Sărbătoarea şi Mareşalul

Controversa leşinată cu care a trecut România peste acest 23 august se leagă de o discuţie mai aprinsă şi întinsă în timp, referitoare la un personaj istoric. E vorba de Ion Antonescu.

Romanian General and dictator Ion Antonescu

Mareşalul Antonescu. Imagine Wikipedia

Mareşalul a coabitat patru luni cu legionarii, într-o guvernare plină de crime, pentru a trece Prutul alături de armatele germane, căutând să recupereze Basarabia. Când era clar că germanii pierd războiul, a refuzat să renunţe la alianţa cu ei, pentru a fi debarcat de comunişti şi forţele democratice din România, cu asentimentul pe atunci foarte tânărului Rege Mihai. Faptul că a fost mai apoi împuşcat de un tribunal comunist a însemnat începutul unei legende şi al unei controverse: a fost Antonescu un erou sau un mizerabil nazist?

Aparent, comuniştii din România şi continuatorii lor au avut toate motivele să îl socotească pe ultimul conducător puternic al României dinaintea lor un criminal, la fel cum victimele sistemului care i-a urmat lui Antonescu ar fi putut avea o imagine mult mai romantică. Lucrurile, însă, sunt şi nu sunt aşa, fiindcă în a doua parte a regimului Ceauşescu, au început să se cultive şi să se poarte sentimentele antiruseşti, la pachet cu un soi de cult latent al Mareşalului. La sfârşitul anilor ’80, la orele de învăţământ politic din armată se făcea propagandă antirusească, de exemplu, cu sugestia transparentă că îndepărtarea lui Antonescu a fost un act nepatriotic şi un asasinat, nu doar politic. Cu alte cuvinte, din “Marea Insurecţie Armată Antiimperialistă şi Antifascistă”, 23 august ajunsese să însemne contrariul, în anumite cercuri deloc disidente, ci mai degrabă legate de guvernarea comunistă. Lăsăm politologilor grija de a examina acest exemplu de “dublu-gând”, mai degrabă social decât personal/individual, pentru a constata că din această ambivalenţă se trage polemica de azi, referitoare la Antonescu. Moderaţii aderă la principiul cunoscut, conform căruia rolul unui personaj din trecut poate fi examinat doar de la distanţă, după scrierea istoriei, care include şi judecata asupra evenimentelor. Mareşalul e subiect de scandal mai curând pentru personaje mai grăbite cu verdictele şi mai preocupate de lucruri imanente, ca de exemplu lupta politică.

Asta se poate generaliza cumva. De fapt, statistic vobind, românii îşi văd înaintaşii fie ca pe nişte salvatori ai naţiunii, fie ca pe nişte caraghioşi/derbedei. Problema e, mai curând, în cei care judecă decât în personajul judecat.

Text scris pentru ediţia de tipar de miercuri, 24 august, a ziarului “România liberă”

Enhanced by Zemanta

Post your thoughts