Sloganuri politice românești și de aiurea

Luni, 30 septembrie, doar cu o lună și trei zile înaintea alegerilor prezidențiale, numai câțiva candidați își făcuseră cunoscute mesajele-cheie. Prin comparație cu sloganurile câștigătoare din SUA, Marea Britanie, Franța sau Germania, mesajele autohtone sunt goale de sens, plicticoase și complexate.

Favoriții pentru turul al doilea defilează cu un slogan recirculat și cu un neaoșism șchiop. Grijuliu să-și evidențieze trecutul politic cam precar, Victor Ponta reia Mândri că suntem români, cel de la europarlamentare al PSD-ului, la fel cum la europarlamentare partidul pe care îl conduce a defilat sub însemnele proaspăt (pe atunci) răposatului USL. Continuitatea sugerează, e drept, stabilitate, opusul discordiei care i se impută tot mai des inamicului-obsesie Traian Băsescu, dar a zgândări mândria unui electorat îmbătrânit, sărac, dependent politic și depresiv e o socoteală nu tocmai atât de simplă. Cu formula în cauză, Ponta pare că peticește mai degrabă propriile carențe de autostimă decât pe cele ale alegătorilor. [UPDATE: Am dat peste titlul ăsta în Business Magazin, m-a distrat: “Mândru că sunt mândru”.]

Klaus Iohannis vine cu pretenții parțial justificate de CV-ul de primar al Sibiului – și cu o sugestie din categoria discriminare pozitivă, la adresa etniei din care face parte: România lucrului bine făcut. Sloganul conține un frazeologism (“lucru bine făcut”), dar alăturarea cu cuvântul România – cvasi-imperativă la un candidat de origine germană – sună șchiop. S-a spus că formula recirculă un slogan de bere, “Bucuria lucrului bine făcut”. Dar însăși comparația cu acesta arată carențele versiunii Iohannis: “bucurie” are un verb în familie, care face “lucrul” să sune ca un complement, în timp ce “România”, nu. Probabil, sloganul e un copil cu multe moașe, genul compromis-cârpeală la care o echipă de campanie și niște politicieni timorați ajung după multe ore de negocieri.

Mai simpatic e Tăriceanu, de partea ta, fie și numai dacă citim în el o sugestie de joc de cuvinte (citiți “tăriceanu” ca nume predicativ și puneți verbul copulativ înainte). Fostul premier ține să dea cu oiștea-n gard intitulându-și programul România, a șaptea putere a Europei, deziderat incredibil pentru orice cetățean cu inteligență normală al unei țări care se situează pe ultimele locuri în toate clasamentele bunăstării europene. În paranteză fie spus, și programul lui Victor Ponta are un nume greu de digerat, Marea Unire a Românilor, care combină obsesia antibăsistă cu o sugestie monarhică (Ferdinand) profund deplasată.

Despre restul candidaților, nu se știe mai nimic, cu excepția Elenei Udrea, care încearcă să-și vândă sex appeal-ul renăscut, pe afișe care strigă: România frumoasă. Cum bine observau independenții de la Vice, în cutia cu mesaje a Elenei Udrea sunt însă mult mai prezente imprecațiile la adresa lui Victor Ponta (“Ceaușescu”, “urmașul lui Năstase și Iliescu”, “cultul personalității” etc.), decât ideile proprii. Ca totdeauna, succesoarea lui Traian Băsescu încearcă să combine o imagine hiperfeminizată, cu vânătoarea de oponenți dogmatică, ultra-critică și previzibilă. Colecția de sezon a candidatei e din categoria tineresc-umilă (ii, bundițe); Elena Udrea a dat, deja, poșeta Vuitton pe președinție, dar uită că, înaintea ei, Richard a scos la bătaie un regat, fără să primească în schimb calul.

Din experiența altor articole, ceea ce am scris până aici îmi va atrage trei tipuri de antipatie, din partea celor trei categorii de susținători ai celor trei candidați, ca și acuzații că aș fi vândut, în fiecare caz, celorlalți doi. Cum mesajele de campanie autohtone sunt nu numai inanalizabil de slabe, ci și prea puține pentru a umple întregul spațiu pe care-l am în Dilema, voi oferi mai jos câțiva termeni de comparație, din locurile și limbile la care am avut acces.

Are You Thinking What We’Re Thinking? (Te gândești și tu la ce mă gândesc și eu?/Gândim la fel?): Aluzie la adresa economiei, conservatorii britanici au diminuat substanțial avantajul lui Tony Blair și al laburiștilor cu ea, în 2005.

Deeds, not Words (Fapte, nu vorbe): Sloganul sufragetelor britanice de la începutul secolului trecut, e ironic faptul că Iohannis a făcut titluri cu el, în chip de citat, săptămâna trecută, la lansarea propriului program. La sufragete funcționa ca o cerere imperativă, la Iohannis sună a scuză.

Sufragete în Anglia, 1908

Grant Us Another Term (Mai dați-ne un termen): Joc de cuvinte bazat pe “grant”, cu care Ulysses S. Grant a obținut detașat reconfirmarea la Casa Albă, în 1872. Sloganul e rudă cu Hoo but Hoover (Who, But Hoover? – Cine, dacă nu Hoover, Herbert Hoover, 1928), Rally Around O’Malley (Strângeți-vă în jurul lui O’Malley, Patrick O’Malley, 2002), I Like Ike (Îmi place Ike – Dwight “Ike” Eisenhower, 1951) și altele, din tradiția politică americană.

It’s the economy, stupid! (Economia e de vină, fraiere!): Bill Clinton a câștigat în 1992 cu ceea ce fusese, inițial, un mesaj intern din clasa memento pentru propriul staff de comunicare. Ceea ce pare o insultă la adresa propriului electorat a funcționat, posibil, fiindcă alegătorii au citit în formulă un bobârnac dat oponenților republicani.

La force tranquille (Forța calmă): Sloganul cu care Mitterand a devenit în 1981 primul președinte socialist al celei de-a Cincea Republici are o istorie controversată. După unele surse, a fost impus de Mitterand după ce echipa de comunicare votase în bloc împotrivă. Poza din afișul celebru are în fundal o biserică din fieful electoral al președintelui, Chateau-Chinon, a cărei cruce a fost ștearsă, fiindcă nu se potrivea cu socialismul candidatului.

La force tranquille: Mitterand

Venceremos! (Vom învinge!): Sloganul socialiștilor și comuniștilor din America Latină, concentrează totul într-un cuvânt aliterativ, ușor de scandat, la un timp viitor verosimil.

Venceremos la Santiago de Cuba

Vote Yourself a Farm (Votează-ți o fermă): Folosit de Abraham Lincoln în 1860, în acord cu intențiile democratice și egalitare ale marelui președinte.

We are the 99% (Noi suntem cei 99%): Sloganul mișcărilor Occupy, lansat în 2011 de un activist newyorkez. Se referă la concentrarea bogăției în zona a 1% din populație.Occupy la Oakland

Wir Sind das Volk (Noi suntem poporul): S-a impus în Demonstrațiile de Luni ale est-germanilor din 1989-1990, cele care au dus la destrămarea Germaniei democrate. Contrapus pretențiilor de legitimitate populară ale comuniștilor din întregul Est.

Afiș derivat din "Wir sind Das Folk" (Lothar de Maizière, 1990)

Pentru cazul în care mai e nevoie de lămuriri, diferența dintre un slogan politic adevărat și încropelile autohtone nu e nici despre vorbe și nici despre fapte, ci despre idei. Formulele occidentale sunt expresia unor opțiuni politice autentice, polemice, cu corespondent în mintea alegătorilor. În locul lor, Ponta își flatează electoratul, Udrea se flatează pe ea însăși, iar Iohannis nu reușește să flateze pe nimeni.

Articol scris pentru ediția de joi, 2 octombrie, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts