Ringier despre acuzaţiile Adevărul Holding

Ringier a dat drumul unei cercetări interne, referitoare la IP-ul din reţeaua proprie de pe care Adevărul Holding spune că s-a intrat în paginile “Averea”/”Click!”, prin ftp. Azi, problema s-a discutat în Consiliul de Onoare al CRP, desigur la sesizarea lui Răzvan Corneţeanu/Adevărul, iar decizia luată a fost ca Ringier să vină cu un răspuns în termen de 10 zile. Lucian Romaşcanu, director executiv la “Libertatea” şi “Pro Sport”, mi-a dat o precizare, într-un limbaj mult mai formal decât ymterviul anterior, aşa cum şi e logic: “Situaţia creată ne preocupă foarte tare, cu atât mai mult cu cât normele interne Ringier sunt împotriva acestor practici. În spatele acestei situaţii poate fi oricine, ea nu e neapărat imputabilă Ringier. Sperăm ca investigaţia respectivă să facă lumină. Altfel, dacă, cumva, Adevărul a intenţionat să facă un demers de imagine, prin care să inducă ideea copierii de materiale din “Click” în “Libertatea”, acest demers nu se susţine, probele produse fiind primele ce contrazic acest lucru.”

În ultima bucăţică de frază, Romaşcanu se referă la xeroxurile de materiale ataşate de Adevărul Holding la dosarul oferit CRP şi presei, care conţin subiecte comune “Click!”-“Libertatea”. Romaşcanu nu le consideră concludente.

  1. Cristi Dimitriu Reply

    Probele sunt clare, mai putin articolele din anexa, dar impresia mea de la CRP este ca Razvan Corneteanu vrea sa dea in Libertatea cu orice pret si sa faca imagine. Ma intreb cine l-a consiliat, poate stii tu.
    Cei de la Ringier au fost luati ca din oala. Oricum, sefii de la Ringier au primit dosarul de la Corneteanu abia marti, la ora 20.00, cand nu mai era nimeni pe la birou. Asa ca au avut doar o zi – miercuri – sa se pregateasca pt. CRP si de aia au cerut amanare. Nu ii scuz, dar nici sa ceri condamnarea lor la CRP fara sa le dai dreptul sa se apere asa cum a facut Corneteanu.
    La intalnirea cu cativa ziaristi a lui Corneteanu dinaintea sedintei de la CRP au venit, intamplator?!, Obae, NewsIn si ghici cine mai era al treilea pe acolo? Cineva care era inainte in birou la Corneteanu si dupa aia a scris primul pe blog, dupa care Hotnews a facut stire.
    Oricum, conventia era ca sa nu se dea publicitatii decat dupa inceperea sedintei CRP.
    Curios e ca tu spui ca Adevarul o sa ii dea in judecata pe Ringier, iar Corneteanu la CRP a zis ca nu. Daca ii dadea de la inceput in judecata, CRP nu se mai putea pronunta conform regulillor Clubului. Asa poate astepta o decizie CRP si dupa aceea sa o foloseasca public.
    Oricum am asistat la un teatru absurd la CRP intre Corneteanu si Romascanu.
    Si asta iti spune cineva care face scandal impotriva furturilor din presa si care va condamna furturile daca sunt dovezi.
    Asa ca m-am gandit ca poate vars si eu o tona de dosare la CRP cu furturi, unele de la niste institutii media pe care le cunosti ca fost consilier.
    Nu o sa mai procedez ca atunci cand i-am prins pe cei de la Hotnews si am acceptat scuzele redactorului-sef Pantazi, mai ales ca vad ca se incep adevarate lupte pe tema asta.
    Oare de ce Corneteanu nu a procedat ca mine si nu a incercat sa stopeze furturile si a asteptat sa atace?
    Succes in continuare Iulian!

  2. partial Reply

    Atata timp cat la Adevarul Holding se afla un personaj, pe numele sau R.C, nu trebuie sa mire pe nimeni astfel de practici.

  3. Iulian Comanescu Reply

    Dragă Cristi,

    1. Nu am fost în nici un birou de-al lui Corneţeanu înainte de întâlnire, am dat o tură pe la Adevărul, l-am salutat pe Laurenţiu Ciocăzanu, după care am fumat o ţigară la Adrian Halpert, în compania lui Petrişor, care între timp se ivise şi el. Petrişor poate confirma că discuţia care a avut loc nu s-a referit la Adevărul şi Ringier.

    La câteva minute după aceea, ne-am dus cu toţii într-o sală de întâlniri, după care am aflat că exista, într-adevăr, în sala de conferinţă un ziarist care ştia ceva dinainte, dar nu eram eu acela. Totuşi, nu cred că ziaristul respectiv e în culpă fiindcă ştia ceva, dimpotrivă, bravo lui.

    2. Nu a existat nici un fel de convenţie ca povestea să se dea publicităţii nici înainte, nici după întâlnirea CRP toată povestea. Nimeni nu mi-a cerut nici să scriu, nici să nu scriu şi nici nu s-a pomenit despre vreun embargou temporal, aşa cum pot confirma toţi participanţii. Am ales să scriu, fiindcă a fost o comunicare evident publică şi transparentă şi fiindcă e o ştire care nu se putea refuza.

    3. Nu ştiu care-i legătura între războiul Corneţeanu-Ringier şi povestea, mai veche, cu ştirea Mediafax semnată de HotNews după ce a fost luată din Cotidianul. Şi atunci, te-ai repezit cu acuzaţiile publice înainte de a cere explicaţii. Nu am treabă cu redacţia HotNews aproape deloc, dar ceea ce am aflat eu este că HotNews are un deal de preluare de la Cotidianul de pe site, iar ştirea a fost semnată, într-adevăr în mod stupid, de HotNews. Altfel spus, din ce ştiu eu, nu a fost vorba de furt, ci de neglijenţă.

    4. Cu privire la darea în judecată, ieri existau nişte intenţii, dar reprezentanţii “Adevărul” spuneau că încă nu se consultaseră cu avocaţii. Evident, nimic nu îi poate împiedica să meargă mai departe după ce se trece prin CRP şi să aibă aceste intenţii înainte de a merge la CRP. Sunt gata să pun un pariu cu tine că se va ajunge acolo. Dacă totul se stinge, dau o sticlă de vin roşu bun. La intentarea acţiunii, dai un cartuş de Kent din Basarabia. Ai curaj?

    5. Repet motivul pentru care a spus Răzvan Corneţeanu că ne-a invitat pe noi, cei trei şi încă o fată, care îmi e cunoscută şi bănuiesc că e ziaristă, dar nu ştiu de unde s-o iau: fiindcă însemnăm ceva pe piaţă. A afirmat: “Dacă îi chemam pe cei de la…, vă daţi seama că abia aşteptau să umple două pagini cu treaba asta.”

    Dă-mi voie să nu iau în serios insinuarea ta referitoare la “întâmplător?”, fiindcă vine din partea unui competitor care n-a fost invitat. Te las să reflectezi asupra motivelor pentru care nu a fost chemat şi Mediafaxul. Eu am o explicaţie, dar prefer să văd dacă am reuşit să te aduc la sentimente mai bune.

  4. Iulian Comanescu Reply

    A, şi pentru numele lui Dumnezeu, m-ai văzut pe mine căinându-l pe Răzvan pentru ce i-a făcut IP-ul ăla? Evident că el face ceea ce face în folosul trustului propriu. Click are de beneficiat în toată povestea. Dar si tu ai spus ca avem un fapt care nu se poate neglija.

  5. radu Reply

    Razbelele din presa se poarta cu un acelasi unic motiv ca si razboaiele din “blogosfera”. Macar de era vorba de niste chestii mai interesante. Asa, sa te certi ca ala a furat stirea cu tatele nu-stiu-carei vedete de balta de pe la noi, e de rahat. Se asorteaza cu publictatiile totusi.

  6. Cristi Dimitriu Reply

    1. Mersi de precizări. Totul a fost doar un lanţ de coincidenţe fericite. Felicitări celor care s-au nimerit la momentul potrivit in locul potrivit. In ceea ce ne priveste n-am avut nimic de impartit niciodata cu Adevarul si chiar le-am spus ca daca au vreo dovada ca i-am nedreptatit sa o aduca. Vrem sa avem relaţii bune cu toata presa pt. ca pt. ei scriem.
    2. Corneteanu si CTP vorbisera de caz de mai mult timp si i-a spus ca pana la sedinta nu o sa faca nimic public. Ramane de analizat furtul de date (intrarea neautorizata in server) ca la materiale se refera f. bine Radu in postul de mai sus.
    3. Povestea cea veche am invocat-o pt. a pune intrebarea de ce Adevarul (Click) s-a lasat furat mai multe luni pt. a face scandal abia acum. Nu cumva interesul e doar de imagine? Chiar si faptul ca amina procesul e in sensul asta.
    Doresc doar sa ma lamuresc daca avem un caz de deontologie profesionala sau o campanie de imagine. Sau e vorba despre amandoua si Click foloseste prilejul pt. a ataca Libertatea.
    Daca voi decide sa fac ceva asemanator cu cei care fura Mediafax-ul – si te asigur ca avem marfa mult mai multa si mai consistenta – o sa iti spun.
    Oricum, succes in continuare si mai vorbim de vinul ala ca tigari se gasesc destule pe la noi.

  7. Iulian Comanescu Reply

    Cristi: din ce spui, inteleg ca a fost o discutie in CRP cu privire la nepublicarea pana la sedinta. Aseara am vorbit cu Petrisor la tel. despre o posibila stire referitoare la, ei da, un titlu de la voi. L-am intrebat si pe el daca cumva s-a formulat un embargou in discutia de la Adevarul – nu de alta, da a trebuit sa dau vreo doua SMS-uri si ma gandeam ca n-am fost atent. Petrisor mi-a zis ca urechile lui n-au auzit asa ceva. Noi nu stiam ceea ce discutaseti voi in CRP.

    Oricum, in cazuri de astea e tot timpul o linie de demarcatie subtila. Decenta si etica afacerilor te impinge sa nu faci publice lucrurile si in esenta despre asta e vorba in CRP. Interesul public e de sens contrar. Toata treaba e, zic eu, sa nu ne purtam ca niste fiare unii cu altii din punctul de vedere al business-ului, dar nici sa nu fim o mafie. Oarecum etica afacerilor se contrazice cu deontologia presei in astfel de situatii.

    Si pe mine ma nedumereste toata povestea, dintr-un motiv pe care l-am formulat deja pe undeva pe-aici si-l repet: daca a fost o actiune dirijata “de sus”, atunci cum de n-au folosit una din nenumaratele posibilitati de a ascunde IP-ul? Cantitatea materialelor downloadate tinde sa arate asa ceva. Si daca a fost o initiativa privata, cum de s-au copiat atatea pagini?

    Despre Mediafax nu pot spune decat ca, probabil, e cea mai furata institutie de presa din Romania. Voi aveti insa o alta problema in ultimii: informatia e publica si doar forma de redactare si munca de limpezire a aceleiasi informatii sunt proprietatea voastra. Trebuie sa va stabiliti strategia in functie de asta.

    Si, in incheiere, te-ai intrebat cine l-a consiliat pe Razvan Corneteanu sa dea drumul la toata treaba asta. Cred ca s-a gandit singur, nu stiu sa foloseasca consultanti. Daca m-ar fi intrebat pe mine, i-as fi propus sa regleze problema intai direct cu Ringier, in primul rand din motivul care poate fi considerat cinic ca o actiune de felul asta nu cred ca are ecou in randurile cititorilor de Click! Stii foarte bine la ce ma refer: uneori murim unii cu altii de gat si de fapt publicul n-are nici un interes fata de treaba asta. Li s-a intamplat si politicienilor, la referendum – riscai sa ti se para ca Romania devine o hecatomba, si de fapt lumea si-a vazut de treaba, n-a fost in numar mare la vot si nici nu s-a uitat la TV la dezbaterile electorale.

    Da, pentru vinul respectiv, orice pretext e bun. Am cerut tigari fiindca anul trecut m-am oprit din bere, ma ingrasasem prea tare. Dar gasim noi o solutie.

  8. Ziaristii si internetul (2) » piticu.ro Reply

    […] Mi se pare extraordinar de absurda decizia CRP de azi, in care in termen de 10 zile Evenimentul Zilei sa vina cu un raspuns, ca de unde si cum din reteaua lor cineva a accesat ftp-ul de la Adevarul. Mi se pare total idiot, cum  … tu, ziar de calibru si notorietate ( adevarul )  sa acuzi ca cineva iti intra in ftp-ul tau? Pai de ce dracu nu ti-l securizezi? Sau la voi la IT lucreaza oameni care sunt tot jurnalisti si cunosc calculatoare din auzite? […]

  9. MatRE Reply

    Libertatea este un “fruct” care a dat in parg si – dupa toate extensiile de brand – conform teoriei, tre’ sa priveasca ce frumos apune soarele… Click ca sa se impuna trebuie sa atace Liderul. Marketing… Acum e momentul si pentru o crestere masiva de tiraj si gata: avem acelasi tiraj cu No 1, n-ati auzit ca ne-au furat subiectele… si piata e zapacita. Ceea ce inseamna ca fosta echipa R nu are decat de castigat.

  10. Silviu Reply

    Salve!

    Ringier pare ca a intrat in panica.

    Apropo, Iulian as fi interesat sa citesc o analiza a presei economice. Au aparut cateva publicatii interesante… Iar revista CAPITAL vad ca este in cadere libera. Ce se intampla cu capitalul? De ce nu reusesc sa opreasca aceasta cadere? La cate copii vandute au ajuns? Eu am vazut in datele pe care le publica ei in ziar ca le-a scazut numarul de cititori cu vreo 20% in vreo 6 luni.

    Silviu

  11. Iulian Comanescu Reply

    Silviu: interesant subiect. Facem. Probabil c-o sa-mi iasa vorbe fiindca scriu in “Money Express”, iar aceasta are succes. Dar oameni ca tine o sa gaseasca lucruri interesante in ea.

  12. Silviu Reply

    Iulian, in acea analiza as fi interesat sa aflu parerea ta despre o anumita problema: de ce pleaca oamenii de la capital. In ultimul an si jumatate au plecat aproape 25 de oameni. In conditiile in care ziarul are vreo 17 redactori.

    Daca te uiti in caseta de redactori la mai multe numere o sa vezi ca destul de multi redactori nu au rezistat acolo mai mult de 3-6 luni 🙂 Au fost cazuri si de 1 saptamana :)) Care este cauza? Ai ceva info din interior?

  13. Iulian Comanescu Reply

    Silviu: între timp mi-am amintit că analiza deja am făcut-o:

    http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=311572&search=comanescu.ro

    A apărut, aşa cum se vede, pe 10 mai.

    Nu răspunde la problema ta cu depopularea “Capital”. Întrebarea ta are un iz retoric, dar totuşi cauzele sunt de două feluri:

    – bani puţini, lipsa motivaţiei profesionale. Pare-se că după plecarea Andreei Roşca, redacţia nu a mai putut fi conservată în formula oricum descompletată faţă de aceea “de aur” de la sfârşitul anilor ’90.

    – ofertele (prea) tentante ale noilor moguli media. S-a plecat în masă la Money Channel, de exemplu. Au existat însă şi oameni care au plecat de acolo mai departe.

Post your thoughts