Poveste cu studenti straini si decembrie 1989, prin care bazaie Musca

Fidel mie insumi in ideea ca am trait o bucatica de vremuri dinainte de 1989 si ca lucrurile pe care le-am vazut atunci lamuresc intrucatva ceea ce s-a petrecut mai recent, revin cu un episod de la “Revolutie”. Personajele: un responsabil cu studentii straini din Asociatia Studentilor Comunisti, studentii straini din tarile arabe dintr-un camin “P 2x”, un lider al lor pe nume Wail Ghadban, o blonda, un caine-lup, multe puscoace si subsemnatul. Relevant: relatiile dintre studentii straini si studentii arabi, treburile studentilor arabi din Romania, in ultima instanta: Mona Musca si studentii straini, marul discordiei in aceste zile.

Chestii de atmosfera
Era candva intre 26 decembrie si 31 decembrie 1989, iar eu faceam “revolutie” in Politehnica din Militari. N-as putea sa va spun exact ce aparam acolo, dar eram foarte speriati; dupa ani, gandindu-ma la toata treaba asta, am ajuns la concluzia ca aparam Politehnica in primul rand de zvonurile cu teroristi care se catara cu ventuze pe geamurile futurist-dejiste, umbla prin canale cu arme cu infrarosu si rastoarna sticlele si borcanele colectate prin diferite incaperi din corpul AN, noaptea. Si, in al doilea rand, de ofiteresele care stateau cu fundurile lor de fete din Turnu-Severin pe un butoi baban cu pulbere, situat la al cincilea etaj al Rectoratului: PM-uri (cum se spunea pe atunci Kalasnikoavelor), PSL-uri (un fel de PM-uri mai lungi cu sector mai mic), lazi peste lazi cu munitie de razboi si cate si mai cate. Pe fete, pe ofiterese, le apuca din cand in cand plansul sau tremuratul. Tot omu’ avea 100 de lovituri (cartuse) la el. Si dormea, cum se spune, cu glontul pe teava.

Ghici cine vine la cine?
Introducerea asta lirica e necesara pentru ca voi sa pricepeti climatul de ticneala (bine ca n-a murit nimeni in Poli) in care se petreceau lucrurile in acele zile. Toti ajutam “Revolutia”, fiecare cum se pricepea. Printre altele, strainii trimiteau tiruri cu ajutoare, iar noi le infulecam. Deschideam conservele din ele, iar daca nu aveau carne, le lasam sa se strice pe pervaz. Bucataresele din R 2 sau R 3 (foste cantine, azi discoteci) produceau oale de inox, cu circumferinta de un metru, pline cu cartofi taiati grosolan si carne grasa, din care noi infulecam cu voluptatea celor pentru care libertatea inseamna si o masa pe saturate.

Si totusi, in orgia asta cu praf de pusca si slanina, cineva facea foamea. Studentii arabi se inchisesera toti intr-unul din P-urile cu numar mai mare de 20, camere de 2, fiindca revolutionarii ii bateau si impuscau. In Rectorat, impreuna cu cativa prieteni, despre care am povestit aici, luptam cu pixul si hartia, dar mai ales masina de scris mecanica, pentru Revolutie, in acolada fantomaticei reviste studentesti pe nume ING. Tot felul de oameni veneau la noi cu tot felul de treburi, fiindca paream un grup mai organizat, mai putin ticnit si cu un scop oarecare in nebunia de-atunci. Ni s-a propus, printre altele, sa fim reprezentantii studentilor in CFSN (am refuzat), sa impartim diferite ajutoare (am acceptat), sa coordonam “trupele” de studenti care “aparau” intersectiile de pe chei (am facut niste incercari disperate de a-i rechema pe nebunii aia in ziua in care s-a zis ca cine e prins dupa caderea intunericului fara uniforma de garzi patriotice e considerat terorist si impuscat; apoi am renuntat).

In care intra pe felie Viorel, reprezentant ASC, probabil DIE?
La fel a aparut, adus la noi de nu mai tin minte cine, un ochelarist brunet, cu mustata, pe nume Viorel (parca, o sa-i spun asa dar nu sunt sigur). Viorel asta fusese responsabilul cu studentii straini in ASC, Asociatia Studentilor Comunisti, pe stil vechi. Si mi-a relatat: arabii stau inchisi in camin, fiindca toata lumea ii bate pe strada, nu au cum sa iasa fiindca si-o iau. Poate ar trebui sa facem ceva pentru ei, a zis Viorel, ei au un document prin care se solidarizeaza cu revolutia si el, Viorel, ma asigura ca nu sunt teroristi. Daca nu mi-e frica, hai sa mergem la ei in camin si sa vorbesc cu un prieten de-al lui, arab, ca sa inteleg cum stau lucrurile.

Era cam nasol sa iesi din Rectorat in zilele alea, fantomele teroristilor te inconjurau imediat, iar in deal, la MApN, se tragea in draci, drept pentru care puteai sa ti-o iei pe coaja de la vreun glonte ratacit fara nici un fel de noima. Pan’ la urma, am zis – bine, oamenilor le e foame, hai sa mergem. Am luat un PM si am pornit-o cu Viorel catre regie.

In P 2x, caminul arabilor, liniste si pace, geamuri inchise. Holul, lung, era pustiu, din camere nu se auzea nimic. Viorel mi-a povestit ca prin camin a mai trecut o patrula de studenti cu pusti, a dat niste picioare in usi, nu le-a raspuns nimeni si asta a fost singurul contact cu lumea din jur al arabilor.

Wail and his Wailers
Am ajuns pana la urma in camera unui baiat pe nume Wail Ghadban, cel putin asa i-am scris atunci numele, detaliu important, o sa vedeti de ce. Wail vorbea binisor romaneste si se tinea c-o blonda cam plina de cosuri, dar draguta, si cu un caine-lup pe care am uitat cum il chema. Avea gramezi de Marlboro si ness, dar i se terminasera cartofii, biscuitii, ciunga, crevetele vietnameze… ma rog, ce mai avea omul prin camera. La un resou de BCA (parca), Wail mi-a expus problema: uite geaca asta (jeans, guler de blana artificiala alba), o gaura de glonte, rosu in jur. Asta-i Harun care-a fost impuscat. Si uite, intreab-o si pe ea, pe Ahmed l-au prins in Cismigiu cu gagica, romanca, se bucura si el ca omu’ ca a cazut Ceausescu si l-au dus la sectie, unde l-au batut. De la sectie l-au dus intr-o alta sectie, unde l-au mai batut o data si tot asa a ajuns in Regie, din sectie in sectie si din bataie in bataie. E la camera xxx si isi linge ranile.

Javra se tot fataia in jurul nostru. Acuma, a mai zis Wail, noi nu putem iesi sa ne luam mancare, mai ia un Marlboro, nu vrei un pachet? Uite, am pregatit hartia asta (si scoate o chestie scrisa de mana), reprezentantii studentilor arabi sustin “Revolutia”, noi nu suntem teroristi si in general ne e foame.

Am tras un fum, important, din Marlboro (pachetul nu l-am luat). Bine, Wail, am zis, va ajutam. Trimit niste mancare in camin si o sa publicam adeziunea voastra in revista ING. Blonda se ghemuise, moarta de foame, Wail ne-a condus pana la iesire. Am publicat toata chestia in ING, le-am trimis mancare, ca oricum aveam prea multa, nu stiu daca a ajuns la ei.

In care Wail se presupune a fi Wael
Dar Wail asta de foame n-a murit. Peste ani de zile am dat peste urmatoarea chestie, legata de Tigareta II. Cu sau fara legatura cu Marlboro ala pe care l-am fumat atunci la el, in toata istoria apare un libanez pe nume Wael el Ghadban, prieten de afaceri cu Mike Nassar, un alt libanez, care se zice c-ar fi fost unul din personajele importante ale Tigaretei.

Povestea datata 2002 include faptul ca Wael El Ghadban continua, la vremea respectiva, sa desfasoare afaceri in Romania. Acum eu stau si ma gandesc: daca n-o fi vorba de o coincidenta de nume (felul diferit in care se translitereaza mereu numele arabe, Al Qaida-Al Qaeda, Osama-Ousama, sugereaza contrariul), unul si acelasi personaj apare la distanta de ani buni implicat in doua povesti dubioase. Iar intr-unul dintre filme sunt eu. Viorel ala avea precis treaba cu DIE (chiar daca, posibil, n-a semnat niciodata vreun angajament), in chip de cadru ASC si avea ce povesti despre Wail-Wael, la fel cum Wail-Wael avea toate motivele sa se aiba bine cu Viorel, ca nu se stie niciodata, poate trantesc romanii aia o revolutie si noi si gagicile noastre blonde o sa mancam chistoace de Marlboro. Iar eu am fost inclus la un moment dat in cercul lor intim, drept pentru care am salvat niste spioni, am fumat un Marlboro sau am hranit niste arabi morti de foame, nu mai stiu exact. Oricum, mi-e clar un lucru: Wail si cu Viorel stiau mult mai bine ce vor decat mine. Cred ca asta-i genul de situatie prin care incepe sa bazaie Musca…

Post your thoughts