Premiile TV mania, din nou

Ca şi anul trecut, foştii mei colegi m-au inclus în juriu, lucru pentru care le mulţumesc. Lista de mai jos conţine destule nume şi formate prăfuite, dar asta-i situaţia în televiziunile româneşti, era să-l nominalizez pe Dan Diaconescu într-un caz, iar într-un altul, n-am avut ce spune. Iar “TV mania” a evitat să includă categorii de nişă în grilă, probabil fiindcă acestea spun mai puţine publicului.

1. cea mai buna emisiune de stiri: Antena 3, în ciuda bias-ului politic (Voiculescianismele ştiute) şi a crimelor care se poartă şi la ei, şi la Realitatea TV. E un post care a crescut notabil în ultimul an, şi nu numai fiindcă dau “The Apprentice”.
2. cel mai bun realizator de talk-show: Liviu Mihaiu. Jos pălăria pentru ce a făcut înainte de referendum cu “Între bine şi rău”. Bănuiesc că s-a zis de mult cu emisiunea lui…
3. cea mai buna emisiune pentru oameni obisnuiti: “Dansez pentru tine“, dacă nu cumva intră la divertisment. E singurul show de mare audienţă apărut din 2004 încoace.
4. cel mai bun transfer al anului: nu am pe cine nominaliza. Teo Trandafir, Dana Războiu, Cosmin Cernat şi toţi ceilalţi au făcut mutări neinspirate.
5. cel mai bun reality-show: “Supernanny“, Prima TV. Nu e o mare noutate, dar cel puţin văd o oarecare componentă educativă, faţă de alte formate care scot ce-i mai rău din oameni.
6. cel mai bun comentator sportiv: Emanuel Terzian, Realitatea TV. Nu sunt telespectator de sport, e singurul care reuşeşte să mă intereseze.
7. cea mai buna emisiune de divertisment: Animat Planet Show, Antena 1. Din punctul meu de vedere, Divertis sunt singurii care fac umor. Ceilalţi râgâie şi înjură.
8. cel mai bun serial romanesc: Cu un pas înainte, Pro TV. Nu ştiu exact ratingul şi nu cred că a fost foarte mare, dar e ceva bine pus la punct şi nou.
9. cel mai sexi star TV (barbat): poftim, în lipsa unei glande de profil – Dragoş Bucur, poate mă calcă cu scuterul ăla al lui când ne-ntâlnim.
10. cea mai sexi vedeta TV (femeie): Corina Caragea, Pro TV, care era o fetiţă-n trening când am cunoscut-o în 2004, la Realitatea TV. Acolo nu prea aveam ce face cu ea, dar desigur că Pro TV a avut ce.

  1. Dacian Reply

    intervin si eu cu parerea mea pentru ca sunt un mare cititor al revistei si al blogului, dar mai ales pentru ca am alte opinii decat cele prezentate…
    1. Cea mai buna emisiune de stiri: Realitatea TV. Mi se pare ca Realitatea reuseste sa fie originala, putin ma actuala si cu stitile de ultima ora date consegvent prima data.
    2. Cel mai bun realizator de talk-show: Andrei Gheorghe. Felul in care modereaza el emisiune ma face uneori sa stau la ore imposibile (pentru mine) si sa il urmaresc.
    3. cea mai buna emisiune pentru oameni obisnuiti: Surprize-surprize. E o categorie la care as vota cu tragere de inima, pentru ca nu sunt de nici o culoare fanul genului.
    4. cel mai bun transfer al anului: Teo. Se detaseaza din puntul de vedere al impactului pe care l-a avut transferul in media si in societate.
    5. cel mai bun reality-show: Probabil cel cu doroftei de pe Kanal D. Imi scapa numele. SuperNanny e o risipa de timp pe dezvoltarea unei imagini impecabile protagonistei decat “parenting” de genul BBC.
    6. cel mai bun comentator sportiv: Emil Gradinescu. E cel care are cel mai des ocazia sa isi dovedeasca profesionalismul. Poate si ceilalti sunt tot pe atat de buni, dar nu sunt la fel de vizibili.
    7. cea mai buna emisiune de divertisment: Mondenii. Singura emisiune care chiar imi provoaca rasul. Propunerea dvs. ar fi agreabila daca nu ar avea atat de multa violenta gratuita in program. Chiar nu pot sa ma uit la Animat Planet Show.
    8. cel mai bun serial romanesc: Nu as vota nimic. Sau as face cumva sa declar Mondenii serial si atunci ar primii votul meu:)
    9. cel mai sexi star TV (barbat): Probabil Iantu.
    10. cea mai sexi vedeta TV (femeie): Din pasiune, Andreea Raicu.

    Uite ca nu am reusit sa cadem de acord la nici o categorie:(. Totusi, cred ca asta arata cat de imprevizibil (la unele categorii) pot fi castigatorii.

  2. andreic Reply

    n-am putut sta nepasator asa ca …
    1. stirile antena3 ar trebui sa figureze la categoria ‘nu faceti ca ei’, tocmai pentru bias-ul politic, si nu premiati ‘in ciuda bias-ului politic’.
    incredibil !

  3. Iulian Comanescu Reply

    Dacian: diferenţa dintre listele noastre poate veni şi din faptul că eu sunt arhisătul de Teo şi Mircea Radu, cărora, de altfel, le fac o plecăciune pentru realizările lor.

    Andreic: înţeleg că pentru tine treaba asta cu politica e prohibitivă. Probabil că judeci aşa fiindcă Voiculescu ţi-e foarte antipatic, la fel ca altora. Eu prefer să văd faptul că la Antena 3 ştirile sunt “în sus”. Există câteva exemple de instituţii de media care s-au curăţat cu succes.

    Oricum, nici tu, şi nici eu n-o să dăm premiile alea. O să voteze zeci de mii de cititori pe baza nominalizărilor făcute de mine şi de câţiva ziarişti de media 🙂

  4. sorin Reply

    Ar mai fi si faptul ca ai fost dat afara de la Realitatea de Sergiu Toader prin 2004-2005 si am impresia ca ti-au mai fost intrerupte si niste colaborari la diverse nivele ale trustului.

  5. Em Reply

    Nu inteleg de ce vedeti stirile de la Antena 3 ca fiind cele mai bune. Eu compar cu ce vad in vest, si de departe, Realitatea TV este la nivel european si nu numai. La restul nu ma pronunt pt ca eu sunt doar consumator de stiri.

  6. Iulian Comanescu Reply

    Sorin: Mă mir să găsesc un comentariu de felul ăsta la un om pe care îl cunosc şi, pe deasupra, are poziţia pe care o ai tu. Sergiu îţi poate confirma că mi-am dat demisia atunci şi că m-a întrebat de vreo două ori, după aceea, dacă nu vreau să mă întorc.

    Cu colaborările stau bine, mulţumesc. Mi-ai adus aminte să dau un telefon cuiva de la voi.

  7. Iulian Comanescu Reply

    Em: Realitatea TV a luat o serie întreagă de decizii nefericite, cum ar fi Turcescu la ora 21.00, accidente la ştiri etc. Este liderul tradiţional al televiziunilor de ştiri şi rămâne aşa, dar Antena 3 a crescut în ultimii ani. Nu văd semne de redresare la ei, deşi m-aş bucura să nu am dreptate, oricât s-a supărat Sorin mai sus. Au pierdut o mulţime de bani şi multe altele.

    Antena 3 dă ştiri mai bine împachetate, a început să aibă un stil în materie de prezentatoare, are camere, lumini şi alte lucruri care mie mi se par indispensabile pentru televiziune.

  8. vil Reply

    Categoric Antena 3 are cel mai bune stiri
    Cum ziceai si tu Iulian, conteaza impachetarea, prezentatoarele, luminile..e un program serios
    A crescut foarte frumos si bine Antena3 si am inteles ca sunt si pe profit..ceea ce nu se poate spune de Realitatea
    La divertisment..la fel Animat planet show e un program beton..nu-l ratez
    Transferuri..cel mai mare rateu Teo Trandafir..pacat de ea ca s-a pierdut..dar asa e cand banii iti intuneca gandirea
    Cel mai sexy star tv( barbat) ..eu zic actorul Ioan Isaiu. ..iar la (femei) Simona Patruleasa
    Cel mai bun comentator sportiv Emil Gradinescu

  9. Em Reply

    Cred ca avem criterii diferite.
    Daca s-ar anunta castigatorii la categoria bloguri media si nu ai fi pe primul loc as fi din nou dezamagita, pt ca primul din Live bookmark-ul
    Firefoxului meu este Media lui Comanescu. Cand pornesc sau fac o pauza de lucru, citesc postul (posturile) zilei si intotdeauna gasesc ca este interesant si/sau atractiv. Asa si cu posturile TV, inchid si deschid tv-ul pe Realitatea TV si ori de cate ori incerc sa urmaresc postul nominalizat “vad” sforile din spate.

  10. Iulian Comanescu Reply

    Em: mulţumesc că mă citeşti. Nici eu, nici tu nu putem şti dacă în viitor Antena 3 va scăpa de marea problemă de reputaţie pe care o are cu Dan Vociulescu, dacă Realitatea nu va creşte ş.a.m.d.

    Vil: Se vede că eşti fan Antene 🙂

  11. maria coman Reply

    Multumesc, Iulian, si in numele colegilor mei. Precizare: nici noi nici Realitatea nu prea dam crime. Ne mai “scapa”, ce e drept, cite un accident, dar incercam sa evitam. Nu vreau sa comentez restul reactiilor, ele sunt subiective si probabil asa as fi si eu.

  12. Nihilistu' Optimist Reply

    Nu cred ca totzi ceilaltzi care fac divertisment ”ragaie si injura”. Poate avetzi ceva la sonor. Sau poate avetzi ceva cu cineva in mod obiectiv:) Animat Planet e oleaca prafuit, glumele vin cam greu si previzibile. Iar Mondenii sunt buni imitatori pe idei putine si fixe.
    Liviu Mihaiu are foarte multa charisma. Probabil acasa, in frigider, la rece. Observ ca sunteti fan Catavencu–Cotidianul-SOV-FNI
    Iar la emisiuni de stiri ati nominalizat o televiziune de stiri, deci de nisa.
    Poate ar trebui sa nominalizeze cineva care chiar se uita la tv. Sorry.

  13. cosmin Reply

    Iulian, da-mi voie sa nu fiu de acord, k sa zic asha:)
    Avem doua aspecte. Unul este valoarea absoluta a unei emisiuni de stiri, la care de altfel cred ca se si refera nominalizarea, situatie in care chiar tu recunosti, la un moment dat, ca Realitatea e lider traditional si ramane asa. Conditia de lider, pe care o accepti si tu, nu lasa loc de alte optiuni pentru un “cel mai bun”.
    Un alt punt de vedere ar fi cel al cresterii calitative, crestere ce poate indreptati o nominalizare. Dar nu cred ca asta e scopul nominalizarii, pentru ca daca ar fi asa, crestere ca OTV-ul n-a avut nimeni. Cu toate astea, chiar de-ar fi asa, daca vorbim de calitatea unei emisiuni de stiri, in primele randuri inclina in balanta obiectivitatea si pertinenta continutului, atribute ce in ultimele 3-4 luni s-au deteriorat pana la disparitie la Antena3. Luminile si impachetarea ar putea compensa in cazul altor tipuri de programe, dar nu la stiri. Nu gasesti?

  14. Iulian Comanescu Reply

    Maria: să ştii că tu şi celelalte fete aveţi o parte din merit.

    Nihilistu’ Optimist: Da, am exagerat cu povestea cu umorul şi râgâielile. Sonorul e f. bun, un 5.1 cu care pot să sparg geamurile şi n-ai vrea să ştii cum pâpâie ştirile de pe un post pe care nu-l mai pomenesc.

    Sunt fan SOV? Mai sus, “Sorin” (nu Vîntu, dar o altă persoană cu greutate din grupul respectiv de media) se arată atât de “mulţumit” de nominalizările mele, încât susţine în mod eronat că am fost dat afară de la Realitatea TV. Cum ar veni, e greu să mulţumeşti pe toată lumea.

  15. Iulian Comanescu Reply

    Cosmin: dacă era vorba de audienţă, colegii de la TV mania luau mediile pe 2006, dădeau toate premiile Pro TV (cu excepţia umorului şi a emisiunilor pentru oameni obişnuiţi, unde luau Antena şi TVR) şi basta, nu?

    La Premiile TV mania mecanismul e următorul: un număr de ziarişti de media sau struţocămile ca mine, care am făcut treaba asta până prin 2006, avansează nişte nominalizări. Pe urmă se pun de acord – lucru pe care urmează să-l facem zilele următoare, iar cei care decid sunt cititorii revistei, care votează pentru câte o nominalizare pe săptămână.

    Dacă aş fi ştiut că nominalizările mele se tipăresc în revistă, aş fi fost poate mai conservator. Sunt însă destul de afanisit că pe posturile româneşti nu se întâmplă nimic, cu excepţia scăderii de calitate tehnică şi conceptuală. Să ştii că m-am gândit sincer să-l nominalizez pe Dan Diaconescu.

  16. ipo Reply

    La el mai bun comentator sportiv eu as fi pus… doi: Radu – Naum si Banciu, cu ale lor transmisii de ciclism.
    Dar poate tu nu esti fan Turul Frantei, umor fin si vin de colectie 🙂

  17. oake Reply

    Eu chiar ma uit la televizor.. cam 18 ore/zi 🙂

    1. Am fost mare fan al Antenei 3. Datorita prezentarii, prezentatoarelor (salutari Mariei Coman 🙂 ). In timp, insa, datorita continutului stirilor, a live-urilor cu Felix care mai anunta ce au discutat ei in Biroul Permanent si ce strategii marete au pus la cale, am migrat spre Realitatea. Stiri parca mai impartial “comentate”, insa prezentarea lasa muuuuuult de dorit. Crainicii de la Realitatea TV parca de abia s-au trezit si i-au pus in fata prompterului inainte de a-si bea cafeaua.
    2. E ceva ce nu-mi place la Liviu Mihaiu, dar nu as putea spune exact ce. Cateva din emisiuni au fost de nota 10. Nici pt. Andrei Gheorghe parca nu prea as vota, desi s-a schimbat f. mult de pe vremea cand ii “mixam” din studio emisiunile 🙂 In bine.
    3. Total de acord… ma face sa-mi doresc sa invat si eu sa dansez ca ei 😀
    4.-5. Mmmmm.. Teo a cam dat-o in bara iar la reality show-uri nu ma uit de cand cu Moni si Bahmutanu.
    6. Clar. Si eu chiar sunt telespectator de sport 🙂
    7. DA
    8. DA (un serial absolut surprinzator pt. mine).
    9. Dragos Bucur nu stiu daca e sexy.. dar imi placea tare mult rubricuta lui de pe Realitatea… Alt sexy nu-mi vine in minte.
    10. Aici chiar nu stiu.. 😀

  18. maria coman Reply

    iulian- multumim, dar (si nu gen interviuri de reviste “echipa din spate e de baza”)- sa stii ca echipa antenei 3 e facuta in majoritate din oameni tineri, foarte misto, foarte entuziasti si cu ceva experienta de teren in spate. poate de aceea reusim de multe ori sa fim primii. probabil ca asta se vede si la prezentare, ca nu suntem din alt film.
    oake- salutari. si eu sper sa te intorci la noi……cine stie ce surprize placute o sa ai. mai ales ca sincer, conferintele de presa de la partide nu le dam doar noi. plus ca le dam cam pe toate, nu unele partide da, altele nu. 🙂

  19. Iulian Comanescu Reply

    Maria: voi aţi impus un nou gen de prinţese-neprinţese. Nu ştiu cine vă face stylingul, dar cuplat cu lumina pusă mai bine decât la alte posturi şi semnalul de calitate şi el mai bună, iese bine.

    Nu vreau în nici un caz să vă jignesc, dar din postura voastră nu e bine să fii “prea frumoasă”. Păpuşile n-au credibilitate şi cred că cine v-a făcut altceva decât păpuşi e de felicitat.

    Apreciez faptul că majoritatea fetelor de pe Antena 3 au state destul de vechi ca reporteri. E un “must” pe-afară, aici mai puţin.

  20. maria coman Reply

    Sunt de acord cu “prea frumoasa” si cu papusile lipsite de credibilitate. Cred ca lumea trebuie sa inteleaga ca si tu intelegi, nu doar citesti. Oricum, lucrurile s-au schimbat mult in ultimii ani si la noi. Si nu mai e chiar asa usoara intrea in televiziune ca pe vremuri. E normal intr-un fel, occidentul are zeci de ani de televiziune profi in spate, noi abia suntem primele generatii.

Post your thoughts