Rezultatele Vodafone, fără cifră de afaceri

Vodafone a trimis uzualul comunicat de presă cu rezultate. E vorba de:

– 133.461 clienţi adăugaţi în ultimul trimestrul din 2008
– creştere anuală de 19,1% la clienţi post-paid
– 1,13 milioane aparate 3 G, cu 88 la sută mai mult decât în 2007.

Faţă de alte comunicate, nu avem nicio menţiune despre cifră de afaceri sau profit. Ghici, criză, de ce. Aflăm doar că “service revenues” (ştie cineva să ne explice exact ce înseamnă asta?) au crescut cu 1% şi venitul net mediu pe user a ajuns la 10,10 euro în ultimul trimestru din 2008, faţă de 11,08 în aceeaşi perioadă a lui 2007. Mai mult ca sigur, de bani mai puţini clienţii au consumat mai multe servicii – deci telefonia mobilă se ieftineşte, previzibil.

UPDATE: Fără legătură directă, în UK Vodafone o duce bine din cauza devalorizării lirei.

  1. sece Reply

    erau mai interesante ponturile din media, domnule comanescu

    pentru cititorii blogului dumneavoastra, o precizare: pentru acest trimestru vodafone romania nu a publicat niciodata date financiare. nici cand veniturile cresteau cu 18.8%, nici cand au crescut cu 1%.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Sece: căutaţi la link şi veţi vedea că “erau” şi posturi despre Vodafone, în care “erau” şi rezultate financiare, pe acest blog care este. Dar dumneavoastră eraţi, cu siguranţă, supărat cine ştie de ce, inclusiv pe mine, acum câteva minute, când aţi scris cele de mai sus 🙂

  3. sece Reply

    domnule comanescu, imi cer scuze, nu am reusit sa fiu foarte clar.

    ceea ce am dorit sa spun este ca, de la preluarea connex, in 2005, vodafone nu a anuntat niciodata pentru romania veniturile exacte obtinute in ultimele trei luni din anii 2005, 2006 si 2007 – ci doar rata de crestere a veniturilor. Asa ca nu e o surpriza ca nu s-a intamplat si pentru perioada octombrie-decembrie din 2008.

    da, compania ofera date exacte privind veniturile si ebitda, dar nu pentru trimestrul trei din anul fiscal (oct.-dec.)

  4. vasilissa Reply

    domnului sece: Vodafone nici nu e nevoie sa publice el insusi date financiare. Le publica MInisterul de finante oricum. Daca doresti sa afli ce face, cum sta, cit a platit la stat, daca a platit la stat etc. o companie inregistrata in Romania la Registrul Comertului poti intra pe http://www.mfinante.ro. Mai trebuie sa stii chestii minimale de genul cum ii zice companiei, ce cod unic are etc. Dupa aia, daca ai vreo curiozitate de cetatean sa vezi daca de la un an la altul a dus-o mai bine respectiva companiei, iti mai trebuie doar un calculator sau un abac pe care sa socotesti ce si cum e cu datoriile, cu provizioanele, cu conturile de profit si pierderi si alte daravere de gen.

  5. Iulian Comanescu Reply

    În ultimă instanţă, orice companie ar trebui să îşi comunice EBITDA şi cifra de afaceri, eventual defalcat pe operaţiuni şi arii geografice. Obligaţia/uzanţa asta o au doar societăţile listate la bursă, cu AGA şi tot restul.

    În loc de asta, tot felul de prăvălii dau în noi cu tot felul de cifre parţiale, ceea ce zăpăceşte ziariştii slabi. Pe blogul ăsta n-o să prea vedeţi date foarte elaborate, fiindcă e făcut de o persoană, care în plus are şi diferite alte treburi mai lucrative. În momentul în care redacţiile româneşti se vor trezi, probabil că nu va fi nicio problemă ca presa să afle un set de date cuprinzător, cu ajutorul căruia să-şi poată constitui o imagine destul de clară a pieţei.

    Datele care se găsesc la Ministerul de Finanţe sunt publice şi relevante, dacă ştii să le citeşti. Bănuiesc că ele sunt disponibile din momentul în care firma îşi depune bilanţul şi acesta trece printr-o verificare sumară – sau cel puţin aşa ar trebui. De ce încep ele să apară în iunie-august nu ştiu exact. Dar astea-s consideraţii pentru colegii mei cu normă întreagă, care pot încerca nişte telefoane şi nişte faxuri. Eu continuu să cred că ne bălăcim într-o economie europeană, caracterizată, printre altele, prin transparenţă şi bună credinţă.

  6. sece Reply

    vasilissa: stimata doamna va multumesc pentru informatii si linkuri. va asigur totusi ca stiam unde sa caut informatii despre trecutul financiar al dlui. vodafone, daca nu le publica “el insusi”. nu am precizat acest lucru pentru ca subiectul discutiei era altul. ministerul finantelor nu publica date financiare “la zi” despre veniturile companiilor.

    de aceea, repet ce am scris mai sus: ceea ce am dorit sa spun este ca, de la preluarea connex, in 2005, vodafone nu a anuntat niciodata pentru romania veniturile exacte obtinute in ultimele trei luni din anii 2005, 2006 si 2007 – ci doar rata de crestere a veniturilor. Asa ca nu e o surpriza ca Vodafone Romania nu a anuntat veniturile nici pentru ultimele trei luni din 2008.

    si ca sa inchei: atunci cand am vazut in google reader titlul acestui articol de pe blogul dlui Comanescu tocmai lucram la un text legat de rezultatele financiare ale Vodafone, astfel ca mi s-a parut firesc sa corectez o afirmatie nedocumentata

    toate cele bune, va multumesc,
    adrian seceleanu

Post your thoughts