Stolojan şi minerii, A.D. 1992

Deşi nu cred deloc că “monstruoasa coaliţie” PSD-PDL e cea mai bună soluţie în momentul de faţă, am de spus ceva de bine despre Theodor Stolojan, o amintire dinainte de lacrima din 2004 şi “Dragă Stolo”.

Scena se petrece undeva între 16 octombrie 1991 şi 19 noiembrie 1992, primul guvern Stolojan, la a nu ştiu câta venire a minerilor în Bucureşti. Eram ziarist de politic la “Dreptatea” şi îmi petreceam ziua la Sala Omnia, vechiul sediu al Senatului (şi înainte de asta al Comitetului Central), bând lapte bătut cu răposaţii Gheorghe Dumitraşcu, Emil Negruţiu şi alţi senatori. “CC-ul” era încă perceput în chip de centru al puterii, fiindcă acolo se întâmplaseră ultima cuvântare a lui Ceauşescu, scena cu elicopterul şi alte evenimente în decembrie 1989. Este motivul pentru care la o dată neprecizată, când Miron Cozma şi minerii au dat iarăşi iama-n Bucureşti ca să ceară nu mai ştiu ce dracu’, de data asta mai puţin contondent decât în iunie ’90 sau toamna ’91, s-au oprit la deja numita Sală Omnia.

De primit i-a primit nimeni altul decât “dragă Stolo”, cunoscut pe vremea aceea sub numele de Teddy Legumă, după un editorial al lui Dinescu din “Academia Caţavencu”. Scena arăta cam aşa: Stolojan la prezidiu, cu vreo doi miniştri costelivi (pe vremea aia erau mai slabi) după el. În stânga, la tribuna de unde urlau Dumitraşcu şi Vadim lunea, la interpelări – Cozma şi şleahta. Bodyguarzi lipsă, SPP-ul de-abia dacă se înfiinţase, în aer era o anumită tensiune electrică, lucrurile ar fi putut degenera oricând într-un măcel. Nu mai ştiu cum erau protejaţi demnitarii pe vremea aceea, dar n-aveai deloc senzaţia de securitate şi spaţiu protejat pe care o ai azi când trece câte-un Băsescu cu girofarul.

În fundul sălii, pe lângă uşi, ca s-o poată şterge prompt la nevoie, erau câţiva ziarişti mai cu tupeu, antrenaţi în iunie 1990, printre care şi subsemnatul. Tensiunea din aer era accentuată de urletele lui Cozma de la tribună. Cred că voia măriri de salarii, protecţie socială, garanţii că minerii României o să scurme prin mine până la sfârşitul lumii, lucruri de felul ăsta. Aşezat la prezidiu, mic şi cu ochii mari, Stolojan asculta perplex. Când, după vreo un sfert de oră, Cozma a terminat de urlat, s-a lăsat o tăcere. Ezitant, Teddy Legumă a început:

“Vreau să vă spun… eu sunt primul-ministru al acestei ţări. Dumneavoastră puteţi să faceţi ce doriţi. Puteţi să mă ameninţaţi, iar mie poate să mi se facă frică. Ca om, sunt la dispoziţia dumneavoastră. Dar ca prim-ministru, nu pot accepta ceea ce cereţi dumneavoastră. Ceea ce cereţi dumneavoastră nu este în interesul acestei ţări. De aceea, ca om, puteţi să-mi faceţi ce vreţi. Dar sunt primul-ministru al acestei ţări şi, ca prim-ministru, nu am cum să cedez.”

Curios, discursul scrâşnit, speriat şi defensiv al lui Stolojan i-a luat piuitul lui Cozma. Lucrurile s-au încheiat acolo, minerii s-au dus de unde au venit fără să bată pe nimeni.

Curajul, zicea Aristotel, e la jumătatea drumului dintre laşitate şi cutezanţă.

Înapoi în 2008, România e cu fundu-n două luntre şi, de sub smalţul portocaliu pe care l-a căpătat de la “dragă Stolo” încoace, Stolojan trebuie să cârmească cumva catamaranul, aflat în echilibru instabil. În mod curios, îşi confirmă rolul – sau destinul? avem destine în politica României? – de premier de criză. Cum spuneam, n-am nicio consideraţie faţă de felul cum s-au făcut cărţile cu PDL şi PSD, dar n-am avut nici accese de perplexitate când am aflat cine va guverna, dat fiind felul cum am văzut lucrurile dinăuntrul politicii în ultimul an şi ceva. Ceea ce ştiu cu siguranţă e că, dincolo de gargara analiştilor de la televizor, lucrurile nu sunt ce par a fi, iar asta într-un mod destul de puţin palpitant şi deloc conspirativ. Am ţinut doar să spun povestea de mai sus fiindcă nici dracul nu-i atât de negru, chiar atunci când are sacou portocaliu şi pantaloni roşii.

  1. tanga Reply

    Un baiat de 65 ani care se da cu placa…nu zgirie pe la usi,nici chiar ale Cotrocenilor.

  2. mariana Reply

    da p-aia, tot cu el si cu minerii, care tipau la el, cand le-a spus ca el nu iese in strada sa le vorbeasca ortacilor, ca locul lui e acolo, la guvern, unde sta sa negocieze “pana cade jos”, dar nu poate negocia in strada, si spunea asta muscand din cuvinte, in stilul lui…
    Atunci mi-a placut de el

  3. Iulian Comanescu Reply

    Mariana: a fost şi ceva la televizor? Poate ne referim la acelaşi lucru, discursul e redat din memorie şi parcă ce-mi spui tu sună familiar. Sunt totuşi convins că episodul de la Sala Omnia n-a fost văzut nicăieri.

  4. Iulian Comanescu Reply

    Eftimie: da, sigur, Stolojan a dat şi-n destule gropi. Ce voiam eu să zic e doar că omul e mai complex decât fotografia aia cu lacrima. Sau filmuleţ de youtube, ce-o fi fost.

  5. Jean Valjean Reply

    Da, interesant aspectul, nu-mi mai aminteam.
    Despre Stolo imi aminteam doar “Draga Michael,” ca a devalorizat la jumate leul, ca apoi a nationalizat valuta, a plecat la Banca Mondiala, ca apoi Draga Stolo s-a imbolnavit la alegeri, a devenit consilier prezidential, a dat un interviu in chiloti … si ca “seamana cu Nosferatu” (am citat din CTP).
    In concluzie, omul e mai complex… 🙂

  6. Danutz Nastase Reply

    Ca seamana cu Nosferatu confirm. Asta nu e rau, e un avantaj. De acum inainte primul-ministru al Romaniei va fi recunoscut: vine din tara lui Dracula si chiar arata ca atare. 🙂
    Si apoi, in vremuri de criza trebuia sa avem un prim-ministru care sa arate mai jigarit, nu dolofan ca Nastase, de pilda…
    Lasand gluma la o parte, tipul pare sa fie chiar competent si serios, caliatati cam greu de intalnit la aceeasi persoana in Romania. Sa speram ca, daca va fi confirmat in Parlament, chiar va face treaba buna. Nu numai in economie, ci si in administratie si, mai ales, in justitie.

  7. Viq Reply

    Mie mi se pare mai elocvent decât un cârnat de date seci.
    Am văzut textul într-un coment, dar cred că aici era corect să răspund.
    Preiau câteva din vorbele astea şi la mine, dacă nu e deranj.

    Mulţam. O zi bună.

  8. Marian S. Reply

    Eu cred ca domnul Stolojan e un tehnocrat bun si in acelasi timp un om politic slab. Ca sa mai creasca in ochii (mei) cetatenilor ar trebui sa faca citeva lucruri:
    1. Sa-si angajeze un purtator de cuvint competent si sa iasa cit mai putin la interval.
    2. Sa ne spuna cindva de ce s-a imbolnavit acum patru ani.
    3. Sa ne scoata din rahatul care se prefigureaza pentru 2009.

Post your thoughts