Regele şi ţara

La ce s-o fi gândit Regele ieri, imediat după discursul lui Mircea Geoană, în secunda aceea de absenţă remarcată de toată lumea, când trebuia să se ridice pentru a lua cuvântul? Regele e bătrân şi nu prea ştie pe ce lume se află, şi-au spus cu siguranţă detractorii. Ba, tocmai, problema e că ştie prea bine, cred eu.

Pe când patriarhul politicii româneşti pe stil nou, Ion Iliescu, se năştea, Regele avea 9 ani şi era deja Rege de doi, în prima domnie, din care mai rămăseseră câteva luni. 60 de ani mai târziu, acelaşi Ion Iliescu devenise duşmanul ireconciliabil al aceluiaşi Rege, pe care îl întorcea din drum abuziv după aterizarea la Otopeni. Cei doi s-au regăsit ieri, în aceeaşi sală şi cu acelaşi prilej festiv, aniversarea Regelui, în absenţa cu tâlc a “celuilalt”, Traian Băsescu, care aruncase nişte vorbe nepoliticoase la adresa fostului Suveran şi o luase către o altă sărbătorire.

Ce fel de caracter şi câţi ani de experienţă îţi trebuie ca să treci peste toate astea? Regele a trebuit să înveţe astfel de lecţii devreme, fiindcă pe 23 august 1944 avea doar 23 de ani. S-a reconciliat cu Ion Iliescu în 2001, la vreo 56 de ani după ce căutase o cale de colaborare cu predecesorii predecesorului acestuia, Emil Bodnăraş şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Ieri, oficialităţile şi ţara nu au avut un loc mai bun în care să-l sărbătorească decât Palatul Parlamentului, fost al lui Ceauşescu – acesta, e drept, cu trei ani mai în vârstă decât Regele, dar răposat de vreo 22. Adică hardughia cu care noii potentaţi se joacă de-a Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, cuprinşi de porniri paricide nu tocmai satisfăcute în 1989. Pe holurile ca un decor de film mut, Regele se va fi simţit la fel de pierdut ca în secunda de linişte, nu doar din cauza lor, a holurilor, ci şi fiindcă cei care l-au ghidat erau, ironie din nou, PSD-ul.

A urmat gestul ieftin al lui Valeriu Zgonea, de a arăta decoraţia la poză, ca fotbaliştii. Însă cea mai mare surpriză a fost aceea venită de la Călin Popescu-Tăriceanu, care i-a oferit Regelui cadou o Casă a Poporului de argint înrămată, nedesfăcută din plastic, cum probabil că va şi rămâne prin vreo magazie. Ca nu cumva să-i iasă din cap Regelui în ce ţară a domnit şi ce fel de popor îl sărbătoreşte.

Şi la 9 ani, şi la 90, România a fost şi este pentru Rege un decor ciudat şi derutant. Că acesta a insistat să-şi ţină şi ieri jurământul depus faţă de ea acum 84 de ani e greu de priceput, pentru ea, pentru România. Dar, poate, unii dintre noi avem ochi să vedem.

Regele Mihai în 2007. Foto: Emanuel Stoica

Enhanced by Zemanta
  1. Petre Anghel Reply

    Constient ca trebuie sa isi poarte crucea, coplesit de negura abatuta asupra Romaniei pe care a vazut-o de la incepaut si pana in zilele noastre, ar trebui sa lase deoparte amaraciunea si sa inceapa sa creada (asa cum un sustinator ii cerea in preajma BNR). Cu sceptru sau fara, inainte sau dupa abdicare, juramantul sau (care ar trebui sa fie al fiecarui roman) ramane. Poate ca ar trebui sa inceapa sa vorbeasca cu propriile vorbe …

  2. Tiberiu Cazacioc Reply

    Salut,

    Mesajele simple, nepoliticianiste ale Regelui Mihai I mi-au facut placere intotdeauna. Pentru ca in vocabularul sau sunt inrolate cuvinte sunt atasate unor valori morale. Este un limbaj incarcat de emotie, scurt, la obiect. Nu are nevoie decat de cateva paragrafe: o introducere, o punere in tema, o morala si punct. Textele Regelui Mihai se citesc in soapta, fara volum vocal, nu sunt rastite, parca sunt ginduri intime marturisite unei audiente mai largi. Tipul de discurs al Regelui Mihai I lipseste din discursul public romanesc si ne va lipsi probabil pentru intotdeauna. PS: Era mult mai corecta prezenta Regelui in cladirea din Dealul Mitropoliei.

Post your thoughts