Recomandări TV

UNU: Piesă neterminată pentru pianină mecanică – Sâmbătă, 3 februarie, 22:00, ProCinema
Palavre, amintiri, sentimente obscure, examene de conștiință, autocompătimiri și tot felul de proiecte puerile traversează și (re)construiesc acțiunea acestei drame de cameră, peste care plutește încărcătura cuantică cu care Mihalkov își definește stilul și alonja.
piesa.jpg
Nyeakoncsennaja pjesza dlja mehanyicseszkovo pianyino, (1978)
regizor: Nyikita Mihalkov; cu: Antonyina Suranova, Jurij Bogatirjov, Jelena Szolovej

DOI: Zatoichi – Sâmbătă, 3 februarie, 23:20, TVR 1
Zatoichi este un personaj fictiv. Prin anii 80 era eroul unei populare serii japoneze de televiziune a cărei acțiune se desfășura în secolul al XVII-le, în timpul shogunatului lui Tokugawa, imaginea lui identificându-se cu cea a actorului Shintaro Katsua. Zatoichi e un maseur orb, care sub aparențele unei vieți anodine și pașnice ascunde secretul artei samurailor… Filmul pare a fi primul și cred că singurul succes comercial a lui Takeshi.

Trailer:

Zatôichi (Japonia, 2003), regizor: Kitano Takeshi
Cu: Kitano Takeshi, Tadanobu Asano, Gadarukanaru Taka, Michiyo Ookusu

Din primele filme ale lui Takeshi Kitano pe care le-am văzut îmi (re)vin în minte niște cadre lungi și liniștite în care aparent nu se întâmplă nimic. Și când se întâmplă ești atât de surprins de ce se întâmplă că nici nu observi ce s-a întâmplat de fapt. Interesant e faptul că, aruncându-mi un ochi peste ultima lui producție mi-am dat sema că tot ce îmi amintesc eu despre filmele lui devine irelevant. Vezi scena:

D’ale lui Takeshi:

Takeshis’ (2005), regizor: Kitano Takeshi
Cu: Takeshi Kitano, Kotomi Kyono, Kayoko Kishimoto, Ren Ohsugi

TREI: Trăiește! – Sâmbătă, 3 februarie, 15:45, HBO (FREE)
O mamă etiopiană creștină își declară copilul evreu, doar ca să-l salveze de la înfometare și moarte. Acesta va ajunge în Israel și, declarat orfan, e adoptat de o familie franceză din Tel Aviv. Toată adolescența lui va trăi cu frica de a nu i se scoate la iveală dublul secret: că nu este nici orfan și nici evreu. Va descoperi dragostea, iudaismul și cultura occidentală, dar și rasismul și războiul din teritoriile ocupate. Va deveni evreu-israelian-francez-tunisian, fără să uite că este în primul rând un etiopian scăpat de la moarte de mama sa adevărată, pe care visează să o reîntâlnescă într-o bună zi.
Trailer:

Va, vis et deviens (Franța-Brazilia-Israel-Italia, 2005), regizor: Radu Mihăileanu
Cu: Moshe Agazai, Yaël Abecassis, Roschdy Zem, Sirak M. Sabahat, Roni Hadar

PATRU: Alice nu mai locuiește aici – Sâmbătă, 3 februarie, 17:10, Cinemax (FREE)
În anul 1974, actrița americană Ellen Burstyn propune casei Warner scenariul lui Robert Getchell, apoi colaborează la redactarea definitivă a dialogului, îl alege ca regizor pe Martin Scorsese și obține premiul Oscar pentru rolul titular. Povestea văduvei care peregrinează dintr-un oraș în altul, împreună cu fiul ei, își câștigă existența servind în restaurante și dorește să devină cântăreață, reprezintă una dintre culmile carierei acestei actrițe, formată la școala lui Lee Strasberg și care s-a afirmat abia la 40 de ani…

Ellen-Burstyn.jpg

Alice Doesn’t Live Here Anymore (SUA, 1975), regizor: Martin Scorsese
Cu: Ellen Burstyn, Kris Kristofferson, Billy Green Bush, Lelia Goldoni, Valerie Curtin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *