Realitatea TV îşi deschide staţie locală la Tg. Mureş

Un comunicat de presă despre lansarea unei staţii Realitatea TV la Târgu Mureş, după cele din Cluj şi Braşov. Ceea ce îmi aminteşte că pe ordinea de zi a şedinţei CNA de azi se află şi schimbarea denumirii staţiei Realitatea FM Mangalia în Realitatea FM Litoral. Eforturi mari pentru reţelele locale, prin urmare.

Comunicatul de presă:

Realitatea TV lansează prima staţie de ştiri din Târgu-Mureş

Realitatea TV lansează la Târgu-Mureş, în data de 12 septembrie, prima
staţie locală de ştiri din acest oraş. Realitatea TV Târgu-Mureş este
a treia staţie locală inaugurată în acest an de Realitatea TV, după
cea lansată la Cluj, la sfârşitul lunii martie, şi cea de la Braşov,
în luna mai.

Despre noua staţie locală, directorul Realitatea TV Târgu-Mureş, Sergiu
Zereş, spune: “Realitatea TV Târgu-Mureş este un proiect aşteptat
aici de mult timp. Este prima staţie locală de ştiri, care va promova,
prin cele şapte jurnale zilnice, cel mai complet program informativ din
peisajul media local. Oferta postului cuprinde şi un talk-show, care va
detalia cel mai important eveniment al zilei, precum şi un jurnal zilnic
în limba maghiară”.

“Realitatea TV Târgu-Mureş introduce, de asemenea, în premieră,
conceptele news alert şi breaking news, care vor asigura informarea
promptă a mureşenilor, în orice moment al zilei. Realitatea TV
Târgu-Mureş este a treia staţie locală după cele din Cluj Napoca şi
Braşov, proiectul fiind realizat, în colaborare, de Media Mall şi
Realitatea Media SA”, a mai declarat Sergiu Zereş.

Echipa Realitatea TV Târgu-Mureş numără, în prezent, 30 de persoane,
din care 11 sunt jurnalişti. Roxana Neag ocupă postul de producător
general, iar echipa editorială este formată din Adrian Giurgea,
realizatorul emisiunii “Mureşul în Realitate”, Ioan Korpos, Bartha
Zsuzsanna, Serenela Mureşan, Raul Haţegan, Rodica Boariu, Alexandra
Didilescu, Iulia Vizi şi Tudor Chirilă.

De luni până vineri, între orele 6.45 si 9.00, Realitatea TV
Târgu-Mureş va difuza trei jurnale de ştiri. Segmentul de prânz va fi
acoperit de jurnalul de la ora 13.00, iar seara, de la ora 18.20,
telespectatorii vor putea urmări cele mai importante ştiri ale zilei de
pe plan local. Realitatea TV Târgu-Mureş va difuza zilnic şi un program
de sinteză, de la ora 21.45, iar intervalul orar 20.05 – 21.00 va fi
rezervat talk-show-ului local, “Mureşul în Realitate”.

Post your thoughts