România liberă, esenţialul: formatul şi preţul mare

Romania libera

Ceea ce vedeţi a fost deja comentat: o schimbare radicală la singurul ziar cu aspiraţii care mai arăta ca în anii ’90. Detalii şi comentarii judicioase despre ceea ce a făcut Mario Garcia găsiţi la Cătălin Tolontan, care a vorbit pe tema asta cu cei mai cunoscuţi art directori români de ziar, Cristi Lipan şi Marian Toader. Mai multe sunt greu de spus despre grafică, cu excepţia faptului că unul din cei doi ar fi putut probabil gestiona o redesenare de o calitate asemănătoare, pentru mult mai puţini bani decât cei “100-150 de mii” ai lui Garcia.

Ar mai fi de spus doar că pagina I e foarte plină, mai ales în zona “above the fold”, jumătatea de sus a ziarului, care se vede pe tarabă dacă este împăturită. Fonturile şmale (condensate) de la titlurile de jos sunt funcţionale, ca şi restul layoutului, şi eu unul găsesc cel puţin cinci subiecte pe care le-aş citi: deschiderea ingenioasă cu Mutu, antidotul de soacră, povestea lui Dragoş Bucur (chiar dacă s-a mai spus pe alocuri, pare a fi focusată pe diabet), centrala nucleară din Transilvania şi zicerile lui Ion Iliescu.

Cu asta ajungem la miza reală a ceea ce se întâmplă la “România liberă”: conţinutul. Diferitele face lifturi ale unor titluri ca “Ziua”, “Evenimentul zilei” sau “Gândul” arată destul de clar că problema presei serioase din România nu e în primul rând una de grafică. De fapt, esenţa problemei, la “România liberă”, e că ziarul a rămas în format mare, la fel cum e şi preţul de copertă (1,9 lei). Cu alte cuvinte, se poziţionează ca un adevărat “premium” inclusiv faţă de celelalte “premiumuri” (scuzaţi pluralul) cam intrate la apă de pe piaţă. Altfel zis, dincolo de brizbrizurile lui Garcia, ziarul şi-a ales un drum propriu, curajos. E posibil ca tirajul să scadă în continuare la un asemenea preţ de copertă, dar eu unul susţin, de ani de zile, că pe piaţa autohtonă există un loc pentru un superquality cu un preţ de copertă în jur de 2,5 RON, cu sumar stufos, într-adevăr de calitate, care s-ar putea aşeza undeva la 25-30 de mii de exemplare vândute. Or, dacă “România liberă” va apărea în fiecare zi cu subiecte la fel de bune precum cele de la relansare, atunci s-ar putea ca proiectul să fie un succes, singurul din ultimii ani.

  1. alex Reply

    OK, nu mi se pare ca se merge pe ideea de “superquality” atunci cand deschizi cu Mutu. Cred ca se merge mai degraba pe ideea de quality/ popular, gen cum era Evenimentul Zilei prin 2003.

    Oricum, sper sa le iasa – altfel ramanem fara nicio presa cat de cat independenta.

  2. eftimie Reply

    Păi una din regulile care le tot promovează Al Reis (guru şi el, nu? lume de guru) e că, dacă vrei să faci un produs de calitate, în primul rând trebuie să-i creşti preţul.

    În privinţa designului, zici că-i un site, chestie la care G. s-o fi gândit când l-a conceput. Aş putea să pariez că proporţiile de casete sunt similare cu cele de pe casetele de pe online. Dar, ca şi pe online, “content is the king”. Deci, dacă are marfă bună o să spargă piaţa

  3. Iulian Comanescu Reply

    Alex: hai să ne gândim puţin. “Numele cel mai sonor din sportul românesc trăieşte o nouă dramă.” E genul de poveste pe care ar fi publicat-o şi un NY Times sau The Guardian. Tendinţa de a merge în profunzime, de a trăi dopajul lui Mutu, e originală (raportat la ce face în secunda asta restul presei ro.).

    Eftimie: Interesantă remarca ta, probabil că a fost gândit aşa. Garcia are nişte chestii în cap cu adaptarea layouturilor de web la hârtie. “meniuri”, “butoane”, despre asta vorbeşte. Eu cred că mai interesant e pe dos, ce face Huffington Post şi a copiat Gandul.info. Plus că genul ăsta de raportare la web e inevitabil superficială, în sens propriu: se rezumă la hârtia 2 D. Webul e linkuri şi linkurile sunt conţinut.

  4. Gina Chioveanu Reply

    Ca sa fiu sincera, mie nu imi place deloc. Se vede o schimbare, si – cum a spus cineva inaintea mea – era imposibil sa nu existe o schimbare orice ai fi facut, avand in vedere layoutul RL before Garcia. Insa ma asteptam la un Rolls Royce si am primit un Duster :))

  5. Axu Reply

    Salut.
    Vizualul nu-i rau. Desigur, cu 30-35 de mii il rezolvau in tara (si bine), cu tot cu follow-up si desen de website; restul e investitie in PR (constienta, sper).

    Riscul pentru business vine din schimbarea de retorica si selectie editoriala, care o sa-i zguduie temeinic pe actualii cumparatori. Daca astia fug (si o sa-i sperie binisor combinatia de pret cu aparenta tabloidizare), trebuie inlocuiti. Intrebarea de un miliard (la care cauta raspunsul toti, de la Asahi Shimbun la New York Times) este: “cu cine?”

    RL are oarece noroc cu abonamentele (atitea cite sint ele), care diminueaza riscul de renuntare instantanee la cumparare. Au o luna-doua de zile sa convinga.

    Singura sansa reala de a pastra cumparatorii / cititorii pe termen lung este originalitatea muncii de teren (foto/reportajul, investigatia, interviul).
    Este singura diferentiere relevanta, din punctul meu de vedere. Doar pentru analize si opinii nu merita efortul (bani, mers la chiosc etc).

    Daca presa scrisa va continua sa-si anihileze oamenii buni de teren (fie desconsiderindu-i, fie avansindu-i aiurea – problema sistemica in Romania), va fi nasol. Poti sa si mori daca insisti cu lovitura de tesla in genitale.

  6. Iulian Comanescu Reply

    Gina: nu ştiu dacă e chiar Duster, e foarte funcţional/usabil, dacă tot e să stăm în termeni de net. Acu ce să zic, dacă tu şi cu mine am învăţat de la Stephane, care e pe alocuri mai bun ca Garcia…?

    Axu: f. interesant ce zici. O retargetare radicală pare a fi oricum singura soluţie pentru “România liberă”. Profesioniştii se feresc de asemenea gesturi, eventual până la momentul la care e prea târziu.

    Sigur că ar trebui să ne uităm atent pe demograficele ziarului ca să vorbim mai serios decât aici.

  7. Sergiu Reply

    In limba romana verbul este “a focaliza”.

    Deci povestea este focalizata pe diabet si nu focusata….

  8. Iulian Comanescu Reply

    Sergiu: am folosit “a focusa” fiindcă în teoria presei se vorbeşte despre “focus”, unghi de abordare. Limba profesioniştilor abundă în barbarisme.

Post your thoughts