Spiritul național și manelele

Mare tristețe, mare că anul ăsta, de Revelion, au câștigat iar maneliștii (ai Antenei 1). Toată jalea asta de băieți subțiri pe care o cheltuim pe manele nu prea are rost, încerc să argumentez în “Evenimentul zilei”. Mai corect ar fi să ne vedem simbolurile naționale așa cum sunt – cu lumini și umbre, cum era serialul acela.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

17 thoughts on “Spiritul național și manelele”

  1. Cu corectitudinea nu se prea poate ajunge departe astazi.
    Banii vorbesc … si manelistii nu se pot plange ca nu au bani …’ca doar io luat de la dusmani’ 🙂

  2. “Lumini si umbre”…? 🙂
    …Hm, depinde! Din ce…”iepoca” privesti, din aia de dinainte de ’89, unele erau “luminile”, altele “umbrele” si, invers, dupa ’89, cum VEDEM bine sau depinde si din ce “zona” culturala “vii…” si privesti.
    “Te uiti si castigi”?!

  3. de acord, dar pana la un punct. daca exemplele in cauza n-ar fi fost unele, sa zice, discutabile din pdv al “maretiei” lor (tepes si imnul), situatie in care se poate regasi orice natie de pe pamant, cu rateuri istorice, daca l-ar fi mistocarit pe un …titus maiorescu, sa zicem, teoria ta n-ar mai sta in picioare. doar ca un asemenea exemplu nu e deloc un material bun pentru bascau la un program de revelion pentru simplul motiv ca nu-l prea cunoaste lumea. nu? 🙂
    ideea e ca probabil si elvetienii au personaje de care le poate fi o tona de jena, dar tocmai asta poate sa-i impiedie si mai mult sa le pomeneasca numele prea des, in orice context.

  4. Cosmin: exemplele mi-au fost injectate în text, ca să zic așa, de realitate. Deșteaptă-te române-manea și Minune-Țepeș sunt două din ideile TV care au stârnit furia în ultimii ani. Titu Maiorescu nu e un motiv de bășcălie fiindcă despre el e mai greu să faci așa ceva (numai Eminescu putea: “Profesor de istorie și de alte istorii la școala de fete…”).

    Cred că alte nații nu își cocolesc simbolurile naționale cu aceeași tandrețe ca noi, brusc exaltată ca furie atunci când “inamicul” manelist apare la orizont. În plus, alte nații au o istorie mai demnă de acest nume, cu personaje de statură proporțională. Pe-aici, din păcate, s-au tot încrucișat câte trei imperii odată, am făcut și noi ce-am putut și e decent să recunoaștem că suntem ceea ce am fost și nu mult mai mult de atât.

    fLoreign: mersi de linkul la textul lui Giosan, nu-l știam și îmi place. Faptul că raționează simetric cu mine (vezi și explicațiile pe care le-am dat aici:
    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-5301940-cine-gustat-manele-noaptea-revelion.htm) confirmă oarecum soliditatea raționamentului.

  5. Floreign: Clasicul absolut este Andrei Oisteanu, cu al sau mai vechi studiu din rev. 22 Tara Mesterului Manele: il gasesti aici, republicat intr\un Supliment de Cultura dedicat manelelor (primul din 3 suplimente ingrijite de Cristi Neagoe, cu multe “featuringuri tari”):
    http://www.supliment.polirom.ro/images/pdf/081_National.pdf
    … nr. in care iti semnalez si art. subsemnatului “A cui e maneaua”
    Despre imnul manea al ProTVului de acum 3 ani:
    http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1196776-daca-imnul-este-origini-manea-florin-dumitrescu.htm
    Un digest al topicului (cu mentionarea spre final a lui “nen’tu” Giosan si a celuilalt universitar transatlantic S.A. Matei):
    http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1184893-adevarat-fals-despre-manele.htm

  6. “…Stefanestiul e soarta mea si soarta mi-a fost hotarata de destin”… spunea copilul minune si avea dreptate. “Soarta” i-a harazit un “destin” de invidiat de oricare dintre cei care se “regasesc” in personaj. Un fel de sclava Isaura de 2008.
    Iulian, vorbind de ‘jalea de baieti subtiri’, sa iti dau un exemplu concret.
    Eu, Romania, serviciu, statie de autobuz, autobuz, magazin, coafor, propria casa( a se vedea vecini)… In oricare din aceste locuri, chiar si acasa, acasa la MINE… eram obligata sa ascult manele. Obligata pentru ca daca soferului deERAM INDIRECT OBLIGATA sa le suport. Si nu exagerez, ore intregi ascultam manele, fara sa vreau sa le ascult.
    Asadar ‘jalea de baieti subtiri” de care vorbesti e poate simpla frustrare a unei mici parti a populatiei care ajunsa la limita, spune ca nu mai vrea, ca nu mai poate sa asculte ceva ce nu-i place…
    Or avea si ei dreptul, saracii, sa-si spuna pasul, ce zici???
    Cat despre cei ce iubesc manelele, sa le asculte sanatosi, la ei acasa…
    La multi ani tuturor pe 2009, sa va dea soarta un destin glorios… 🙂

  7. Erata… daca soferului de autobuz, vecinului, vanzatoarei ii placeau manelele, eram obligata sa le suport…
    Inca ceva, Iulian, mi se pare bizar articolul (mai ales partea cu imnul national) pentru cineva care critica “blasfemiile” chinezesti din articolul precedent… nu te judec, vorbesc singura, cu voce tare… 🙂
    S-auzim si de mai bine

  8. mai draga Jules, e o vorba ”din batrini”: in tzara asta prost facuta, cacatii fut in loc sa puta… manelele sunt doar mizilicul din cosul zilnic de abjectii verbale pe care sunt silit sa le ”ingurgitez”… e adevarat ca restul au spoiala de discurs politic sau emfaza de businessspeech , dar asta nu le face mai putin periculoase…efectul e acelasi: indobitocirea…si nu uita ca ne tragem din faimosul popor care era ”guvernat ” cu panem et circenses…

  9. problema nu e ce am fost si ce suntem, nici macar ce vom fi. ci ce riscam sa devenim. si-o sa-ti raspund simplu: http://pitzipoanca.org/ 🙂
    e cel mai pur exemplu al puterii distructive a manelelor.
    deci nu pot sa rezonez nicicum cu ideea impacarii cu situatia.
    si nu, nu ma intereseaza ca tot asa au protestat si altii impotriva versurilor hip-hop-ului sau soldurilor unduitoare ale lui elvis.

  10. Majoritatea comentariilor pe subiectul manelelor sunt de fiecare data de parca tiganii ar fi din Tigania, romanii din Romania si printr-un accident stupid si supranatural, peste noapte, aceste doua tari au devenit indisolubil una singura, de nu mai stim ce e tiganesc si ce e romanesc. Manele sunt romanesti, nu sunt tiganesti. Punct. Tiganii le-or fi inventat, dar romanii sunt cei care le promoveaza si le iubesc intr-un numar mult mai mare decat tiganii (nu procentual, ci pur cantitativ).
    Nu am dovezi stiintifice, poate chiar ar fi interesant si instructiv un sondaj profesionist despre preferintele muzicale ale romanilor, ca prea ne balacarim intre noi fara sa avem habar despre ce vorbim.
    Am fost de curand in Barcelona. In statia de metrou, urechile mele au auzit o manea. Ma apuc sa caut sursa melodiei si nu reusesc. Ma conving ca totul a fost doar o auzenie cand brusc, ce-mi vad ochii? Pe un LCD de pe peron, reclama la ringtone-uri. Melodia 2 din 4… FLORIN SALAM. Scris maaaaaare, zemos, pe fondul muzical al melodiei (ceva cu viata mea). Ceilalti trei artisti mercantizati la colt de peron erau spanioli.
    Sa ne imaginam urmatoarea situatie. Te intreaba un barcelonez: “Florin Salam e roman?”. Ce raspunzi? Poate ca lui ii place Florin Salam. Nu de alta, dar pe el il doare in cur de versuri, e fascinat doar de linia melodica neobisnuita si antrenanta.
    Poti sa spui despre Salam ca nu e roman. Ca e tigan.
    Dar nu poti spune ca nu e din Romania. Iar asta e tot ce conteaza, in final. Strainilor nu le pasa ca Salam e un minoritar din Romania, la fel cum nici mie nu-mi prea pasa ca barcelonezii sunt catalani, si nu spanioli. Consideram ca sunt in Spania.
    Iar in Spania, al dracului, se asculta manele. Probabil ca nu de catre spaniolii subtiri, dar hei, hai sa ne facem noi cei subtiri o tara doar a noastra si sa interzicem manelele, ce bine ar fi 😛 Grow up.

  11. Vuxan: da, asta-i o altă mare chestie. Tot ce e rău e de la țigani. Și manglitorii din Italia, și mâncătorii de lebede și tot restul. Eu cred că grecii și turcii au avut un rol important în educarea gustului autohton, înainte de pasiopt, dacă tot e să ne uităm la “venetici”, că geneza manelei e ceva ce se pierde în negura timpurilor. N-am apucat să cercetez atent, dar cuvântul e și-n dicționarul lui Șăineanu, marele lingvist român (apropo, evreu – am înțeles) de la începutul secolului.

    Acum vreo patru ani și ceva m-a pus naiba să merg până la Atena cu mașina. Ne-am rătăcit prin Bulgaria, am cotizat de vreo șase ori la polițiștii lor și tot restul. În cele din urmă am ajuns, extenuați. De geamul șoferului, căruia-i cădeau orele-n gură după vreo șapteșpe ore de condus, s-a apropiat la intrarea în oraș un tip cu un carton cu niște chestii scrise în grecește. Șoferul, fiert de-atâta condus, i-o zice p-aia dreaptă: “Mai du-te și tu în p… mă-tii.”

    La care tipul ce crezi că răspunde? “Dă-mi o țigară.”

    Era de-al nostru. Morala, în sensul discuției noastre, e că poseda un ten alb ca al tău și ca al meu.

  12. Vuxan: OK, acum fă pasul următor (și aproape decisiv) spre înțelegere: boierii români au apreciat secole de-a rîndul “turceștile” (așa cum noi ascultăm “americănești”), pe care le impuneau în repertoriul robilor lăutari (resp. țiganii). Aceștia au avut motive socioculturale să își facă din manele un status symbol (ca în cazul lanțurilor de aur, al lameurilor sau, mai recent în istorie, al mașinilor nemțești).
    Iulian: Oișteanu dă tot: istoric, etimologie turcească, clasificare pe subgenuri muzicale.
    Cosmin: Chill out man. Pitzipoanca.org e un site la caterincă, pe stil Cațavencu doar cu “cititori mai bengoși ca ai lor”. E ironia cît casa, eu 1 m-am strîmbat de rîs, merci de link. Fenom. socio al pitzipoancelor e o realitate cruntă, imposibil de eradicat în stil de tanchist sovietic. Dp ăsta dv, ptizi…org face o treabă de educare mai eficientă, întrucît mai subversivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *