Rolling Stone, ediția Țarnaev: oroare cu happy end

Rolling Stone, ediția Dzokhar Tsarnaev

Imaginea de mai sus, cu care am început fiindcă am motive să presupun că o știți, a creat în jurul ei ultragiu, dar și una din puținele povești de succes legate de jurnalismul de revistă al acestor ani. Coperta de acum două săptămâni a Rolling Stone îl arată pe Djohar Țarnaev, învinuitul de atentatul de la Boston, într-o postură glamour și invită cititorii să citească o biografie revelatoare a ceceno-dagestanezului. Biografia se asortează cu poza, în sensul că mai nimic nu prevestea crima, în scurtul traseu existențial al lui Țarnaev. Valul de oprobriu a fost considerabil în America; cum de revista a avut de câștigat?

Coperta m-a frapat și pe mine din prima clipă, dar am așteptat mai mult până să scriu despre ea, ca să văd unde duce întreaga poveste. Rolling Stone posta pe Facebook imaginea pe 16 iulie, pentru a genera peste 18 mii de comentarii, cele mai multe ultragiate. Acuzația principală: glorificarea terorismului, prin înfățișarea lui Țarnaev în postura de celebritate rock. Americanii supărați au comparat ediția Țarnaev cu cele cu Jim Morrison de la Doors. S-a vorbit despre lipsă de compasiune și multe altele.

Rolling Stone a revenit cu o serie de explicații pe care nu le mai menționez, fiindcă sunt previzibile, și a postat mai devreme decât era programat articolul pe site, ca să justifice abordarea. Cover story-ul, o mostră de jurnalism revelator, e aici. Pe scurt, el spune că Țarnaev era înaintea atentatului un puști care tocmai își luase cetățenia americană, pasionat de sport și fumător ocazional de marijuana. Adică orice altceva decât percepția comună a teroristului. Pe mine, unul, reacția de pe Facebook m-a mirat. Coperta e un exemplu sclipitor cu privire la modul în care o revistă sau alt mijloc de comunicare poate zgudui preconcepțiile și provoca reflecție. Printre reacțiile ultragiate, multe s-au referit la transformarea pe care Rolling Stone a operat-o asupra imaginii. Ulterior s-a dovedit că nu e deloc așa. Poza utilizată era una standard, care fusese publicată anterior și de outlet-uri de știri serioase, ca New York Times:

rolling_stone_tsarnaev_nytimes

Dar, mă rog, pentru noi, în România, e mai ușor să ne mirăm. După toate probabilitățile, puștiul exotic și cool din imagine a omorât la Boston trei oameni, printre care un copil de opt ani, și a schilodit zeci sau sute de alții. Pentru americani, întreaga poveste are conotații emoționale mult mai puternice, fiindcă, acolo, tot ceea ce s-a întâmplat de 11 septembrie și după a fost de neimaginat: o formidabilă superputere care se dovedește, brusc, vulnerabilă chiar la ea acasă.

Cum de una și aceeași imagine a trecut cvasi-neobservată într-un ziar serios și a stârnit balamuc într-o revistă de rock? Cineva (nu mai dau toate linkurile, ca să nu încarc textul) observa că de vină e percepția pe care o are Rolling Stone, de revistă de celebrități – ocazie cu care merită să scoatem din nou de la naftalină cel mai cunoscut citat din McLuhan, “the medium is the message”. Publicul larg știe mai puțin despre faimoasele reportaje de campanie ale lui Hunter S. Thompson sau de interviurile cu Noam Chomsky sau Dalai LamaSecțiunea politică e astăzi, s-o spunem pe bune, cam palidă. De fapt, Rolling Stone e în ultimele decenii pe aceeași pantă descendentă pe care e presa globală. Cititorii așteaptă de la o revistă de rock fix ceea ce poate livra o revistă de rock și nimic mai mult, adică asta:

rolling stone christina aguilera

Dincolo de sensibilitatea americanilor în privința atentatului, coperta cu Țarnaev e o surpriză pentru mulți neplăcută, fiindcă răscolește mentalități, în loc să le confirme. De vină e și presa, dar și publicul sau contextul corect politic al acestor ani. Din tot ce-am citit pe tema asta, Ian Crouch de la New Yorker mi se pare că rezumă lucrurile cel mai bine, când spune că întreaga poveste denotă “ostilitatea împotriva liberei exprimări și împotriva colectării și examinării datelor factuale, plus un anumit gen de autocenzură globală, încurajat de tragedie, în care unele abordări sunt considerate corecte și orice altceva e lipsit de gust sau depășește limitele”.

În apărarea revistei s-au ridicat și alte ziare celebre, ca The Guardian, pentru care dragostea față de jurnalism e mai importantă decât oroarea provocată de atentat. Probabil că și pentru mine personal a contat asta, atunci când coperta mi s-a părut sclipitoare, dincolo de depărtarea care aseptizează lucrurile. Astfel de reacții sunt însă endemice. Prea puțin față de toate grupurile de presiune și userii care au condamnat întreaga poveste. Trăim vremuri în care se caută Banciu și Badea, și nu numai la noi. Dar vina e, desigur, și la presă.

Nu am însă intenția să fac încă un necrolog jurnalismului, fiindcă s-au făcut destule și mai ales fiindcă, vă spuneam mai sus, povestea are un happy end. Acum o săptămână, lucrurile păreau foarte încurcate pentru Rolling Stone, care avea de dat explicații și prezentat scuze. Printre altele, distribuitori importanți ai revistei, ca lanțul de farmacii CVS (peste 7.000 de magazine) sau Barnes & Noble sistau difuzarea numărului cu Țarnaev. Cu toate acestea, coperta a funcționat. S-a dovedit că vânzările au crescut cu 20% (de la 81.000 de exemplare, la 90.000), conform Daily Mail. În ciuda ororii, imaginea devenită iconică a interesat cititorii, care au dat bani ca să vadă articolul, ceea ce arată un lucru bine cunoscut oricui s-a ocupat cu studii de percepție de acest fel: cei care reacționează spontan nu au aceeași opinie cu marea masă a publicului. Concluzia care merită trasă e limpede. Atunci când vrei să fii relevant, curajul și sclipirea sunt mai importante decât nenumăratele precauții care tinzi să ți le iei. Rolling Stone a câștigat din întreaga poveste fiindcă îndrăznit să facă jurnalism onest și creativ, oricât se așteaptă publicul la confirmări mai mult decât la revelații. Chiar atunci când frica, oroarea, dezgustul sunt stări de spirit generalizate, în societate, poți găsi un public care să-și depășească propriile pulsiuni.

P.S.: Simptomatic e că revista a ajuns să facă asemenea valuri “în lipsă de ceva mai bun”. Dacă Gawker nu greșește, tot balamucul a pornit de la refuzul rapperului Kanye West de a apărea pe coperta din august. Țarnaev era a doua opțiune. Dar să nu râdem: și fulgii de porumb, și dinamita s-au inventat din întâmplare.

Post your thoughts