Şi tot din Dilema, ghid de omorât jurnaliştii

Prin Mihnea Măruţă, am ajuns şi la interesantul ghid de omorât jurnalişti pe care îl publică Matei Martin în “Dilema”. Măruţă a publicat cele zece puncte împreună cu comentariile lui, proprii, lucru care m-a stârnit să fac acelaşi lucru.

1) Ţine-l în redacţie. Munca de teren îi deschide apetitul de cunoaştere. Şi îi întăreşte organismul.

Jurnaliştii nu sunt ţinuţi de nimeni în redacţie. Ei rămân cu de la sine putere, fiindcă se racordează la sursele electronice de transmitere a informaţiei şi, pur şi simplu, din lene.

2) Pune-l să realizeze simultan materiale pentru ziarul tipărit şi pagina online. Dacă-l obligi să facă acelaşi subiect de două ori, sigur nu va mai avea idei pentru un alt articol, la sfîrşitul zilei.

Dimpotrivă, mi se pare foarte interesant să declini un subiect pe două suporturi, din exerciţiul ăsta s-ar putea să te alegi cu idei noi.

3) Organizează-i cu stricteţe timpul de lucru; eficientizează-i munca la birou; impune cît mai multe reguli administrative. Cu cît are mai multe sarcini, cu atît îi va scădea imaginaţia.

Parţial de acord, inclusiv cu chestiile referitoare la venitul la program. În cei 15 ani cât am stat prin redacţii, totuşi, am întâlnit foarte rar jurnalişti excedaţi de muncă şi program, şi mult mai des oameni care protestau că nu erau lăsaţi să vină la prânz, pur şi simplu, la birou. Aşa că înţeleg şi pornirile de cerberi ale managerilor (să fiţi toţi la 10.30 în redacţie etc.).

4) Redu drastic cheltuielile profesionale. Obstrucţionîndu-i accesul la cursuri, ateliere şi seminarii, îl menţii în starea de (sub)mediocritate.

Perfect de acord dacă e vorba de motivaţii extra-financiare pentru meserie. În afară de ceea ce se numea “team drinking”, excursiile la munte cu făcut de cap, nu ştiu să se aplice frecvent alte scheme instrucţionale. Dacă e să vorbim de alte cheltuieli profesionale, unul din motivele care m-au făcut să ies din presă (sau din redacţie) a fost că după o alergătură de 36 de ore după un subiect, cu maşina, “Ovidiu de la conta” n-a vrut pur şi simplu să deconteze benzina pe care o băgasem cu cash. Maşina venea cu un card de Shell, dar la Tulcea, unde s-a petrecut alergătura, nu am găsit benzinărie Shell. Ce era să facem, să o luăm pe la Constanţa? Ne-am gândit şi la asta, am oprit la un AGIP. Ştiu că investigaţia e o specie cam costisitoare pentru ownerii de media de azi, însă nu poţi nici să sponsorizezi din buzunarul propriu astfel de lucruri.

5) Mizează pe cultura organizaţională: logica de grup mai presus de orice! Un jurnalist n-are de ce să gîndească individual, el trebuie să se identifice cu turma din care face parte. În plus, dacă transmiţi mesaje pozitive, creezi jurnalistului sentimentul de autosuficienţă, care, la rîndul său, va determina o scădere a vigilenţei şi a spiritului critic.

Cultura organizaţională e o prostie cât timp înseamnă hale care-ţi întristează viaţa şi alte lucruri asemănătoare. Orgoliul indus la angajat de marile grupuri de media e una din cele mai pernicioase chestii. Totuşi, toate teoriile referitoare la mission statement, documentele gen “Cartea ziarului” sau “Ghid stilistic”, regulile comune de scriere sunt deziderate încă neatinse nicăieri.

6) Evaluează-i în permanenţă prestaţia. Procedurile HR îl vor stresa şi îi vor accentua sentimentul de supunere.

Ce înseamnă “în permanenţă”? Dacă creezi o senzaţie de Big Brother eşti un manager prost. Dacă laşi oamenii să facă ce le tună eşti la fel de prost. Cred că jurnaliştii, ca şi alţi angajaţi, trebuie să aibă nişte obiective şi o conştiinţă a publicului. Din păcate, în multe locuri din România există un soi de adecvare la ce i-ar plăcea cuiva să vadă tipărit, cu pierderea din vedere a celor cărora le dai conţinut. Poate fi vorba de şeful de secţie sau de patronul bau-bau, cum vreţi s-o luaţi. Meseria se face bine oarecum împotriva şefilor, conservatori prin job description, şi în favoarea publicului.

7) Introdu un sistem de recompense & penalizări în funcţie de numărul de accesări pentru fiecare articol. Astfel, te asiguri că textele produse de secţiile politic, cultură, social şi sport vor conţine, toate, cuvîntul „sex“ în titlu.

Nu cred că e aşa. La oamenii de web, există boala asta a scrisului în funcţie de SEO, cei de print fac şi ei un fel de SEO după bătrânele cuvinte-cheie, sex, senzaţional, sânge. Totuşi simptomele din presa românească sunt exact pe dos: jurnalistul umple centimetri pătraţi de hârtie alandala. Cred că un sistem de recompense pentru subiectele tari ar face minuni. Vezi “Evenimentul zilei” de pe vremuri.

OPT) Începe şedinţele de sumar comparînd ediţia curentă a publicaţiei cu ediţiile ziarelor concurente. Trage-l la răspundere dacă a pierdut ştiri publicate în alte ziare. Sigur o să-l zăpăceşti cu această măsură: pentru că îi întăreşti spiritul de competiţie prin… mimetism.

Raportarea la concurenţă e într-adevăr obsesivă. Totuşi, la ceva trebuie să te raportezi. În redacţiile occidentale se face un lucru numit “post-mortem”, autopsia ziarului de ieri. Un membru al staff-ului comentează pe rând ce i-a plăcut şi ce nu, se naşte discuţia.

9) Informează-l în permanenţă despre situaţia companiei (pune accent în primul rînd pe probleme). Astfel, îi induci un sentiment de vinovăţie care îi va accentua inhibiţiile.

Cred că oricine are dreptul şi e bine să ştie obiectivele patronului, fără să-l pisezi la cap cu asta. În ziua de azi presa e un business, din păcate sau din fericire (ultima – dacă ne uităm la modelul de fiţuică cu pretenţii de quality stipendiată şi virusată de factorul politic şi altele).

10) Spune-i în permanenţă că ziarul poate apărea în aceleaşi condiţii şi dacă e făcut cu jumătate (o treime, un sfert, o zecime etc.) din angajaţi. Sentimentul valorii de sine va scădea pe măsură ce „plusezi“ cu reducerile de personal.

În permanenţă nu. Dar o dată-de două ori şi bine – poate fi luat ca dovada unui cinism managerial sănătos, prieten cu sinceritatea.

  1. another cherry Reply

    Cele 10 puncte seamana pe undeva cu afisele A4 lipite pe peretii institutiilor de stat. “seful nu doarme, seful se gandeste”, etc.

  2. eftimie Reply

    Am ceva obiecţii sau completări pe puncte.

    1. Stai în redacţie dacă ai ceva mai important de făcut decât munca de teren (sinteze, editare, material mare din cinci reporteri). Oricând, dacă ai fost vreodată ziarist bun ieri mobilu (reportofonul pe vremuri), aparatul foto, un pix, o agendă şi scoţi ştirea dacă e cazul.

    3. Regulile administrative sunt dovada managerilor slabi. Dacă nu ai filtrele necesare pentru a evalua produsul, calculezi ziaristul după cum vine la program. Am văzut de-astea, la final au câştigat jurnaliştii.

    4. Am luat şi eu vreo două ţepe de-astea. La final tot eram mândru de ce material am reuşit să scot.

    7. Doar cine nu se pricepe la online haleşte de-astea. Un post online cu 1000000000 de accesări nu o să-ţi aducă la fel de mulţi bani ca unul cu jumate doar pentru că are sex sau Simona Pătruleasa în el. Asta pentru că ăia care vor să vândă Loganuri nu plătesc la fel de mult ca cei ce vor să vândă Alfa Romeo (CPM, CTR, etc)

    10. Trei patroni de ziare am cunoscut care spuneau că ziarul se poate face în mult mai puţini oameni. Doar unul mai are ziar, şi acela se va închide anul acesta.

Post your thoughts