Portavocea care-şi caută vocea

Piaţa Universităţii, versiunea 2012, nu a avut şi nu are o platformă politică foarte originală, şi nici un viitor cert. Ea a propulsat însă în media un personaj posibil foarte pernicios pentru actuala clasă politică, personaj care merită privit mai de aproape: Claudiu Crăciun.

Se ştie în linii mari despre Crăciun că a lucrat la Guvern, este profesor la SNSPA şi a participat la manifestaţii. Sună coerent şi nu prea. Presa, nelămurită, l-a numit ba cadru didactic, ba doctor în ştiinţe politice, ba liderul manifestanţilor (caracterizare pe care a respins-o), ba MC, de la master of ceremonies, adică maestru de ceremonii, gazdă a unei petreceri, fie ea mai de cartier sau mai formale. O căutare pe Google ne furnizează feţe la fel de diferite ale lui Crăciun: cu ochelari, fără ochelari, cu barbă şi fără, aşa încât, la prima vedere, pare a fi vorba de mai multe persoane.

Nu e chiar aşa, deoarece Crăciun are câteva idei clare în cap. Sau, cel puţin, le repetă oriunde şi oricând. În Piaţa Universităţii, a pus mâna pe portavocea care-şi căuta vocea a cuiva şi a început să scandeze în ea o serie întreagă de idei nu foarte originale, ba chiar unele vechi de vreo 20 de ani, însă în orice caz utile: non-violenţă, continuarea manifestaţiei, opoziţia împotriva întregii clase politice.

Din astfel de idei simple, Crăciun şi-a confecţionat un discurs prietenos şi zâmbitor, urban, atractiv şi neconflictual – atâta cât poate fi neconflictual un discurs critic la adresa întregii stări de lucruri. Cu acest gen de discurs, Crăciun a primit aplauze şi note bune la Bruxelles, lucru care i-a asigurat câteva zile o traiectorie înaltă prin media românească. Dar a creat şi o senzaţie de superficialitate intelectuală.

Senzaţia e totuşi una falsă. Fiindcă ideile simple şi repetitive au ajuns la noi prin ziare şi televiziuni zise (sau foste) de mase, pentru care, cu siguranţă, lectorul la SNSPA şi-a confecţionat un discurs simplu şi inteligibil. În particular, cu siguranţă, Crăciun ar putea să discute mai nuanţat despre stânga şi dreapta, contestaţie şi administraţie. Dar atunci când cauţi un public/electorat mai numeros, nu e cazul. Electoratul nu se seduce cu idei nou-nouţe, politica nu se face cu revelaţii. Sau, atunci când se face cu revelaţii, sfârşeşte rău.

Claudiu Crăciun călăreşte prin urmare un nucleu de platformă politică, confecţionat cu aceeaşi grijă cu care îşi confecţionează frazele şi intonaţia, din Piaţă până la Bruxelles, trecând prin redacţiile şi studiourile cui vrea să-l asculte din presa românească. Însă cei care vor să-l asculte sunt ceva mai puţini, după ce au fost mai mulţi. Va dansa Crăciun mai mult de o primăvară?

E drept, protestele au contenit, dar câteva zeci, uneori peste o sută de oameni continuă să fluture steaguri, în fiecare seară, în Piaţa Universităţii. În secunda de faţă, Crăciun nu mai are premise de vedetă pe televiziunile şi în ziarele prietene Pieţei. Dar România e radicalizată politic şi urmează mai multe tururi de alegeri. Iar numirea lui Ungureanu nu a rezolvat problemele Pieţei, care, s-a văzut din jocul sondajelor, privesc mult mai mult decât cei câteva sute de manifestanţi. Protestele vor continua, măcar endemic. Şi o a treia cale politică are un pilon foarte puternic în contestaţia clasei politice în ansamblu, idee susţinută prin până acum implicit, prin absenţa la vot, de o jumătate de Românie. E genul de platformă care se auto-alimentează, ori de câte ori politrucii uneia din facţiunile prezentului încep să vorbească despre nevoia ieşită din comun a electoratului de mari construcţii de dreapta (sau de stânga), construcţie în care ei să joace, desigur, rolul principal.

Dar asta ce înseamnă? Va scoate electoratul din Parlament partidele consacrate, la următoarele alegeri? Foarte puţin probabil. Însă Claudiu Crăciun e tânăr, proaspăt şi are toate premisele de a pierde într-un mod care să-l propulseze mai departe. Căci se ştie că succesul, în politică, e un şir de înfrângeri atent gestionate.

Articol scris pentru ediţia de vineri, 2 martie a “Dilemei vechi”.


Discursul cu care a făcut furori Claudiu Crăciun la Bruxelles

Articol scris pentru ediţia de vineri, 2 martie a “Dilemei vechi”

Enhanced by Zemanta

Post your thoughts