Schimbare importanta pe piata muzicala: filiala Universal in Romania

La 10 ani de la aparitia Legii drepturilor de autor, primul gigant al productiei muzicale deschide o sucursala in Romania. Asa-numitii “The Big 5” ai industriei muzicale, deveniti anul trecut patru, prin fuziunea dintre Sony si BMG, aveau pana acum numai parteneri licentiati la noi, ca Alma Artex (Warner Music) sau Media Services (Sony, EMI). Pana in prezent, licentiatii au avut o libertate limitata, care s-a rezumat la a importa si promova produse externe sau, mai rar, la a realiza compliatii pentru piata locala. Aparitia in Romania a sucursalei Universal inseamna, pentru piata muzicala, ceea ce a insemnat intrarea trusturilor de presa straine ca Ringier sau Edipresse pe piata revistelor in anii ’90. Cu alte cuvinte, metode de business occidentale, produse dedicate pietei interne, bugete importante de promovare si strategii pe termen lung.

In momentul de fata, piata muzicala romaneasca include mai multi jucatori importanti. Primul este CAT Music-Media Services (Dan Popi), care detine, in diferite asocieri cu “baronul muzical” Octavian Radu, proprietarul Diverta, si Ovidiu Stroescu (Nova Music-BMG) licente pentru EMI, Sony Music si BMG. Zone Records (Dorian Ciubuc) era pana nu de mult licentiatul Universal, iar Alma Artex (A&A Records (Ioan si Serban Radu) detine licenta Warner Music. Un alt jucator important, Roton Music (Dan-Cristian si Catalin Muraru), nu are o licenta majora, in schimb detine o retea de distributie redutabila, Sincron Music.

Comunicatul de presa:

UNIVERSAL MUSIC GROUP deschide o noua sucursala,

UNIVERSAL MUSIC ROMANIA

Universal Music Group (UMG) este parte a grupului Vivendi, alaturi de companii precum SFR Telecom, Maroc Telecom, Canal +, Vivendi Games.

UMG este lider in industria muzicala internationala, avand o cota de piata de 25.5% pe anul 2005. Activitatea companiei cuprinde dezvoltarea, marketing-ul, vanzarea si distributia de fonograme (inregistrari audio). UMG functioneaza ca o retea de subsidiare, joint venture si licentiati in 75 tari. UMG este no.1 in tarile in care este prezent, tari ce reprezinta impreuna mai mult de 50% din vanzarile de muzica la nivel mondial, incluzand SUA si Marea Britanie. UMG gestioneaza de asemenea si catalogul de publishing (editura muzicala).

Pentru a deservi una dintre cele mai dinamice piete din Europa de Est, Universal Music Group (UMG) deschide o noua companie, prima sucursala a unei case de discuri majore in Romania.

Pentru UMG, casa de discuri No. 1 in lume, Universal Music Romania (UMR) reprezinta a cincea sucursala din Europa de Est, dupa Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia.

�Romania are un catalog local dinamic, dar si apetenta pentru repertoriul international, piata crescand cu 150% in ultimii patru ani. Suntem optimisti in ceea ce priveste viitorul noii companii, dar si al artistilor locali�, a declarat Lucian Grainge, Presedinte Universal Music Group International.

General Manager UMR este Ioana Fesnic, 34, singura femeie care conduce o casa de discuri de top din Romania. Ioana Fesnic are un background antreprenorial si este activa in industria de media si entertainment incepand din anul 2003. Intre altele, Ioana Fesnic a coordonat Divizia Media a grupului RTC, companie mama a fostului licentiat Universal Music in Romania, Zone Records. Din 2005 si pana in mai 2006, Ioana Fesnic a ocupat functia de Presedinte al Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR). Incasarile de drepturi conexe ale UPFR au cunoscut o crestere importanta in ultimul an, de la 32 miliarde lei pentru 2004 la 48 miliarde lei pentru 2005.

Vico Antippas, Presedinte UMGI pentru Europa Centrala si de Est, comenteaza: �Cresterea veniturilor, dar si cresterea economica anuala estimata la 5%, diminuarea pirateriei si distributia din ce in ce mai buna fac din Romania o oportunitate de afaceri pentru noi. Experienta si energia Ioanei ne-au convins ca ea este persoana ideala pentru a conduce aceasta noua companie.�

Post your thoughts