Portavocea care-și caută vocea

Piața Universității, versiunea 2012, nu a avut și nu are o platformă politică foarte originală, și nici un viitor cert. Ea a propulsat însă în media un personaj posibil foarte pernicios pentru actuala clasă politică, personaj care merită privit mai de aproape: Claudiu Crăciun.

Se știe în linii mari despre Crăciun că a lucrat la Guvern, este profesor la SNSPA și a participat la manifestații. Sună coerent și nu prea. Presa, nelămurită, l-a numit ba cadru didactic, ba doctor în științe politice, ba liderul manifestanților (caracterizare pe care a respins-o), ba MC, de la master of ceremonies, adică maestru de ceremonii, gazdă a unei petreceri, fie ea mai de cartier sau mai formale. O căutare pe Google ne furnizează fețe la fel de diferite ale lui Crăciun: cu ochelari, fără ochelari, cu barbă și fără, așa încât, la prima vedere, pare a fi vorba de mai multe persoane.

Nu e chiar așa, deoarece Crăciun are câteva idei clare în cap. Sau, cel puțin, le repetă oriunde și oricând. În Piața Universității, a pus mâna pe portavocea care-și căuta vocea a cuiva și a început să scandeze în ea o serie întreagă de idei nu foarte originale, ba chiar unele vechi de vreo 20 de ani, însă în orice caz utile: non-violență, continuarea manifestației, opoziția împotriva întregii clase politice.

Din astfel de idei simple, Crăciun și-a confecționat un discurs prietenos și zâmbitor, urban, atractiv și neconflictual – atâta cât poate fi neconflictual un discurs critic la adresa întregii stări de lucruri. Cu acest gen de discurs, Crăciun a primit aplauze și note bune la Bruxelles, lucru care i-a asigurat câteva zile o traiectorie înaltă prin media românească. Dar a creat și o senzație de superficialitate intelectuală.

Senzația e totuși una falsă. Fiindcă ideile simple și repetitive au ajuns la noi prin ziare și televiziuni zise (sau foste) de mase, pentru care, cu siguranță, lectorul la SNSPA și-a confecționat un discurs simplu și inteligibil. În particular, cu siguranță, Crăciun ar putea să discute mai nuanțat despre stânga și dreapta, contestație și administrație. Dar atunci când cauți un public/electorat mai numeros, nu e cazul. Electoratul nu se seduce cu idei nou-nouțe, politica nu se face cu revelații. Sau, atunci când se face cu revelații, sfârșește rău.

Claudiu Crăciun călărește prin urmare un nucleu de platformă politică, confecționat cu aceeași grijă cu care își confecționează frazele și intonația, din Piață până la Bruxelles, trecând prin redacțiile și studiourile cui vrea să-l asculte din presa românească. Însă cei care vor să-l asculte sunt ceva mai puțini, după ce au fost mai mulți. Va dansa Crăciun mai mult de o primăvară?

E drept, protestele au contenit, dar câteva zeci, uneori peste o sută de oameni continuă să fluture steaguri, în fiecare seară, în Piața Universității. În secunda de față, Crăciun nu mai are premise de vedetă pe televiziunile și în ziarele prietene Pieței. Dar România e radicalizată politic și urmează mai multe tururi de alegeri. Iar numirea lui Ungureanu nu a rezolvat problemele Pieței, care, s-a văzut din jocul sondajelor, privesc mult mai mult decât cei câteva sute de manifestanți. Protestele vor continua, măcar endemic. Și o a treia cale politică are un pilon foarte puternic în contestația clasei politice în ansamblu, idee susținută prin până acum implicit, prin absența la vot, de o jumătate de Românie. E genul de platformă care se auto-alimentează, ori de câte ori politrucii uneia din facțiunile prezentului încep să vorbească despre nevoia ieșită din comun a electoratului de mari construcții de dreapta (sau de stânga), construcție în care ei să joace, desigur, rolul principal.

Dar asta ce înseamnă? Va scoate electoratul din Parlament partidele consacrate, la următoarele alegeri? Foarte puțin probabil. Însă Claudiu Crăciun e tânăr, proaspăt și are toate premisele de a pierde într-un mod care să-l propulseze mai departe. Căci se știe că succesul, în politică, e un șir de înfrângeri atent gestionate.

Articol scris pentru ediția de vineri, 2 martie a “Dilemei vechi”.


Discursul cu care a făcut furori Claudiu Crăciun la Bruxelles

Articol scris pentru ediția de vineri, 2 martie a “Dilemei vechi”

Enhanced by Zemanta

One thought on “Portavocea care-și caută vocea”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *