Tag Archives: Alin Fumurescu

Ziariști în grevă? Eu sunt de vreo patru ani. Despre respect

Bogdan Ciuclaru de la Radio Guerilla povestește pe Blogmeaway despre o discuție cu Vlad Craioveanu, din care i-a venit ideea unei greve media (a ziariștilor și a instituțiilor media). Bogdan crede că presa ar putea câștiga respect din partea instituțiilor statului în felul ăsta și vrea să știe ce părere au o serie de oameni cu bloguri pe tema asta, printre care și eu.

Părerea mea e că o acțiune de felul ăsta e deocamdată nejustificată. Pentru a câștiga respectul statului, deci al politicienilor, presa ar trebui în primul rând să renunțe la complicitatea cu politicul în care trăiește de vreo doi sau trei ani încoace. De fapt, presa, în sensul de ziariști și alți muncitori cu conținutul, își resimte mizeria, în mod nemijlocit, pe filiera Continue reading

,

Unde am greșit: răspunsurile lui Fumurescu, Măruță și Rogozanu

Două posturi mai jos, adresam câtorva oameni din presa scrisă pe care îi prețuiesc pentru diferite însușiri invitația de a răspunde la întrebarea “Unde am greșit?”, raportat la performanța slabă a “generației 40” în posturile de management pe care le ocupă după plecarea lui CTP, a lui SRS și a lui Nistorescu din fruntea gazetelor. Sumarizez aici primele trei răspunsuri (Fumurescu, Măruță, Rogozanu), fiindcă fiecare mi s-a părut a avea câte ceva foarte pertinent de spus. În ordine cronologică:

Alin Fumurescu face un inteligent pas înapoi și pune problema într-un context mai larg. Criza brandurilor media vine din criza generală a brandurilor:

De orice fel – de la Colgate la Coca-Cola si de la Volkswagen la Marlboro. Aceasta criza generalizata a brandurilor se explica, printre altele, prin nevoia (cultivata) de schimbare. Daca inainte te mandreai sa conduci acelasi brand de masina si sa citesti acelasi ziar ca si tatal sau bunicul tau (cu cat mai vechi, cu atat mai bine), astazi lumea alearga in permanenta dupa “altceva”. Constanta in gusturi apare dubioasa – semn fie de incremenire, fie de neputinta de a-ti permite altceva.

Mihnea Măruță ia întrebarea foarte personal, ceea ce e bine, fiindcă într-un sens așa o pusesem. Mi-a plăcut cel mai mult partea despre coerența ideologică a unui ziar: Continue reading

,

Criza de brand a presei scrise: unde am greșit?

Recentele întâmplări de la “Academia Cațavencu”, care a făcut vrând-nevrând un pui pe nume “Kamikaze”, mă fac să mă gândesc la o socoteală referitoare la valoarea de brand a unor titluri de presă scrisă. Ce s-a întâmplat în ultima parte a anului trecut și primele luni ale acestuia a dus la:

– “Academia Cațavencu” ruptă-n două. Kamikazii aruncă diferite săgeți către fosta revistă, ceea ce nu poate fi de bine pentru ea.
– “Cotidianul” dispărut de pe tarabă, cu o ediție de Web ținută în viață de F 5, compania de net a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
– “Evenimentul zilei” și “Capital” trecute la un proprietar român, Bobby Păunescu, legat de media care au susținut fățiș o parte a spectrului politic în campanie (B 1), cu toate conotațiile de brand care vin de aici.

Dacă nu pare mare lucru, să ne gândim la titlurile stabile: “Gândul” dă semne de vivacitate, nu numai prin clonarea pe net a layoutului de la Huffington Post, ci și prin unele subiecte bune din ultima vreme, dar n-a fost niciodată un ziar de peste 50 de mii de exemplare vândute, iar istoria lui începe în 2005. “Adevărul” zbârnâie ca tiraj, dar e legat ombilical de inserturile de cărți, iar conținutul propriu-zis nu a convins cu aplauze. La “România liberă” se pregătește (încă) o relansare, cu Mario Garcia, dar se știe cât au ajutat redesenările până acum: deloc.

Curios, în picioare rămân două branduri de la Intact Media Group (Voiculescu), “Jurnalul național”, cu evoluția lui ușor paralelă cu restul presei, ceea ce înseamnă și bine, și rău, și “Gazeta Sporturilor”, cu ale sale conotații serioase, date de scandalul Ridzi și alte eforturi editoriale, plus reputația directorului, Cătălin Tolontan.

Văzând lucrurile ca mai sus, putem trage concluzia că majoritatea brandurilor cu reputație din presa românească își pierd ceea ce au mai bun, dincolo de modul amenințător cum arată lucrurile dacă ne uităm la cifre și alte simptome de business. Scăderea de reputație nu înseamnă implozia tirajelor peste o lună, la fel cum orientarea editorială din prezent a “Adevărului”, nu cu totul convingătoare, poate însemna un tiraj considerabil prin artificii de publishing. Dar, pe termen mediu, acest gen de pierdere de status nu e de bine.

Dincolo de climatul economic general, toate cele de mai sus se suprapun peste schimbarea de generații din presa românească. De prin 2007-2008, șefii de gazetă din generația pre-1989, adică oameni precum Cornel Nistorescu, Sorin Roșca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu (care intră numai biologic în această generație, fiindcă nu a făcut presă pe vremea lui Ceaușescu) au dispărut din fruntea redacțiilor. Cum spuneam și în alte locuri, în locul lor a venit generația din care fac parte, în jurul a 40 de ani, formată după 1989. Pare deci verosimil că o parte din responsabilitatea pentru cele de mai sus, și pentru altele, ne revine/îi revine acestei generații. Cum s-ar repartiza vina pe diferiții manageri de redacție, divizii și altele? Continue reading

Schizotidianul

O mostră de pluralism al opiniilor tipică pentru presa românească, în “Cotidianul”. Alin Fumurescu e convins că PD-L va guverna cu PNL, în timp ce Adrian Ursu zice că PD-L e condamnat la opoziție, sub altul pe site.

Editorialul lui Alin îmi place mai mult, pot spune și că sunt amic cu el, deși nu ne-am mai văzut de ani de zile, fiindcă “Fumi” bântuie acum prin America. La modul cum sunt scrise cele două texte însă, asta n-are nicio importanță, cred că-s pur subiectiv. Problema care se pune e câți cititori vor lua în serios un ziar cu accese de schizofrenie de felul ăsta (simultan pe net, la o zi pe print).

Mai rămâne să trăim ziua când Traian Ungureanu o să-l contrazică pe Traian Ungureanu. Dar asta nu cred să se întâmple, oricât se ceartă Traian Băsescu cu Traian Băsescu.