România, ipohondrul Europei

Moș Crăciun ne-a adus cadou, la toată familia, diferite viroze, bronșite și răceli grozave. Am fost la doctor și am plecat cu un teanc de rețete, după care am luat la rând cele două farmacii din AFI. N-am găsit decât chestii gen Bixtonim, plus un aparat de aerosoli, dar fără aerosoli.

Amândouă farmaciile erau în schimb pline-ochi de tot felul de pastile cu forme și nume mutante, atrăgătoare. O să vedeți care. 

Așa e peste tot? Nu, la o altă farmacie am găsit tot ce nu se găsea la celelalte, dintr-un foc, deși mă pregătisem să strănut prin frig către încă vreo patru-cinci. Inclusiv niște picături despre care o una din doamnele de la primele farmacii, drăguță și aranjată ca o vedetă TV, îmi spusese că nu se mai fac.

De ce vă plictisesc cu discuții despre guturai? Fiindcă farmaciile la care se găsește altceva decât prescrie doctorul sunt ceva interesant: ele sunt, în orice caz, pline. De alte lucruri și, evident, de alți pacienți. Lucrurile sunt tot felul de șmacuri, cosmetice și nenumărate suplimente alimentare, așezate în primele rafturi, chiar sub nasul clientului plătitor. Cele cărora li se face reclamă la TV și despre care doctorii zic că, în general, nu prea-s bune de nimic. Dar, probabil, ne îndopăm cu ele, din moment ce se găsesc în atâtea farmacii, și nu la prețuri de Paracetamol.

De fapt, farmaciile care vând așa ceva nu-s tocmai farmacii, ci spițerii, în sensul că ne livrează tot felul de leacuri mai mult sau mai puțin fermecate. Probabil, așa e și la alții, fiindcă multe extracte de rostopască au nume internaționale sau exotice, precum celebrul Ginseng. Când am povestit ce-am pățit, pe Facebook, o doctoriță și-a amintit o vorbă care nu în România s-a inventat: „Am scăpat de Big Pharma și ne repezim în brațele lui Big Placebo.”

De ce i-ar privi pe români, în mod special, toate lucrurile astea, atunci? Fiindcă, se știe, majoritatea studiilor sociologice pun sănătatea pe locul I printre preocupările românului, vorba, ăăă, vorbei: „Sănătate, că-i mai bună decât toate”, „Să ne dea Dumnezeu sănătate, că de rest avem noi grijă” – și așa mai departe. Da, dar România e, totuși, țara în care oamenii ajung cel mai târziu la doctor. Fugim de screening, de controale periodice, și ne trezim direct la urgență. Cum se face așa ceva?

Vintilă Mihăilescu are o explicație pentru asta. România e o țară depresivă, plină de probleme cu ea însăși. Și, la fel ca pacienții de felul ăsta, și ea poate resimți tot felul de dureri acolo unde nu sunt. Un fel de ipohondrie sau ceva asemănător, pe care antropologul o numea „somatizare națională”. Am făcut din sănătate o mantră fiindcă ne apasă restul. Sau, mai neacademic spus, națiunea are probleme cu diferite organe fiindcă are probleme cu capul.

Dacă ecologiștii consideră Pământul o ființă vie, Mama Gaia, și națiunile ar putea fi ceva asemănător. Dar pentru bolnavii închipuiți, placebo-urile și vracii sunt mai bune decât pastilele pe rețetă. Conversația de la tejghea, prospectele, zâmbetul exersat al farmacistei sunt o modernizare a recuzitei și prestației vraciului. El, vraciul, e de găsit în alte locuri. Pe cablu, de exemplu, unde unii au sau au avut ceva numit Inedit TV. Fostul (?) cântăreț de muzică populară Mărin Cornea vinde acolo două alifii pentru care deține brevet, de chelie și de dureri de spate. Grila e un teleshopping fără sfârșit, în care la telefon sună la rând diverși pacienți care să-l laude din toate puterile pe inventatorul alifiilor. Dar Mărin Cornea și publicul lui nu sunt la Mall. Acolo sunt halatele albe, impecabile, și pomezile spițerești în cutii strălucitoare. De reținut doar amestecul dintre media/comunicare și leacuri băbești, brevetat pe vremuri de Bărbierul din Sevilla.

Fiindcă veriga lipsă dintre Cornea și domnișoara imaculată în alb e tot pe-acolo: Stela Popescu, de la Farmacia Inimii. Protagonistă a unei campanii de publicitate pe cât de ironizate, pe atât de masive și probabil eficiente, Stela, preferata tuturor programelor pe vremuri, a fost încuiată de Catena în pauzele de publicitate ca un duh în flacon și de acolo blagoslovește acorporal națiunea, cu incantații de sănătate.


“Farmacia inimii, Catena”, clasicizată în chip de tango, cu Stela, Arșinel și alții

Catena a acaparat, ca o moleculă extraterestră, și o mare parte din chioșcurile de difuzare ale răposatei prese scrise. Nu e vorba de faptul că vinde medicamente la ele, și nici de faptul că lanțul de farmacii ar vinde mai multe aiureli decât altele. Ci de faptul că trăiește, în imagine, într-un organism străin, defunct: media.

Până acum, ea, media, a luat banii pastilelor pentru ca ele, pastilele, să ajungă la destinatari. Pastilele sunt, în linii mari, de trei feluri: suplimente alimentare, medicamente fără rețetă și medicamente cu rețetă. La ultimele, publicitatea e interzisă, dar a apărut o lege care vrea să o interzică și la așa-numitele OTC-uri, medicamentele fără prescripție. Legea a fost întoarsă de președintele Iohannis, dar dacă va fi în cele din urmă promulgată, banii de reclamă și toate artificiile acesteia, adaptate, se vor duce către farmacii, care vor putea condiționa fabricanții de medicamente. Și toată lumea care nu intră în farmacii o va face, după ce se uită la TV, doar pentru leacuri de spițerie. Atunci să vezi bătaie pe pacienți.

Articol scris pentru ediția de joi, 14 ianuarie 2015, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts