Regele și istoria noastră alternativă

Câteva zile am trăit într-o formă de istorie alternativă. Palatul Regal a redevenit funcțional, iar Coroana de Oțel, operațională, chiar dacă sub formă de replică. Imnul Regal și-a făcut și el treaba pentru care a fost compus, cântat pentru Rege și nu ca bucată cu relevanță istorică, la fel ca stema monarhiei pe steaguri.

Coregrafia lentă a costumelor negre și a drapelelor în culori tari ne-a deschis ochii către o statalitate paralelă, ceva ce s-ar fi putut întâmpla dacă istoria n-ar fi fost așa cum a fost și, prin urmare, nu s-ar fi putut întâmpla.

Și totuși s-a întâmplat.

Regele s-a răzbunat pe istorie în singurul mod în care era capabil s-o facă, cu blândețe și hâtrenia pe care o miroseai ici-colo în interviurile lui. A înviat pentru noi exact atunci când nu a mai fost, în câteva zile neverosimile în care ne-a arătat câtă nevoie avem de respect, nu primit, ci dat. A fost plimbat prin București și prin țară cât toți ceilalți Regi și Regine ale României pe ultimele lor drumuri la un loc, iar oameni de bun-simț au spus că la urma urmei se putea organiza o ceremonie mai scurtă și mai discretă.

Dar nu cumva e plimbarea asta îndelungă o ironie pentru un om care s-a plimbat în exil tot atât și, pe de altă parte, nu a avut cum bate România în lung și în lat cât cu siguranță și-a dorit?

Alți oameni, cu la fel de mult bun simț, s-au scandalizat de PSD-ul care și-a făcut cruci ipocrite, după ce nu l-a lăsat să intre în țară în anii ’90, încercând să tragă pe turta lui spuza unei morți și a unei tristeți pentru care e în ultimă instanță vinovat, așa cum s-au petrecut. Dar, iarăși, nu e o ironie să-i îngenunchezi în fața unor valori pe care le detestă chiar pe cei care ți-au făcut ce ți-au făcut?

S-a mai vorbit, tot cu bun simț, despre instinctele istorice întârziate ale românilor, care ajung să valorizeze ceva exact atunci când nu mai e și, politic, șansa a fost ratată. România s-a umplut de monarhiști exact atunci când monarhia a devenit, din ipoteză și-așa foarte vagă, trecut. Dar visul pe care l-am visat cu toții câteva zile nu e despre trecut, ci despre prezent și viitor. Cum spunea o publicație britanică, prin regele Regele Mihai monarhia e un simbol neverosimil al democrației într-o republică deturnată de generații succesive de politicieni cu porniri autoritare și corupte. Iar halucinația colectivă de săptămâna trecută e genul de întâmplare care nu rămâne fără urmări. E adevărat, nostalgia e despre trecut, dar determină viitorul.

Fotografie de deschidere Emanuel Stoica.
Text publicat și în Monitorul de Botoșani.

Embed from Getty Images
Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

One thought on “Regele și istoria noastră alternativă”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *