SPT.ro şi Gizmodo.ro

Brăduţ Ulmanu şi Adrian Spinei anunţă două lansări: SPT.ro (site-ul “Sport Total”) şi Gizmodo.ro (Media Pro Interactiv). Câteva impresii despre fiecare despre ele, cu invitaţia de a vă spune şi voi părerea mai la vale, ca totdeauna.

SPT.ro
Nu îmi place. M-am tot întrebat de ce şi o primă explicaţie ar fi că n-are decât două feluri albastru, în el, folosit pe suprafeţe mari. Mai e ceva ce aş putea numi o utilizare dezorganizată şi bizară a albului. Spaţiile albe sunt quality, glossy pe print, dar pe Internet am senzaţia că produc senzaţia de dezordine – sau cel puţin, aşa cum au fost folosite pe SPT.ro. După prima senzaţie, de respingere, am ajuns şi la lucruri interesante. “Frontul” site-ului, partea aceea cu poză şi câteva informaţii esenţiale, e o idee bună de organizare. Din păcate, faţă de şmecheria animată de pe ABCNews.go.com (e un Flash?), pare un soi de schiţă neterminată. La fel, dacă zonele în care e împărţit site-ul ar fi avut nişte titluleţe “de rubrică”, la fel cum e în stânga, m-aş fi orientat mai bine în dezordinea alb-albastră a site-ului. Sub ea e o ordine invizibilă, poate dată de Brăduţ, care zice că a fost implicat în proiect. Păcat că acesta nu şi pictează cum cântă, ca să spun aşa. De alfel, şi pe Jurnalismonline.ro, se poate vedea că pictorul şi-a băgat picioarele, la propriu, în headerul site-ului.

Gizmodo.ro
Îmi place, mai puţin ideea de a pescui un brand celebru pe Internet (Gizmodo.com) şi a-l clona în scopuri proprii în România. Sau s-ar putea să fie o înţelegere cu omologii de afară şi să nu ştiu eu. Oricum ar fi – clonă, licenţă sau alt tip de adaptare – cel puţin e vorba de un concept clar şi cu şanse bune de succes. O nişă care înseamnă pe Internet aproape mainstream: gadgeturile. Mergeţi la analiza lui Spinei ca să aflaţi nişte lucruri. Eu mă mărginesc să spun că Gizmodo.ro ar avea nevoie şi de un condei şi de fun-ul din postările şi pozele Gizmodo.com. Textele de pe .ro sunt nişte ştiri semirumegate, deocamdată. O soluţie ar fi “less is more”. Vineri, 13, Gizmodo.ro are nu mai puţin de 10 postări. Asta ar putea produce intoxicaţie celor mai maniaci dintre gizmologi.

  1. Adrian Reply

    Gizmodo.com si Engadget.com sunt siteuri concurente, in Romania ele fac schimb linku-uri. Folosirea denumire pentru siteurile romanesc este mai mult decat jenanta pentru MPI. Boingboing.ro este liber, oare il cumpara cei de la MPI pentru o alta clona? Cei de la Engadget si Gizmodo au parte de testari pre-release datorita traficului care il au, am dubii mari ca cei din Ro vor putea face la fel. In plus, de multe ori pe Engadget sunt prezentari de la autori care chiar au tinut in mana produsele resepctive si iti ofera prezentari pertinente. Dupa cum spuneai gizmologi sunt avizi de astfel de informatii si daca nu au informatii de ultima ora, vor migra catre cei care le ofera. Autorii de pe engadget.com sunt cu adevarat pasionati de domeniu si asta se observa in articolele lor care sunt mult mai “juicy” decat traducerile seci de pe engadget.ro (so far)

  2. Clocky Reply

    SPT si-a concendiat designerul. Si se vede 🙂
    Mie nici gizmodo.ro nu imi prea place din punct de vedere grafic. Am intrat si pe .com dar (poate e de la firefoxul meu) are un design si o aranjare in pagina mai jalnica comparata cu varianta ro.

  3. Iulian Comanescu Reply

    Adrian: Foarte concludent ce spui, deşi eu n-aş fi atât de sever. Decelez cu siguranţă o problemă a Gizmodo.ro, anume că “gizmologii” ştiu, foarte probabil, şi engleză şi asta i-ar putea face să prefere Gizmodo.com.

  4. mirela Reply

    Din cate stiu eu, gizmodo este un concept foarte cunoscut international iar site-ul .com este tradus in 8 limbi. Are vreo legatura gizmodo.ro cu .com sau e o faza tipica de copiere si imitare a unui succes? Ma intreb unde sta creativitatea si noutatea? Se vor limita doar la tranduceri? HM…. ma asteptam la mai mult .

Post your thoughts