Re-becalizarea televiziunilor

Gigi Becali a mai făcut o nefăcută, în week-end-ul trecut, când a vorbit urât cu o moderatoare de la Realitatea TV. Totuși, Becali nu trăiește în vid, ci într-un sistem media a cărui creație este. Și tocmai de aceea, jurnaliștii au soluții la îndemână ca să-l pună la punct pe proaspătul parlamentar.

Problema e vizibilă cu ochiul liber: presa, până în momentul în care este făcută și cu ou, și cu oțet, îl cultivă pe Becali crescându-i notorietatea și statutul, până la punctul la care acesta devine un actor public important și domină topurile de mediatizare. Lui Becali i se pun întrebări nu numai despre Steaua și despre liberalism, ci despre orice, de la accidentul pe care l-a făcut Șerban Huidu, până la virtuțile estetice ale operei și înmormântarea lui Sergiu Nicolaescu.

Ce-l face pe Becali un interlocutor adecvat pentru lucruri de acest fel? Tocmai inadecvarea. Media îl caută pe Becali în orice problemă pentru perlele care-i ies acestuia din gură, perle dintre care, unele, sunt insulte. Atunci când insultele sunt la adresa unor terți, poți stârni un scandal, fiindcă ulterior mergi la cel vizat și pui gaz pe foc, ceea ce-ți asigură o producție jurnalistică spornică și de largă audiență. Neplăcut e doar când tu, reporterul, ești cel care o încasezi, cum s-a întâmplat acum câțiva ani cu jurnalistul de sport de la Intact sau, acum câteva zile, cu moderatoarea de la Realitatea TV.

Aceasta, pe nume Marinela Mititelu, a avut motive bune să-l caute pe proaspătul parlamentar. Era vorba de declarația de avere a acestuia, pe care acesta a redactat-o în bătaie de joc înainte de a o depune la Agenția Națională pentru Integritate, pentru a susține ulterior că nu va respecta legea din acest punct de vedere. A-i cere lui Becali precizări într-o astfel de situație nu e neapărat cel mai subtil pas jurnalistic, dar, în principiu, e justificat. Așa s-a ales Marinela Mititelu cu diferite caracterizări, pe care nu le reproduc aici. Dacă, cumva, aveți o urmă de curiozitate în privința lor, veți înțelege foarte bine că și publicul e un pic complice, chiar dacă nu principalul vinovat, în afacerea Becali.

În mod curios, acesta nu s-a născut, în sens public, chiar într-un cotlon întunecat al presei românești. Personajul a fost ridicat pe culmi de cel mai glamour post din România, PRO TV, în urma unei înțelegeri financiare nebuloase, dezvăluită de însuși Gigi Becali prin 2007. Într-o emisiune TV din 2007, acesta vorbea despre “o compensare în trei”, între Clubul Steaua, Hotelul Marriott și postul fondat de Adrian Sârbu. După Becali, PRO TV avea datorii la o firmă care vindea difuzarea TV a meciurilor Stelei, Marriott dădea reclamă la PRO TV, iar Becali avea o datorie la același Marriott. Din “compensarea în trei” lipsește chiar Becali, care nu a spus ce a primit în schimb, dar știrile sportive ale PRO TV, făcute zilnic din câte cinci declarații la rând ale eminentului om de sport, le-a văzut toată lumea.

La sport, la PRO TV, nu prea erau înjurături, fiindcă nimeni nu-l lua la bani mărunți pe Becali. Ci un fel de pseudo-informații, din care aflai, dacă te interesa (și se pare că interesează, curios, multă lume…) ce părere are Becali despre jucătorul X, despre arbitrul Y sau ce intenționează să facă cu postul de fundaș stânga, dacă astrele se aliniază în naiba știe ce poziție și Anderlecht-ul merge la saună împreună cu Sakhtior Donețk în Kuala Lumpur.

Nu despre asta a fost vorba în cazul moderatoarei de la Realitatea TV, care avea un interes legitim față de declarația de avere a lui Becali. Îl poți evita pe acesta într-o atare situație?

Duminică, am primit un telefon chiar de la Realitatea TV, despre asta. Diagnosticul îl pusese deja Alex Cumpănașu, din studio, atunci când a spus, pe scurt, că lui Becali îi dă nas chiar presa. Eu am adăugat că problema a fost intrarea lui Becali în direct, și nu faptul că a fost contactat. Omul poate fi înregistrat din regie sau i se poate lua un sincron, după care, în ipoteza că face balamuc, mizeriile se taie și basta. După ce eu am ieșit din direct, Marinela Mititelu a oftat: “Da, sigur, pentru ca după aceea să mă acuze că îi trunchiez declarațiile…”

Referitor la care nu poți să nu te-ntrebi: unde? Becali n-are decât să se dea de ceasul morții acasă la el, în intimitate, pentru că nu i-au apărut înjurăturile la televizor. Trebuie să fie preluat de (alt)cineva.

În paranteză fie spus, din cele câteva sute sau poate mii de persoane cu care am stat de vorbă ca ziarist, cel mult câțiva imbecili au avut senzația că tot ceea ce apare la TV, la ziar sau în altă parte este o redare 1:1 a conversației cu sursa. Dacă nu e vorba de un interviu sau ceva asemănător, proporția dintre discuție și ceea ce se vede pe post e între 1:10 și 1:100. Care ar fi problema, prin urmare?

Sigur, Becali poate prinde pică pe Realitatea TV, cu care ar putea refuza să stea de vorbă și pe care, eventual, o va bălăcări pe alte posturi TV. Dar asta ține și de un anumit consens al presei că Becali e un personaj valoros pentru ea, pentru presă. Asta, deși lucrurile sunt atât de simple pe cât le-am expus mai sus.

Poate fi tulburat acest consens, cu alte cuvinte, se vor rări în viitor aparițiile în direct, la telefon sau in corpore, ale lui Becali? Mai degrabă nu, fiindcă, din păcate, Becali e într-un sens un personaj din ce în ce mai valoros, ceea ce înseamnă că televiziunile vor avea motive să se re-becalizeze. Omul a ajuns parlamentar PNL, ceea ce înseamnă, automat, că opinia lui e importantă. Dar, în plus, legătura lui Becali cu PNL contează și într-un mod mai pervers. Fiul de oier este unul din punctele slabe ale partidului care a găsit de cuviință să-i dea girul și a fost tratat ca atare în campanie. Cât timp era europarlamentar PRM, nu reprezenta o miză. Dar presa românească este segregată politic, iar pentru mediile neprietene actualei coaliții de guvernare, Becali e o victimă ușoară. Ajunge să-l provoci puțin, pentru ca el să-și dea drumul la gură, iar tu, ca un jurnalist de înaltă ținută, să te miri unde a ajuns România și să te întrebi cum se poate așa ceva. Dar, de fapt, ce e de mirare?

Articol scris pentru ediția de joi, 17 ianuarie, a săptămânalului Dilema veche.


Gigi Becali e subiect de best of-uri realizate de internauți, pe YouTube.

  1. Tiberiu Cazacioc Reply

    Salut

    As adauga o nuanta, legat de ideea ca putea fi rezolvata preluarea opiniei lui Gheorghe Becali cu un sincron: putea face asta Marinela Mititelu, producatorul ? Cine ar fi putut lua aceasta decizie si nu a luat-o ? Daca solutia era sincronul si va fi intotdeauna sincronul pentru astfel de personaje, de ce nu este folosita ?! Fara ipocrizie m-as intreba de ce nimeni nu a aparat-o public pe Marinela Mititelu, din partea postului ? Acum un an, unii chiar au crezut, Realitatea TV a desfasurat o campanie “Noi vrem respect!”…De la cine ? De ce nu chiar acum ? Asadar avem de-a face cu o problema sistemica si ea poate si trebuie aratata cu degetul: institutia media Realitatea TV a lasat ca balacareala sa se produca si mai mult s-a folosit de ea ca sa rostogoleasca apoi firul audientei. Poate ca altcineva, in locul d-nei Mititelu, si-ar fi dat demisia. De ce nu a facut-o ? De ce sa ne plangem si sa ne miram daca sistemul inclusiv oamenii din el, accepta ?! Deci este ok.

    PS: Vad in “Dilema Veche” inca un articol, sub “Re-becalizarea televiziunilor”, si anume “Despre otevizare” de Cezar Paul-BADESCU. Acolo vad o cifra care explica de ce merita sa o iei in freza in direct si la ore de audienta: 22.000 de euro castigul varfului unor piramide din unele televiziuni. Daca este asa, imi aduc aminte de studiile anuale periodice din BIZ despre castigurile din diverse industrii: oare cat si cum se castiga si pe ce structura, din media din Romania ? Se stie foarte putin, nu ? Public as zice ca se stie foarte putin…..punct…dar nu ar fi interesant sa ne dam cu parerea ?

  2. Iulian Comanescu Reply

    Tiberiu Cazacioc: Decizia cu sincronul e în principiu la un producător. E o regulă simplă, nu se bagă în live labilii și dubioșii, dar televiziunile din ro. au încălcat-o cu nonșalanță în cazuri mai grave. Mai ții minte Monstrul din parc sau așa ceva, care, hăruțuit de o reporteriță între sala de judecată și dubă, a zis nonșalant, în direct, cum i-a băgat un deget în p… fetiței?

    În privnința celorlalte întrebări, cred că am descris un gen de complicitate care explică multe.

Post your thoughts