Reclame sovietice

intourist.jpg

EnglishRussia.com publică o serie de reclame sovietice pentru străinătate, din care am cules imaginea de mai sus.

Vă întrebaţi probabil despre ce e şi eu n-o să vă pot să vă răspund. Frapează tâmpenia conceptului, dincolo de stilul vizual interesant şi armonia coloristică. Sus vedem că e Leningrad, jos că e Moscova. Aşadar nu ştii exact unde te duci. Tot jos, sunt amestecate două branduri: agenţia Intourist, cu care mergeau părinţii noştri în URSS, şi Hotel Metropol. Colac peste pupăză, pe imagine e trântit şi un logo, care pare a fi al unui al treilea brand – o companie aeriană (Aeroflot?)

Mai vedem că turismul de stat încerca să atragă străinii cu imaginea unui şantier, probabil cerută de vreun cenzor care voia să arate că URSS e-n plină ascensiune. Arată ca şi cum a fost lipită în planul cel mai apropiat pe un desen preexistent.

Pare că Hotel Metropol e chestia aia cărămizie, din zare, de dincolo de râu. Stâlpii ţarişti şi mogâldeaţa aşezată pe unul din ei ne fac să credem că ar putea fi vorba de Leningrad…

În fine, aştept eventual precizări de la cineva care a fost acolo şi ne poate zice dacă e Neva sau Moscova, râul, deşi locul ăla care ni se propune pare a nu fi până la urmă nicăieri.

Sigur, orice asemănare între ceea ce vedem şi unele idei “sclipitoare” din publicitatea românească nu e chiar atât de întâmplătoare…

UPDATE: Citiţi şi ce se spune în subsol. Călin, Francipedia, Babelfish şi Florin vin cu precizări şi unghiuri de abordare foarte interesante.

  1. Florin Reply

    Iulian, ai grija cu pagina englishrussia.com, mie mi-a mancat un week-end cap-coada, inclusiv mare parte din timpul de somn 😉

  2. Iulian Comanescu Reply

    Florin: da, e mişto, gen igu.ro/latrecut, dar în fine – ţară mai mare, colaboratori mai mulţi. Ştiu site-ul de mult, deci nu-s pericole 🙂

  3. Calin Reply

    Cred ca daca vrem sa intelegem ceva din reclamele astea, trebuie sa luam in considerare contextul temporal si cultural al epocii si teoriile de atunci despre rolul reclamei in societatatile socialiste, ca exista si asa ceva. Daca aveti timp de omorit, este foarte instructiva in acest sens cartea din 1962 a lui T. Pavel, Publicitatea si reclama in comertul socialist (Ed. Stiintifica). In plus, e plina de fotografii si reclame de genul asta.

  4. Iulian Comanescu Reply

    Calin: Menţin ce-am spus despre reclama respectivă, care încalcă o mulţime de reguli general umane, e ineficientă la nivelul pur şi simplu al percepţiei, fără legătură cu epoca. Totuşi, ceea ce spui e foarte interesant. Ai răsfoit cartea respectivă. Cam ce-ar fi spus T. Pavel despre reclama asta?

  5. Florin Reply

    Bogdaproste pentru link-u igu.ro/latrecut, coane Comanescule!

  6. francipedia Reply

    Posterele sunt excelente.! Sunt realizate in anii 20, cu influente ale artistilor rusi care au emigrat – constructivism, suprematism, – Malevici, cei ce au mers apoi la Bauhaus etc. Scoala ruseasca de grafica era excelenta atunci si era la cel mai inalt nivel. Dupa aceia cind s-a pus Stalin pe ei a fost mai rau.
    Posterele ulterioare din 1935-1980 sunt gretoase – de tip sovietic – dar nu acestea-
    Uitati-va la posterele similare din occident din aceiasi perioada si veti gasi similitudlini

  7. Calin Reply

    Publicitatea, in opinia autorului, are o functie diferita de cea din societatea capitalista – a informa (versus “a minti”) si a influenta consumul in raport cu structura si volumul planului de productie si de circulatie a marfurilor.
    Consumatorul este un individ constient si nu in ultimul rind cultivat, care probabil ca trebuie sa fie la curent cu referintele culturale strecurate “subtil” in reclamele turistice precum cea de mai sus. “Subtil” si “referinte culturale” vorba vine …
    In legatura cu confuzia de mai sus (Moscova sau Leningrad?): probabil ca vrea sa faca reclama (idiot, de acord) mai multor chestii dintr-o data, pur si simplu … Poate turistul strain nu va mai avea ocazia sa puna mina pe materiale publicitare sovietice, asa ca de ce sa nu aglomeram un pic referintele?
    Revenind la autorul amintit, citez: ” Intreprinderea turistica ofera viitorilor clienti diferite servicii pe care acestia le folosesc pentru a se recrea, a obtine noi cunostinte, a dobindi o reconfortare sufleteasca si fizica. Turismul nu ofera marfuri sau servicii de prima necesitate. (…) De obicei, adresantul nu poate sa raspunda imediat ofertei primite. Din aceste trasaturi rezulta ca publicitatea turistica trebuie sa produca impresii adinci, sa creeze o anumita dispozitie sufleteasca, trebuie sa avanseze viziunea unor momente pe care cel adresat le va trai in cazul participarii la actiune. Tinind seama de efectul oarecum intirziat, dat de hotariri aminate, citeodata la termene de citeva luni, publicitatea trebuie sa aiba o putere evocativa, astfel incit adresantul sa-si aminteasca si dupa luni de zile de continutul ei. (…)”
    Tipul vorbeste despre existenta propagandei comerciale (chiar foloseste termenul asta), diferita de publicitatea comerciala. Propaganda este generala si urmareste “popularizarea frumusetilor si bogatiilor naturale ale unei tari, regiuni sau localitati, prezentarea monumentelor naturii dsi de arta, a folclorului, culturii si obiceiurilor poporului:”, iar publicitatea si reclama sint forme subordonate, care urmaresc scopul de a atrage turistii in activitati concrete – excursii, evenimente etc.
    Deci probabil reclama asta ar intra la categoria de “propaganda turistica”, care ar vrea sa transmita turistului strain cit mai multe informatii despre URSS. Ar fi spus ca prezinta potentialului client – sau actualului client al hotelului Metropol, mai stii? – atit tezaurul istoric si arhitectonic al Leningradului – continind reprezentari stilizate ale unor cladiri publice – precum si realitatile edificarii socialismului. La toate acestea el poate sa ajunga folosind intreprinderea sovietica de transporturi aeriene si serviciile Intourist 🙂 Ca clientul nu face asemenea conexiuni docte si alambicate se pare ca nu mai era treaba teoreticienilor publicitatii socialiste …

  8. babelfish Reply

    Iulian, reclama vrea sa includa ambele orashe (Leningrad si Moscova): traditie si reconstructie
    in partea superioara e Leningradul : cladirea caramizie e Ermitajul, alaturi (cu tricoul portocaliu) e Academia Navala, cele 2 coloane sint monumente inchinate fortei navale ruse, riul e Neva.
    in partea de jos e contructia socialismului moscovit (unul din cele mai classy si scumpe din Moscova – recent detronat de noul Hilton)

  9. Iulian Comanescu Reply

    Francipedia: ce spuneam se referă doar la faptul că nu funcţionează din punctul de vedere al comunicării. Strict vizual, sunt într-adevăr interesante. Sigur că şi patina e în sine un atu.

  10. Iulian Comanescu Reply

    Călin: uau. Mă aşteptam ca publicitatea să aibă un rol educativ în comunism, dar nici chiar aşa. Pentru efortul depus, o să-ţi servesc o istorioară cu Iliescu copywriter.

    Prin 1996 l-am avut în studio la Pro TV pe operatorul lui Ceauşescu, fost şi operator al Regelui Mihai şi al lui Carol al II-lea. Îmi pare rău că nu-mi mai amintesc numele, omul era în mod cert cine se pretindea a fi. Şi mi-a spus că, printre alţii, s-a întâlnit în cariera lui şi cu Ion Iliescu, care avea nu ştiu ce funcţie de răspundere la momentul respectiv. Omul nostru filmase o reclamă pentru o fabrică care nu mai ştiu ce vindea, dar era ceva ce am numi azi retail. Reclama începea, banal dar logic, cu un cadru în care se vedea fabrica. Ce credeţi că a făcut Iliescu? I-a tăiat cadrul de început, cu fabrica, pentru ca să “nu afle capitaliştii” unde se produceau ciorapii sau marmelada respectivă. Caz de spionaj, mă-nţelegi?

    Cine s-a ocupat cât de cât cu televiziunea sau filmul ştie că modalitatea cea mai firească de a începe o naraţiune e un cadru de ansamblu, care localizează acţiunea. În engleză, cadrul ăsta are şi un nume, establishment shot. La noi era altfel…

  11. Iulian Comanescu Reply

    Babelfish: glorie ţie, cel care ne-ai luminat 🙂

    Deci schelăria aia e viitorul hotel Metropol, au băgat în reclamă un hotel care urma să fie construit?

  12. francipedia Reply

    @ Comanescu
    Cred ca din pdvd al comunicarii functioneaza perfect. Dar pentru targetul de acum 70 ani. Sunt postere care se vind scump in occident. (ale noastre – numai cele ale lui Maxi, Perahim etc)
    Comanda sociala:
    Despre Posterul ales cu Leningradul, ales ca sa dovedeasca uratenia.

    Rusia sovietica- comanditarul afisului – era izolata in acel moment,dar

    nu era interesata in turismul clasic – al “bughejilor” ci dorea sa ii

    aduca pe militanti: intelectuali de stinga, sustinatori ai noului regim,

    pe toti aceia ce vedeau in Rusia tara proletariatului.
    Posterul este un colaj de monumente disparate iar macaralele si fumul

    vor sa arate ca in Leningrad vei gasi monumente dar si viata tumultoasa

    a schimbarii, victoria noului, reconstructia facuta de poporul muncitor
    Textul Leningrad, compozitia acuarelata da voit imaginea de amatorism

    dar este foarte elaborata pentru ca induce un sentiment – cel prezentat

    mai sus.

    Am putea imparti in urmatoarele categorii posterele sovietice:
    Era Bolsevica (1917-1921) – lupta pe viata si pe moarte ideologica cu

    dusmanii din interior si exteior – simbolism puternic

    Noua politica economica NEP (1921-1927) oarecare libertate intr-o tara

    ravasita – Stilul este avangardist so constructivist REMARCABIL-

    Posterele prezentate sunt din aceast periada

    Primele doua cincinale (1928-1937) Stalin impune dictatorial

    transformare Rusiei in putere comunista industrializata. Avangardismul

    da inapoi si se accentueaza partea eroica
    Razboiu (1939 – 1945) O reintoarcere la grafica erei bolsevice – Extrem

    de bune.
    Razboiul rece(1946 – 1984) Reintoarcerea la Realismul socialist- Gunoaie

  13. Florin Reply

    Fiindca veni vorba de Hilton, parca mintea Parisucai, nu a altcuiva, a gandit contractul recent pentru construirea lantului hotelier Hilton in Rusia. Nu-mi inchipui ca acolo unde companiile petroliere vestice nu au mai rezistat sicanelor de partid si stat si au predat “in pierdere” activele, intreprinderea Hilton va prospera…
    Ori poate pe rusi ii intereseaza doar gazul si vodca?
    Vorbind de vodca, trimit si eu spre un post mai vechi de pe EnglishRussia: http://englishrussia.com/?p=1216 . Recomand calduros tabla de sah 🙂

  14. Calin Reply

    Iulian: excelenta povestea, foarte coerenta cu personajul Iliescu 🙂

  15. Calin Reply

    In legatura cu reclamele de pe pagina englishrussia, e foarte interesanta operatiunea de “re-branding” a St. Petersburgului, devenit Leningrad – simbolurile rusesti sint preluate si incadrate cumva (un drapel care le infasoara, o macara in prim plan) in prezentul sovietic …
    O corectura: nu e vorba de Aeroflot, simbolul ala cu aripa e al Intourist.

  16. Iulian Comanescu Reply

    Francipedia: bun, apreciez faptul că nu suntem de acord, ca să zic aşa, fiindcă vii cu o mulţime de lucruri pe care noi nu le ştim – constructiviştii şi avangardiştii respectiv. Însă eu n-am ales posterul ca să dovedesc urâţenia nimănui şi a nimic 🙂 Pur şi simplu mi-a sărit în ochi gogomănia lui. Altele, din aceeaşi listă, sunt puţin bizare, dar funcţionează (head rudimentar dar explicit + grafică bună).

  17. babelfish Reply

    Francipedia wrote: “Posterul este un colaj de monumente disparate” 🙂 gresit Academia Navala e chiar linga Ermitaj, iar coloanele sint exact peste riu de Ermitaj. Imaginea e unitara, ca si cum cineva de pe partea cealalta a Nevei le vede. Ele sint 2 dintre dintre simbolurile cunoscute -care puteau fi popularizate atunci politically corectness 😀 – intre ele e statuia lui Petru cel Mare iar la 5 minute e Catedrala Sf. Iosif – dar astea nu puteau fi incluse, nu? 🙂

    O posibila perspectiva e ca de pe constructiile Moscovei se vede trecutul – Leningradul. Culorile nu sint alese la intimplare – Academia Navala e galben-portocalie, Ermitajul e insa verde 🙂 inlocuit de rosul vremurilor.

    @iulian: nu cred ca schelaria e hotelul Metropol – n-am timp sa caut acum – dar cred ca hotelul e ceva mai vechi – parca a gazduit guvernantii rusi cind a fost mutata capitala la Moscova – am zis ca e schelaria Moscovei – Moscova in care s-a construit la greu in comunism – inclusiv in centru – pe cind Leningradul a avut o limitare drastica la constructii – mai ales in centru: conform unei legi tariste: nici o cladire in Leningrad nu putea fi construita mai inalta decit Ermitajul. Drept urmare orasul s-a intins pe orizontala. Moscova insa nu.

    Un inteles unitar ar fi “prin Inturist veniti in Moscova – in care nu aveti prea multe de vazut 😀 – stati la hotel Metropol iar de acolo puteti vizita Leningradul.

    E cam aceeasi idee exprimata de Calin la sfirsit.

  18. vintul din est Reply

    Frumos,
    dar cine vrea mai multe poate accesa siteul cartii lui ERNU/ Nascut in URSS
    http://www.nascutinurss.ro
    unde poate gasi cit China afise, imagini, muzica, filmulete din URSS…..

Post your thoughts