Presa în 2000 versus 2010: de la speranță la scepticism

Înainte de sărbători, Cristi Ghinea mi-a cerut, pentru “Dilema”, o comparație între presa anului 2000 și cea a anului 2010. Cum mă tot jucasem cu inventarul proprietarilor media, tiraje și altele prin alte părți, am încercat să fac o poveste oarecum personală, cu lucruri semnificative pe care le-am văzut/trăit prin redacții. Iată ce-a ieșit:

Pe 11 septembrie 2001, eram redactor-șef adjunct la Unica, revista de femei. Cumva, după ce primul avion a intrat în World Trade Center, am ajuns și noi pe CNN și am privit cu gura căscată cea de-a doua ciocnire, deși prin „noi“ se înțelegea o pașnică amestecătură de femei, fete și metrosexuali, de la Unica, Lumea femeilor și Bravo. Cele trei pacifiste reviste își făceau veacul în una și aceeași hală a Ringier România, amplasată curios la etajul al patrulea din militarista Aerofina, fostă întreprindere de armament din Fabrica de Glucoză. În timp ce Al-Qaeda dărîma zgîrie-nori la televizorul din colțul halei cu prințese și metrosexuali, o colegă se fîțîia agitată încoace și-ncolo, cu cîteva pagini de revistă printate, în gheare. Am întrerupt-o: „Ei! Vino-ncoa’ să te uiți. Uite ce se-ntîmplă!“. La care colega: „Lasă-mă, dragă, cu prostiile! Trebuie să trimitem în tipografie și eu n-am terminat rețetele“.

Reacția colegei, altfel fată deșteaptă, e simptomatică pentru acele vremuri. Învins de sistem, Emil Constantinescu se mutase de la Cotroceni, cu vreo zece luni înainte, adică pe 10 decembrie 2000, cînd îi cedase din nou locul lui Ion Iliescu. Adrian Năstase tocmai își începuse interminabilii ani de guvernare, iar Tucă și Călinescu ieșeau, sau urmau să iasă, de pe post. Era o scîrbă totală – sau începutul unei astfel de scîrbe.

Pe cifre, o comparație între mass-media românească a anului 2000 și cea a lui 2010 este în același timp ușor de făcut și cu rezultate previzibile, încă neșterse din mintea publicului. În 2000, isteria semidoctă a echipei Petre Mihai Băcanu alimenta cu oarecare succes tirajul României libere și yin-yang-ul lui Dumitru Tinu și al lui Cristian Tudor Popescu respectabiliza pînă cu puțin timp în urmă fesenistul și dizgrațiosul Adevărul. Cristoiu, dacă-mi amintesc bine, încerca fără succes să relanseze Cotidianul sau mira pe toată lumea bătînd palma cu un ziar de partid, Azi, iar Cornel Nistorescu se cam împleticea în propriile virgule pe prima pagină a Evenimentului zilei, ziar la acea vreme destul de în derivă și lipsit de haloul de opozant romantic pe care l-a cîștigat în cearta cu Năstase din 2004. În materie de televiziune, TVR încă mai aspira la top 3, în timp ce PRO TV era la zenitul perioadei în care fusese și biserică, și universitate, și mașinărie de tipărit bani pentru popor (cu cărțile poștale și concursurile) și cîte și mai cîte visase Adrian Sârbu despre el. Antena 1 dădea semne timide că ar putea ataca poziția PRO-ului, iar în rest, piața TV era cam goală sau plină de generaliste pitice gen Tele 7abc. Cîte bordeie, atîtea obiceie, în sensul că toate brandurile media pomenite mai sus, și multe altele însemnau cîte o afacere separată.

Acum, în 2010, ele sînt mult mai grupate din punct de vedere al proprietății și în mod clar segregate, în două tabere, ca orientare politică.

Continuarea pe site-ul “Dilemei vechi”.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

One thought on “Presa în 2000 versus 2010: de la speranță la scepticism”

  1. “În 2010, ca și în 2000, politicul încearcă, sub diferite forme, pacificarea mass-media.“

    Unde, unde ? Bănuiesc că ai vrut să spui “acapararea“ și s-a strecurat o greșeală de tipar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *