Ziariști în grevă? Eu sunt de vreo patru ani. Despre respect

Bogdan Ciuclaru de la Radio Guerilla povesteşte pe Blogmeaway despre o discuţie cu Vlad Craioveanu, din care i-a venit ideea unei greve media (a ziariştilor şi a instituţiilor media). Bogdan crede că presa ar putea câştiga respect din partea instituţiilor statului în felul ăsta şi vrea să ştie ce părere au o serie de oameni cu bloguri pe tema asta, printre care şi eu.

Părerea mea e că o acţiune de felul ăsta e deocamdată nejustificată. Pentru a câştiga respectul statului, deci al politicienilor, presa ar trebui în primul rând să renunţe la complicitatea cu politicul în care trăieşte de vreo doi sau trei ani încoace. De fapt, presa, în sensul de ziarişti şi alţi muncitori cu conţinutul, îşi resimte mizeria, în mod nemijlocit, pe filiera {Mai mult…}

Unde am greșit: răspunsurile lui Fumurescu, Măruță și Rogozanu

Două posturi mai jos, adresam câtorva oameni din presa scrisă pe care îi preţuiesc pentru diferite însuşiri invitaţia de a răspunde la întrebarea “Unde am greşit?”, raportat la performanţa slabă a “generaţiei 40″ în posturile de management pe care le ocupă după plecarea lui CTP, a lui SRS şi a lui Nistorescu din fruntea gazetelor. Sumarizez aici primele trei răspunsuri (Fumurescu, Măruţă, Rogozanu), fiindcă fiecare mi s-a părut a avea câte ceva foarte pertinent de spus. În ordine cronologică:

- Alin Fumurescu face un inteligent pas înapoi şi pune problema într-un context mai larg. Criza brandurilor media vine din criza generală a brandurilor:

De orice fel – de la Colgate la Coca-Cola si de la Volkswagen la Marlboro. Aceasta criza generalizata a brandurilor se explica, printre altele, prin nevoia (cultivata) de schimbare. Daca inainte te mandreai sa conduci acelasi brand de masina si sa citesti acelasi ziar ca si tatal sau bunicul tau (cu cat mai vechi, cu atat mai bine), astazi lumea alearga in permanenta dupa “altceva”. Constanta in gusturi apare dubioasa – semn fie de incremenire, fie de neputinta de a-ti permite altceva.

- Mihnea Măruţă ia întrebarea foarte personal, ceea ce e bine, fiindcă într-un sens aşa o pusesem. Mi-a plăcut cel mai mult partea despre coerenţa ideologică a unui ziar: {Mai mult…}

Criza de brand a presei scrise: unde am greșit?

Recentele întâmplări de la “Academia Caţavencu”, care a făcut vrând-nevrând un pui pe nume “Kamikaze”, mă fac să mă gândesc la o socoteală referitoare la valoarea de brand a unor titluri de presă scrisă. Ce s-a întâmplat în ultima parte a anului trecut şi primele luni ale acestuia a dus la:

- “Academia Caţavencu” ruptă-n două. Kamikazii aruncă diferite săgeţi către fosta revistă, ceea ce nu poate fi de bine pentru ea.
- “Cotidianul” dispărut de pe tarabă, cu o ediţie de Web ţinută în viaţă de F 5, compania de net a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
- “Evenimentul zilei” şi “Capital” trecute la un proprietar român, Bobby Păunescu, legat de media care au susţinut făţiş o parte a spectrului politic în campanie (B 1), cu toate conotaţiile de brand care vin de aici.

Dacă nu pare mare lucru, să ne gândim la titlurile stabile: “Gândul” dă semne de vivacitate, nu numai prin clonarea pe net a layoutului de la Huffington Post, ci şi prin unele subiecte bune din ultima vreme, dar n-a fost niciodată un ziar de peste 50 de mii de exemplare vândute, iar istoria lui începe în 2005. “Adevărul” zbârnâie ca tiraj, dar e legat ombilical de inserturile de cărţi, iar conţinutul propriu-zis nu a convins cu aplauze. La “România liberă” se pregăteşte (încă) o relansare, cu Mario Garcia, dar se ştie cât au ajutat redesenările până acum: deloc.

Curios, în picioare rămân două branduri de la Intact Media Group (Voiculescu), “Jurnalul naţional”, cu evoluţia lui uşor paralelă cu restul presei, ceea ce înseamnă şi bine, şi rău, şi “Gazeta Sporturilor”, cu ale sale conotaţii serioase, date de scandalul Ridzi şi alte eforturi editoriale, plus reputaţia directorului, Cătălin Tolontan.

Văzând lucrurile ca mai sus, putem trage concluzia că majoritatea brandurilor cu reputaţie din presa românească îşi pierd ceea ce au mai bun, dincolo de modul ameninţător cum arată lucrurile dacă ne uităm la cifre şi alte simptome de business. Scăderea de reputaţie nu înseamnă implozia tirajelor peste o lună, la fel cum orientarea editorială din prezent a “Adevărului”, nu cu totul convingătoare, poate însemna un tiraj considerabil prin artificii de publishing. Dar, pe termen mediu, acest gen de pierdere de status nu e de bine.

Dincolo de climatul economic general, toate cele de mai sus se suprapun peste schimbarea de generaţii din presa românească. De prin 2007-2008, şefii de gazetă din generaţia pre-1989, adică oameni precum Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu (care intră numai biologic în această generaţie, fiindcă nu a făcut presă pe vremea lui Ceauşescu) au dispărut din fruntea redacţiilor. Cum spuneam şi în alte locuri, în locul lor a venit generaţia din care fac parte, în jurul a 40 de ani, formată după 1989. Pare deci verosimil că o parte din responsabilitatea pentru cele de mai sus, şi pentru altele, ne revine/îi revine acestei generaţii. Cum s-ar repartiza vina pe diferiţii manageri de redacţie, divizii şi altele? {Mai mult…}

Schizotidianul

O mostră de pluralism al opiniilor tipică pentru presa românească, în “Cotidianul”. Alin Fumurescu e convins că PD-L va guverna cu PNL, în timp ce Adrian Ursu zice că PD-L e condamnat la opoziţie, sub altul pe site.

Editorialul lui Alin îmi place mai mult, pot spune şi că sunt amic cu el, deşi nu ne-am mai văzut de ani de zile, fiindcă “Fumi” bântuie acum prin America. La modul cum sunt scrise cele două texte însă, asta n-are nicio importanţă, cred că-s pur subiectiv. Problema care se pune e câţi cititori vor lua în serios un ziar cu accese de schizofrenie de felul ăsta (simultan pe net, la o zi pe print).

Mai rămâne să trăim ziua când Traian Ungureanu o să-l contrazică pe Traian Ungureanu. Dar asta nu cred să se întâmple, oricât se ceartă Traian Băsescu cu Traian Băsescu.