Raportul de activitate al TVR a ajuns la Parlament

TVR a depus la Parlament raportul de activitate pe 2006. Selecţiuni: venituri de 504 miloane RON, pierderi de 17 milioane, adica 3,4 %. Cheltuieli prestaţii externe (sună a producţii independente, contracte cu agenţii de publicitate), 44 %, ştiu eu pe cineva care se va împiedica în cifra asta şi va face ceva cu ea.

Comunicatul TVR:

TVR a depus la Parlament Raportul de activitate pe 2006

Televiziunea Română a depus la Parlament vineri, 13 aprilie 2007, Raportul de activitate pe anul 2006, după ce acesta a fost aprobat de Consiliul de Administraţie (CA) în şedinţa din 12 aprilie 2007, cu majoritate de voturi. Conform datelor financiare, Televiziunea Română a avut, în 2006, o cifră de afaceri netă de 498.176.053 lei, venituri de 504.937.147 lei şi cheltuieli de 522.075.024 lei. TVR a înregistrat în 2006 un rezultat contabil brut de minus 17.137.877 lei şi un profit financiar de 1.755.034 lei, rezultat din diferenţa dintre veniturile financiare şi cheltuielile financiare.

Veniturile din exploatare au fost de 502.036.523 lei, restul de 2.900.624 lei fiind venituri financiare. Taxa tv a adus Televiziunii Române 60% din totalul veniturilor din exploatare, încasările din publicitate au reprezentat 15%, iar alocaţiile de la bugetul statului, 23% din veniturile din exploatare. Alte venituri din exploatare – copiere casete, închirieri circuite transmisii, chirii, penalizări, alocaţii de la bugetele locale – au adus 2% din veniturile din exploatare ale Televiziunii Române.

În ceea ce priveşte cheltuielile, 1.145.590 lei au reprezentat cheltuieli financiare, iar cheltuielile de exploatare au fost de 520.929.434 lei. Acestea din urmă includ cheltuielile cu personalul, în valoare de 175.975.987 lei, adică 33,8% din cheltuielile de exploatare, cheltuielile privind prestaţiile externe, de 231.482.959 lei (44,4% din totalul cheltuielilor de exploatare), impozite şi taxe, în valoare de 60.143.364 lei (11,5% din totalul cheltuielilor de exploatare). La capitolul Concluzii, Raportul de activitate menţionează că, în cursul anului trecut, TVR a avut cheltuieli noi şi semnificative faţă de anul 2005, cum ar fi: plăţile totale către organismele de gestiune colective (14.269.337 lei faţă de 4.051.063 lei, în 2005), contribuţiile pentru constituirea fondului cinematografic, către CNC, în valoare de 11.533.794 lei, precum şi cheltuielile nedeductibile cu TVA-ul (aferentă activităţii de televiziune), în valoare de 47.217.324 lei, reprezentând de asemenea o cheltuială suplimentară faţă de 2005 pentru SRTv.

De asemenea, conform raportului de gestiune, TVR înregistra, la data de 31 decembrie 2006, creanţe în valoare de 35.555.765 lei şi datorii curente de 46.936.195 lei, alcătuite din datorii comerciale, datorii către personal, datorii faţă de bugetul de stat şi faţă de alţi creditori, toate acestea având scadenţe după data de 1 ianuarie 2007. Datoriile comerciale au fost achitate conform termenelor contractuale, iar obligaţiile către salariaţi şi către bugetul statului au fost onorate la termenele legale.

În raport se mai menţionează că, în 2006, TVR şi-a îndeplinit în mai mare măsură decât în anii precedenţi misiunea de serviciu public şi s-a apropiat mai mult ca niciodată de respectarea principiilor de echidistanţă, imparţialitate şi obiectivitate. Programele au fost prioritatea numărul unu pentru TVR, astfel încât s-au derulat proiecte importante precum TVR 50, Mari Români, Eurovision Junior, repoziţionarea cu succes a TVR 2 şi s-au lansat emisiuni şi formate noi.

Audienţele TVR 1 din 2006 au fost comparabile cu cele din 2005, în condiţiile în care audienţa pe total televiziuni, la nivel naţional, a scăzut, conform datelor furnizate de TNS-AGB şi prelucrate de Direcţia de Marketing a TVR. Astfel, TVR 1 şi-a menţinut poziţia de lider la nivel naţional, pe toată ziua, cu un rating mediu pe toată ziua de 2,8% şi o cotă de piaţă de 16,7%, fiind urmat de Pro TV (2,6% audienţă şi 15,6% cotă de piaţă) şi de Antena 1 (2,3% audienţă şi 13,5% cotă de piaţă). În ceea ce priveşte postul TVR 2, repoziţionarea acestuia a atras o uşoară scădere de audienţă, însă a dus la îmbunătăţirea structurii de public – tineri activi, din mediul urban, cu studii superioare. De exemplu, în luna mai 2006 comparativ cu aceeaşi lună a anului 2005, a crescut numărul telespectatorilor cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (cu 31,1%), iar numărul telespectatorilor cu venituri mari a fost cu 30,6% mai mare. În 2006, TVR 2 s-a aflat pe locul al cincilea, la nivel naţional, pe toată ziua, cu 0,9% rating şi 5,3% cotă de piaţă. TVR Cultural şi-a consolidat poziţia pe piaţă, implicându-se activ în evenimente culturale majore, naţionale şi internaţionale: Eurovision Young Musicians, Festivalul George Enescu, Festivalul Internaţional de Jazz Sibiu 2006 etc. Canalul TVR Internaţional şi-a menţinut poziţia de lider al posturilor româneşti care emit în străinătate, prin îmbunătăţirea ofertei de programe şi a acoperirii.

Totodată, raportat la anii 2004 şi 2005, în 2006, profilul demografic al audienţei staţiilor publice s-a îmbunătăţit substanţial. Mai ales la nivel urban, audienţa TVR a înregistrat reale progrese, deşi în 2004-2005 publicul activ prefera cu precădere staţiile private. La TVR 1, dacă în 2005 faţă de 2004 audienţa în rândul publicului urban cu vârste între 18-29 ani a scăzut cu 18%, în 2006 faţă de 2005, a crescut cu 20%. La nivel naţional, în 2005 faţă de 2004, audienţa în rândul publicului cu vârste între 40 – 49 de ani a scăzut cu 1 %, în timp ce în 2006 faţă de 2005 a crescut cu 11%.

„Toate reuşitele în ceea ce priveşte programele presupun investiţii mari, pe care orice televiziune publică are datoria să le facă. Pe de altă parte, însă, principala sursă de finanţare, taxa tv, are acelaşi nivel, preţurile cresc constant şi apar noi categorii de cheltuieli”, a declarat preşedintele-director general al TVR, Tudor Giurgiu. „Spun încă o dată că situaţia financiară TVR nu este în niciun caz disperată, aşa cum au încercat unii să o prezinte, pierderile sunt nesemnificative în comparaţie cu alte televiziuni publice europene aflate de ani de zile pe pierdere, cum ar fi televiziunile din Spania, Portugalia, Franţa, Finlanda sau Norvegia. Este o situaţie care obligă conducerea televiziunii publice la o răspundere şi mai mare în luarea deciziilor manageriale”, a concluzionat Tudor Giurgiu.

Conform Legii 41/1994 republicată, Televiziunea Română depune un raport anual, împreună cu contul de execuţie bugetară, până la data de 15 aprilie a anului următor. După ce primeşte avizul comisiilor de cultură, artă şi mijloace de informare în masă, raportul de activitate este supus dezbaterii şi aprobării celor două Camere reunite.

Raportul de activitate al TVR pe anul 2006 va fi disponibil şi pe site-ul www.tvr.ro, la secţiunea Organizaţie – Raport de activitate.

DEPARTAMENTUL COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

  1. Pacala Reply

    Fain, deci dupa ce ca programele sunt mai slabe decat ale PROTV si Antena 1 (stiri si divertisment+filme), vezi si audientele (locul 3-4), taxa TV ii aduce un purcoi de bani, publicitate ca la posturile particulare, plus banii de la societatile de cablu, si iese pe pierdere.
    Bun administrator dom’Giurgiu! Eu propun sa faca taxa TV in loc de 4 ron 12 ron, poate ii ajung banii!! Ah, da, programele TVR au castigat in calitate. Asa zice domnia sa. Oare domnia sa (Tudor Giurgiu) se uita la emisiunile televiziunii publice? Sau doar la filmele sale?

  2. Catalin Dobre Reply

    Consider ca nivelul filmelor de pe TVR1 sau TVR2 depaseste nivelul cumulat al asa-ziselor “filme” date de ProTV si Antena. Chiar si la principalul jurnal de stiri se simte o schimbare in bine.

Leave a Reply to Pacala Cancel reply