dumnezeu și se cred trimișii lui Dumnezeu. Asta e nebunia lor fundamentală. Sunt copleșiți de cine știe ce arhetip; ego-urile li s-au expandat psihotic, așa încât nu pot spune de unde încep ei și unde se termină divinitatea. Nu e hybris, nu e mândrie; e inflația ego-ului până la limită – confuzia între cel care venerează și ceea ce e venerat. Omul nu l-a devorat pe Dumnezeu; Dumnezeu a devorat omul.

În altă lume, s-ar putea să fie altfel. Mai bine. Alternative clare bine-rău. Nu mixturile astea subtile, amestecurile astea, pentru care nu există instrumente să le separi.

Dilema omului civilizat: corpul în alertă, pericolul – obscur.

Fragment din pilotul Amazon