Protest al COM anti-politizarea TVR

Convenţia Organizaţiilor Media (COM), din care fac parte ngo-uri de presă de felul CJI, AMP, CRJI şi altele a iniţiat un protest original faţă de politizarea TVR: fiecare telespectator al televiziunii publice să-şi pozeze propriul televizor împreună cu un sul de hârtie igienică, pe postul public, şi să trimită poza la Camera Deputaţilor sau la Senat, a zis Ioana Avădani la Delta RFI, unde am fost împreună, la emisiunea lui Dragoş Ghiţulete, ca să dezbatem una-alta despre presă.

Protestul porneşte de la numirea lui Alexandru Sassu, membru marcant al PSD, ca preşedinte-director general al televiziunii publice. Cum ziceam şi la Delta-RFI, nu e o idee bună pentru TVR, fiindcă şi un tip de factura lui Tudor Giurgiu, care are credenţiale clare referitoare la managementul unor instituţii şi evenimente de comunicare, nu a avut deloc o viaţă dulce acolo. Alexandru Sassu, o persoană care poate multe altminteri, după părerea mea, nu are vreun background profesional asemănător. Vă daţi seama că e numai începutul a ce se va isca.

  1. Liana Ganea Reply

    uite si protestul. multumesc, iulian. nu am stiut sa pun aici fotografia atasata la comunicat . e pe http://www.mma.ro. not big deal. ne-am distrat putin. nu ajuta la nimic din pacate. doar o revolutie ne mai salveaza 🙂
    liana

    Comunicat de presa
    28 iunie 2007
    Bucuresti

    Protest fata de numirea unui politician in fruntea TVR

    Conventia Organizatiilor de Media, Agentia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie protesteaza ferm fata de politizarea fara precent a televiziunii publice si fata de incercarile de presiuni politice asupra Consiliului National al Audiovizualului.
    Pentru prima oara in istoria post-decembrista a televiziunii publice o persoana cu functie executiva in partid a fost desemnat drept Presedinte-Director General al televiziunii publice. Acest lucru a fost posibil din cauza refuzului partidelor de a reforma legea SRR-SRTV si a fost facilitat de negocierile politice intre unele partide.
    Alexandru Sassu coordoneaza Secretariatul Executiv al PSD de Marketing Politic si Cercetarea Opiniei Publice. Transferul sau in fruntea televiziunii publice nu inseamna altceva decat subordonarea politica a acestei institutii media.
    Responsabile de aceasta situatie sunt toate partidele politice. Clasa politica din Romania nu s-a debarasat inca de mentalitatea comunista de a tine sub control principalele canale de informare in masa. De aceea televiziunea publica si autoritatea de reglementare in audiovizual sunt in imposibilitatea de a-si indeplini mandatul de a actiona public.
    Solicitam partidelor politice sa adopte de urgenta proiectul noii legi de organizare si functionare a SRR-SRTV, proiect care garanteaza independenta reala acestei institutii. Proiectul prevede reducerea numarului de membri in Consiliul de Administratie ce pot fi numiti de partide, incompatibilitatea dintre poziti ade membru CA si functia politica, separarea functiilor de presedinte si director general (functia de decizie de cea de executie) si eliminarea posibilitatii de revocare a CA prin respingerea raportului anual de catre Parlament.
    Solicitam domnului Alexandru Sassu sa nu se faca partas la politizarea TVR si sa refuze postul de Presedinte – Director general.
    Facem apel catre angajatii TVR sa denunte public orice tentativa de interferenta politica in activitatea editoriala.
    Solicitam parlamentarilor sa revina asupra deciziei rusinoase de astazi printr-un vot impotriva politizarii TVR in sesiunea din toamna.

    Apel catre telespectatori

    Daca sunteti revoltati de presiunile politice care se fac asupra TVR puneti in semn de protest o hartie igienica pe televizor, asa cum am facut noi deja – vezi fotografia alaturata. Transmiteti o fotografie cu acesta ‘instalatie’ la presa@cdep.ro, presa@senat.ro, precum si cate noi la office@mma.ro, staff@cji.ro, office@crji.org. Fotografiile colectate vor fi puse pe o pagina de web special creata pentru acest protest la http://www.transparentamedia.ro.

    Conventia Organizatiilor de Media
    Agentia de Monitorizare a Presei
    Centrul pentru Jurnalism Independent
    Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie

Post your thoughts