Pussy Riot: globalizarea prin blogalizare

Pe 17 august, un complet de judecată rus a condamnat la câte doi ani de închisoare, pentru huliganism, trei componente ale deja faimosului grup de punk pe nume Pussy Riot. Vestea a stârnit nu numai perplexitate, ci și mișcări de protest, în lumea occidentală. Muzicieni ca Paul McCartney sau Peter Gabriel au dezavuat condamnarea. Cum se face că un aparat de propagandă bine pus la punct, al lui Putin, a provocat un asemenea curent de opinie?

Să reamintim faptele întâi: pe 21 februarie, Pussy Riot a dat buzna în Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova și a executat o performanță rapidă (în lipsă de alt nume), de 40 de secunde, a unei piese pe nume Rugăciune punk. Piesa include refrenul: “Sfântă Fecioară Maria, scapă-ne de Putin!”

Spectacolul ad-hoc a fost oprit de oameni de ordine, iar Nadejda Tolokonikova, Maria Aliohina și Ecaterina Samuțevici au fost băgate în închisoare preventivă din motive de huliganism. A urmat condamnarea. Imaginile cu cele trei tinere atrăgătoare după un geam de protecție, în sala de judecată, au făcut înconjurul lumii, după care au apărut protestele. Despre completul de judecată s-a spus că e la ordinele lui Putin și, referitor la el, a apărut chiar un termen rusesc, khamsud, pe care Forbes îl traduce cu aproximație prin “curte alcătuită din judecători necinstiți”. Cei de trei ori doi ani de închisoare au șocat. Nu e ciudat că Putin a riscat o astfel de decizie? În cazul a trei victime sigure, în plus femei și pe deasupra atrăgătoare, clemența ar fi putut, aparent, funcționa mai bine.

Este, într-adevăr, ciudat, dar numai pentru orice persoană cu gândire liberală și posesoare a unor valori occidentale. Electoratul lui Putin nu e așa. Un sondaj din iulie arată că 47 la sută din rușii chestionați considerau că acțiunea Pussy Riot atentează la valorile morale, chiar dacă 54% erau împotriva închisorii. Miza lui Putin e un anumit tip de alegător, ușor de șocat prin obscenități și rugăciuni punk. Patriarhul Kiril, apropiat al președintelui rus, a condamnat neechivoc sfidarea celor trei fete, chiar dacă a adresat ulterior tribunalului o solicitare de clemență, pentru care a fost acuzat de ipocrizie. Iar la capitolul obscenitate, numele trupei poate fi tradus eufemistic prin “revolta vaginului” și, în plus, refrenul piesei conține verbul “a defeca” (srat –  срать).

Dar asta e numai o parte din problema fetelor și din miza lui Putin. Toate cele trei condamnate sunt apropiate de grupări civice și ideologice de filiație occidentală, cu idealuri greu de înțeles pentru marea masă. E vorba de gruparea anarhistă Voina, medii LGBT, feminism. Și Aliohina, și Tolokonikova au spus în apărarea lor lucruri greu de înțeles gen: “rușii trăiesc ca niște automate” sau “pasivitatea civică alimentată a marii majorități a populației”. Rugăciunea punk conține și versuri ca: “Sfântă Fecioară Maria, fă-te feministă!”

Toate acestea au făcut ca ziarul britanic The Telegraph, publicație conservatoare, deci cu valori diferite de cele ale Pussy Riot, să numească trupa “snoabă, ca toate trupele punk”, chiar dacă a precizat imediat că asta “nu e un motiv pentru condamnare”.

E ușor de înțeles de ce calculul lui Putin a putut viza nu clemența, ci excesul punitiv. Un anumit tip de alegător rus a aplaudat, cu siguranță, severitatea nejustificată. A făcut-o, public, însuși țarul cinematografiei ruse, Nikita Mihalkov, apropiat și el al lui Putin. Putem spune atunci, paradoxal, “lovitură de imagine”?

Poate doar pe plan intern. Fiindcă sentința la doi ani de închisoare a mutat problema din catedrala Iisus Mântuitorul pe YouTube. Problema s-a globalizat prin blogalizare, căpătând vizibilitate pe bloguri. Pe YouTube (care e Web 2.0, chiar dacă nu blog), înregistrarea spectacolului de la altar se apropie de 930 de mii de vizionări. Relatările din presa occidentală au stârnit mișcări de protest, chiar dacă restrânse numeric, în câteva zeci de orașe, printre care New York, Berlin, Paris, Bruxelles. Au urmat muzicienii occidentali celebri. Lui McCartney și Peter Gabriel li se adaugă, previzibil, Madonna, Pete Townshend, Red Hot Chili Peppers și mulți alții. Interesant e mai degrabă faptul că un personaj cu valori catolice solide, ca Bono, tace deocamdată. Dar problema se va transforma curând într-una externă, serioasă, dacă nu a și devenit așa ceva.

De remarcat în întreaga poveste e că politica internă nu mai există, astăzi, ca atare, și nu numai în cazul unor țări de mâna a doua, ca România. Politicul e azi prin excelență extern și global, iar lumea tinde către un anumit gen de uniformitate etică. Această tendință elimină extremele de gândire, fiindcă în cazul Pussy Riot, cu greu am putea vorbi de un conflict între tradiționalism și stânga contemporană. În condamnarea celor trei fete e prea puțin vorba de ortodoxie.

Articol scris pentru ediţia de joi, 23 august, a săptămânalului Dilema veche

  1. Marius Badragan Reply

    Daca am dreptate sa cred ca cei care conduc acum Rusia functioneaza in continuare in vechea paradigma (pre-globalizare informationala), si exista destul de multe argumente ca asa stau lucrurile, cred ca alegerea a fost intre confirmarea unei imagini pre-existente (conducere autoritarista, care isi apara activ dreptul de a lua orice decizie in propria tara – vezi felul in care Rusia isi utilizeaza dreptul de veto de fiecare data cind se incearca interventia sub umbrela ONU in tari care au luat-o razna, care tine foarte bine in friu libertatea de exprimare, intr-o tara unde delictul de opinie proprie a fost platit uneori si cu viata) si emiterea unui mesaj puternic spre “lupii tineri” din propria ograda.

    Mesajul a fost clar, asta este curtea mea si aici latru numai eu. Iar cind incearca si altcineva, musc. Tur de forta eficient. Iar in privinta lui Putin, inca nu m-as aventura sa afirm ca ceea ce se aude peste gard il poate atinge. Chiar daca il va eroda inca putin.

Post your thoughts