Șapte redactori-șefi, tarantule, andive, spanac, în același loc

Luni seară, la De Gustibus, întâlnire amicală cu foști și actuali din redacția “Unica”. Am fost și eu, ca ex-redactor-șef adjunct și lampadar al redacției. N-aveam nici o intenție să scriu ceva, dar uite că o fac. M-am bucurat întâi să mă așez vizavi de Diana Mețiu, fost redactor-șef al revistei și înfloritoare, ca totdeauna, astăzi într-o afacere de PR. Au mai apărut Diana Boicescu, fostă și ea redactor-șef, și Luana Mureșan, deținătoarea în prezent a acestei poziții, cu scutire de copil mic acasă.

Până-aici numărați trei doamne, dar la un moment dat am observat că vizavi de mine stăteau, pe lângă Diana M, în ordine alfabetică: Raluca Hagiu, redactor-șef “Bolero”, Dana Negrilă, redactor-șef “InStyle”, Mara Stroe, redactor-șef “Marie-Claire”, Diana Tofan, redactor-șef “Glamour”. Vă închipuiți ce căutau la “De Gustibus” cei patru redactori-șefi în funcție la alte titluri. Au început la “Unica”. Cred că numai Raluca M. Hagiu și Diana T. aveau ceva antecedente de presă atunci când au venit în redacție la “Unica”, prin 2002.

În rest, pește fiert, tarantule, spanac, andive, directori, patroni, bolboroci – pe mese și pe scaune. Ringier se poate lăuda desigur că a populat presa feminină cu redactori-șefi la fel de feminini. Dar eu stau și mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă toate cele șapte ar fi lucrat azi la “Unica”.

6 thoughts on “Șapte redactori-șefi, tarantule, andive, spanac, în același loc”

  1. Cum ar acoperi Mass-Media apocalipsa?

    Antena 3: In trei zile Basescu nu va mai fi presedinte! Am invins.

    OTV: Senzational! Urmariti ultimele stiri despre Apocalipsa in direct la Dan Diaconescu! Vrajitoarea Lenuta va da sfaturi despre cum sa va purtati pe lumea cealalta.

    Libertatea: E ultima ta sansa sa fii fata de la pagina 5! Trimite o poza acum.

    ProTV: Un copil a ars de viu si n-a mai apucat sa vada apocalipsa!

    CanCan: Sursele noastre spun ca Nicoleta Luciu va petrece sfarsitul lumii departe de iubitul ei.

    Cotidianul: Mai ai timp sa citesti o carte din colectia Cotidianul!

    B1tv: Urmareste la Nasul dezvaluiri incendiare despre parlamentarii care profita de sfarsitul lumii!

    Cosmopolitan : 10 sfaturi pentru o ultima partida de sex fantastica!

    Sfaturi in bucatarie : Pregateste-ti singur coliva!

    Aventuri la pescuit: Daca apare pestisorul auriu, trimite-l la noi.

    Cata vencu: Apocalipsa noastra e mai inteligenta decat a lor.

    Jurnalul National: Pentru ca sunt cel mai bun si genial, EU voi salva lumea! (semnat: Victor Ciutacu)

  2. O groaza de sefi. Sa inteleg ca toate doamenele ti-au fost servite in spanac. Initial m-am gandit ca le barfesti si ca ar fi tarantule 🙂 . Of, of topic 🙂 :

    Ai uitat niste ziare. Hai sa ne gandim la…
    1. Romania libera. Ar fi mai multe variante, dar cred ca mai degraba ar merge un interviu urmat de o ancheta cu Sfantul Petru in rolul principal: “Cat costa spaga in Rai?”
    2. Realitatea tv va relua sloganul mai vechi al patronului, cu mici modificari: “Dormiti…de tot”.
    3. TVR!: “Domeniul Rai il aveam deja” (exista si IAD). Ambele rezervari au fost facut de un fost director 😛 . Nu va spui. Cautati! Omul are si ingeri. Hai ca va spun: il cheama N.C. Munteanu. (Sper sa-mi amintesc bine).
    4. Hotnews: “Stiri clocotite din Iad: suntem acolo!”.
    5. Prima: “Oamenii au fost tradati din dragoste”. Scuze. Nu-s inspirat azi :)).

  3. AAAA acuma se explica toate…

    Vai, itzi multzumesc Iuliane ca ai scris aceasta pastila…mie mi’a rezolvat cateva integrame…Daca ai fost redactor sef si inca adjunct la “Unica” se explica toaaate!!! si talentul tau inepuizabil de condei, si logica ta de animal politic ce esti ;))…si, mai ales, oripilarile tale pline de candoare la capurile in gura date de Tuca lu’ Gregoire…Pai daca nici de unica n’ai fost bun, unde nu trebuie decat sa scrii trei propozitzii sub o poza, si alea fara subinteles ca sa priceapa si blondele :))) …de ce m’as mira ca te’a reshapat hotnewsul si te’a facut analist politic… :)))) …TAAARE DE TOT!!!!

  4. Dle. Comanescu, era preferabil sa fi ascultat de primul impuls (sa nu fi scris nimic)! Poate sunt unii fara preocupare si va compileaza CV-ul.

  5. well, am rasfoit deunazi Unica… cu Andreea Banica latzita baltzat pe coperta… si am avut o curiozitate: gen, whatta hell?! dupa care am dat de miss Raluca Hagiu… si m-am dumirit…

    imi amintesc limpede ziua in care mi s-a spus ca “am calcat pe bec” (chiar tu mi-ai spus-o, Iuliene, come to think about it…) chiar atunci venise Raluca, proaspat(a si) intzepata, numai buna de redactor-sef… ba, s-avem pardon, DIRECTOR EDITORIAL acum… :)) sa mor de ras, nu alta… probabil ai primit ordin sa-i faci loc si, deh, nu era sa-tzi periclitezi pozitzia la o adica… te-ai aplecat usurel, smerit.

    of of… numai fete deosebite, niste lider-itze, femei puternice toate, una si una… Mara, Luana, Raluca… sa-tzi traiasca, tu le-ai crescut! 😉 desi Luana, asa tzarancutza cum e ea, ti-a facut vant fara sa se gandeasca prea mult…

    cat despre mine, cu toata alura mea bovarica de provinciala, sunt alive & kicking, pe aici, pe aproape…

    live well and prosper

    …pacat doar ca venirea mea la Bucuresti a fost marcata de mediul putred al presei pentru femei… cred ca oameni mai murdari si atmosfera mai infecta sunt greu de gasit.

  6. Fosta angajata: asa e, desigur. Am muncit cinci ani, din umbra, la cariera de redactor-sef interimar la Unica a Ralucai Hagiu, pe langa faptul ca te-am pandit din umbra in tot acest timp, ca sa-ti mananc zilele. Raluca insasi poate confirma ce baiat bun si obedient am fost cu ea… Am o singura nedumerire: cine dracu’ esti?

    A, si nu mai fa pe nimeni “taran” p-aici, oricine-ai fi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *