Regele și istoria noastră alternativă

Câteva zile am trăit într-o formă de istorie alternativă. Palatul Regal a redevenit funcțional, iar Coroana de Oțel, operațională, chiar dacă sub formă de replică. Imnul Regal și-a făcut și el treaba pentru care a fost compus, cântat pentru Rege și nu ca bucată cu relevanță istorică, la fel ca stema monarhiei pe steaguri.

Coregrafia lentă a costumelor negre și a drapelelor în culori tari ne-a deschis ochii către o statalitate paralelă, ceva ce s-ar fi putut întâmpla dacă istoria n-ar fi fost așa cum a fost și, prin urmare, nu s-ar fi putut întâmpla.

Și totuși s-a întâmplat.

Regele s-a răzbunat pe istorie în singurul mod în care era capabil s-o facă, cu blândețe și hâtrenia pe care o miroseai ici-colo în interviurile lui. A înviat pentru noi exact atunci când nu a mai fost, în câteva zile neverosimile în care ne-a arătat câtă nevoie avem de respect, nu primit, ci dat. A fost plimbat prin București și prin țară cât toți ceilalți Regi și Regine ale României pe ultimele lor drumuri la un loc, iar oameni de bun-simț au spus că la urma urmei se putea organiza o ceremonie mai scurtă și mai discretă.

Dar nu cumva e plimbarea asta îndelungă o ironie pentru un om care s-a plimbat în exil tot atât și, pe de altă parte, nu a avut cum bate România în lung și în lat cât cu siguranță și-a dorit?

Alți oameni, cu la fel de mult bun simț, s-au scandalizat de PSD-ul care și-a făcut cruci ipocrite, după ce nu l-a lăsat să intre în țară în anii ’90, încercând să tragă pe turta lui spuza unei morți și a unei tristeți pentru care e în ultimă instanță vinovat, așa cum s-au petrecut. Dar, iarăși, nu e o ironie să-i îngenunchezi în fața unor valori pe care le detestă chiar pe cei care ți-au făcut ce ți-au făcut?

S-a mai vorbit, tot cu bun simț, despre instinctele istorice întârziate ale românilor, care ajung să valorizeze ceva exact atunci când nu mai e și, politic, șansa a fost ratată. România s-a umplut de monarhiști exact atunci când monarhia a devenit, din ipoteză și-așa foarte vagă, trecut. Dar visul pe care l-am visat cu toții câteva zile nu e despre trecut, ci despre prezent și viitor. Cum spunea o publicație britanică, prin regele Regele Mihai monarhia e un simbol neverosimil al democrației într-o republică deturnată de generații succesive de politicieni cu porniri autoritare și corupte. Iar halucinația colectivă de săptămâna trecută e genul de întâmplare care nu rămâne fără urmări. E adevărat, nostalgia e despre trecut, dar determină viitorul.

Fotografie de deschidere Emanuel Stoica.
Text publicat și în Monitorul de Botoșani.

Embed from Getty Images

One thought on “Regele și istoria noastră alternativă”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *