Președintele Lorem Ipsum

Săptămâna trecută, când cu vizita lui Klaus Iohannis în Israel, România s-a trezit cu un președinte care vorbește. Și vorbește prost. Și când vorbește prost, nu vorbește numai prost românește. Ci generează un fel de flux verbal în același timp aleatoriu și auto-demascator.

Cine are treabă cu tiparul, știe că Lorem Ipsum e numele familiar pentru cuvintele fără șir pe care programele de pus în pagină le toarnă într-un spațiu unde ar trebui să existe un text cu sens, înainte ca acesta să fie scris. E vorba de o amestecătură de vorbe provenite dintr-un discurs al lui Cicero, evident într-o limbă străină și evident absurde, care din aceste motive nu riscă să ajungă, printr-o eroare, în ziarul tipărit. La Klaus Iohannis e, din păcate, pe dos. 

Săptămâna trecută, după ce președintele a ținut un discurs în fața comunității israelienilor de origine română, pe Net s-a declanșat o epidemie de ironii pornind de la un număr de fraze inepte: „Soția mea Carmen și cu mine ne-am gândit de multe ori, în viața noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Și iată, am venit într-o poziție care mă face să stau în fața dumneavoastră.” Sublinierile sunt ale mele. Cea mai gogonată parte e cea cu „viața anterioară”: lucruri cu iz de reîncarnare, pe undeva prin preajma Sfântului Mormânt. Dar întregul discurs e plin de lucruri de felul: „Am întâlnit pe cineva care ne-a făcut un ghidaj într-un loc și mi-a spus că, atunci când merge cu grupuri de turiști, se arborează acolo unde merge drapelul României și se cântă imnul. (…) Foarte mulți, poate și dintre dumneavoastră, dar dintre cei cu care am vorbit, mi-au spus că fie au deja cetățenia românească, cei care au renunțat la ea, fie că vor să aibă cetățenia statului român.”

Toate pasajele marcate sună a română stricată. Am întrebat un bun vorbitor de germană dacă „viața anterioară” ar putea fi un calc din această limbă și mi-a spus că în nemțește ar putea fi „unserem bisherigen Leben”, iar faimosul, prin echivalențe hilare, Google Translate traduce expresia asta în română, la fel ca Iohannis, prin „viața noastră anterioară”. Are Iohannis un Google Translate în cap? Nu contează: să-i acordăm președintelui în exercițiu orice fel de concesie posibilă în privința faptului că nu e vorbitor nativ de română, fiindcă, vom vedea, problema nu acolo e. Dacă retraducem în română, ca Titu Maiorescu pe vremuri, în Limba română în jurnalele din Austria, ce-a încercat să spună președintele, iese ceva de genul: „Soția mea și cu mine ne-am gândit adesea, pe când nu eram președinte, la o excursie în Israel. Iar acum, când am ajuns ca președinte, trebuie să stau în fața dumneavoastră” (a unei comunități de evrei cu origini în România). Și mai la vale: „Grupurile de turiști din România sunt primite în comunitățile pe care le vizitează în Israel cu drapelul României și imnul. (…) Israelienii de origine română cu care am vorbit, dintre unii se află, poate, printre voi, și-au păstrat cetățenia română. Sau, dacă au renunțat la ea, o vor înapoi.”

Dacă, într-o română corectă, ultimele fraze reprezintă un captatio rezonabil față de auditoriul de atunci și de acolo, primele sunt inadmisibile. Pe cine interesează că Iohannis a visat la excursii în Israel pe când era profesor de fizică sau primar, dar nu le-a făcut? Mai ales că ăsta e începutul discursului și, pe deasupra, acreditează ideea, vehiculată deja, că președinția e pentru el și pentru prima doamnă o croazieră de cinci stele în jurul lumii. Sub româna stricată se ascunde o naivitate nu doar retorică, ci și umană.

Dacă toate acestea ar fi fost răspunsuri spontane la întrebări ale presei sau vorbe spuse în alt context neoficial, ar fi fost mai puțin grav. Dar vorbele au fost rostite de la o tribună oficială, în cuprinsul unei alocuțiuni rostite pe 9 martie la Hotelul King David. Toată povestea a trecut pe site-uri ca al Agerpres în chip de Comunicat al Președinției.

Și de ce a călcat în străchini Iohannis tocmai în Israel? Tot pe site-ul președinției, se vede înregistrarea video, în care președintele vorbește liber, fără foi în față. Posibil, întâlnirea cu comunitatea israeliană cu legături cu România a fost inclusă în program în ultimul moment și Iohannis nu a mai avut un discurs scris (în schimb, vorbește de la un pupitru cu sigla hotelului, deci avem un președinte care girează un brand comercial, dar asta e altă discuție). Or în toate contextele oficiale din ultima vreme, Iohannis citește. Așa că echipa de comunicare s-a trezit cu un discurs-problemă, pe care a ales să-l transcrie și să-l dea publicității ca atare, de unde epidemia de ironii. În restul mesajelor, Iohannis e plicticos, dar mult mai corect. Ce-ar fi putut face Comunicarea? Două lucruri: să taie explorările președintelui prin viața anterioară și să dea publicității o alocuțiune corectă, numai text, pentru ca să nu poată fi confruntată cu video-ul. Sau, pur și simplu, să treacă sub tăcere întâlnirea cu comunitatea. Lucruri care n-ar fi reprezentat, tocmai, încălcări ale dreptului la informare, fiindcă, dacă Iohannis n-ar fi călcat în străchini așa cum a făcut-o, întâlnirea cu israelienii de origine română nu ar fi interesat pe nimeni.

De ce n-a făcut asta echipa de comunicare? Din nepăsare și servilism, dar posibil și din alt motiv. La începutul lui noiembrie 2015, protestele Colectiv s-au întins și la Sibiu, în fieful lui Iohannis. Unul din sloganurile strigate atunci e de amintit: „Președinte mut, asta nu am vrut”. În ianuarie 2016, tema era reluată de Mișcarea Populară: „România are un președinte surd și mut, dar și absent de la cârma țării”, fiindcă Iohannis nu participase la o ședință a CSM, din motive de, iarăși, vacanță. Cu alte cuvinte, președintele are, de câtăva vreme, toate motivele să vorbească. Dar, cu o echipă de comunicare care a gestionat cum a gestionat episodul King David și abilitățile retorice pe care le posedă, s-ar putea să piară nu pe limba lui, ci pe a noastră.

Articol scris pentru ediția de joi, 17 martie, a săptămânalului Dilema veche.