La ce s-o fi gândit Regele ieri, imediat după discursul lui Mircea Geoană, în secunda aceea de absență remarcată de toată lumea, când trebuia să se ridice pentru a lua cuvântul? Regele e bătrân și nu prea știe pe ce lume se află, și-au spus cu siguranță detractorii. Ba, tocmai, problema e că știe prea bine, cred eu.
Pe când patriarhul politicii românești pe stil nou, Ion Iliescu, se năștea, Regele avea 9 ani și era deja Rege de doi, în prima domnie, din care mai rămăseseră câteva luni. 60 de ani mai târziu, același Ion Iliescu devenise dușmanul ireconciliabil al aceluiași Rege, pe care îl întorcea din drum abuziv după aterizarea la Otopeni. Cei doi s-au regăsit ieri, în aceeași sală și cu același prilej festiv, aniversarea Regelui, în absența cu tâlc a “celuilalt”, Traian Băsescu, care aruncase niște vorbe nepoliticoase la adresa fostului Suveran și o luase către o altă sărbătorire.
Ce fel de caracter și câți ani de experiență îți trebuie ca să treci peste toate astea? Regele a trebuit să învețe astfel de lecții devreme, fiindcă pe 23 august 1944 avea doar 23 de ani. S-a reconciliat cu Ion Iliescu în 2001, la vreo 56 de ani după ce căutase o cale de colaborare cu predecesorii predecesorului acestuia, Emil Bodnăraș și Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Ieri, oficialitățile și țara nu au avut un loc mai bun în care să-l sărbătorească decât Palatul Parlamentului, fost al lui Ceaușescu – acesta, e drept, cu trei ani mai în vârstă decât Regele, dar răposat de vreo 22. Adică hardughia cu care noii potentați se joacă de-a Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, cuprinși de porniri paricide nu tocmai satisfăcute în 1989. Pe holurile ca un decor de film mut, Regele se va fi simțit la fel de pierdut ca în secunda de liniște, nu doar din cauza lor, a holurilor, ci și fiindcă cei care l-au ghidat erau, ironie din nou, PSD-ul.
A urmat gestul ieftin al lui Valeriu Zgonea, de a arăta decorația la poză, ca fotbaliștii. Însă cea mai mare surpriză a fost aceea venită de la Călin Popescu-Tăriceanu, care i-a oferit Regelui cadou o Casă a Poporului de argint înrămată, nedesfăcută din plastic, cum probabil că va și rămâne prin vreo magazie. Ca nu cumva să-i iasă din cap Regelui în ce țară a domnit și ce fel de popor îl sărbătorește.
Și la 9 ani, și la 90, România a fost și este pentru Rege un decor ciudat și derutant. Că acesta a insistat să-și țină și ieri jurământul depus față de ea acum 84 de ani e greu de priceput, pentru ea, pentru România. Dar, poate, unii dintre noi avem ochi să vedem.
Regele Mihai în 2007. Foto: Emanuel Stoica
Constient ca trebuie sa isi poarte crucea, coplesit de negura abatuta asupra Romaniei pe care a vazut-o de la incepaut si pana in zilele noastre, ar trebui sa lase deoparte amaraciunea si sa inceapa sa creada (asa cum un sustinator ii cerea in preajma BNR). Cu sceptru sau fara, inainte sau dupa abdicare, juramantul sau (care ar trebui sa fie al fiecarui roman) ramane. Poate ca ar trebui sa inceapa sa vorbeasca cu propriile vorbe …
Salut,
Mesajele simple, nepoliticianiste ale Regelui Mihai I mi-au facut placere intotdeauna. Pentru ca in vocabularul sau sunt inrolate cuvinte sunt atasate unor valori morale. Este un limbaj incarcat de emotie, scurt, la obiect. Nu are nevoie decat de cateva paragrafe: o introducere, o punere in tema, o morala si punct. Textele Regelui Mihai se citesc in soapta, fara volum vocal, nu sunt rastite, parca sunt ginduri intime marturisite unei audiente mai largi. Tipul de discurs al Regelui Mihai I lipseste din discursul public romanesc si ne va lipsi probabil pentru intotdeauna. PS: Era mult mai corecta prezenta Regelui in cladirea din Dealul Mitropoliei.