Chestii de brand de țară și violoncelul lui Yo-Yo Ma

Acum două sâmbete am fost la Yo-Yo Ma, care a cântat la Operă cu “The Silk Road Ensemble“, o trupă eclectică de muzicieni occidentali, din India, China, Pakistan și așa mai departe care urmărește să reconstituie traseul mătăsii. Proiectul are virtuți pedagogice, printre altele îți deschide mintea inclusiv asupra brandului de țară, deci a modului cum ar trebui să ne prezentăm pentru uzul străinătății. Sâmbătă am publicat în “Evenimentul zilei” un articol despre care eram convins că va stârni oarece măcel în subsol: bisul lui Yo-Yo Ma a fost o piesă românească numită “Turceasca”. Dat fiind că am remarcat acest lucru, e clar: sunt țigan.

Cu ce se ocupă The Silk Road Ensemble:

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

4 thoughts on “Chestii de brand de țară și violoncelul lui Yo-Yo Ma”

  1. Maneaua lui Anton Pann nu are nici o legatura cu maneaua actuala, acum avem un fel de vulgarizare anagramata si la asa ceva “noi strâmbăm din nas”. Nu compara un Pann cu lalaiala lui salam copilul minune si in orice caz.. o ‘becalizare’ a muzicii nu impune un brand de tara si na… nu mai avem alta solutie decit sa acceptam asa ceva ca de.. ne reprezinta. Nu ne reprezinta.

  2. teoretic da… maneaua este un produs de sinteza asa cum spui tu, . problema tine efectiv de calitate si aici se inflameaza lumea. exemplul cel mai bun e dat chiar de “The Silk Road Ensemble“, ce a ales sa cinte o piesa efectiv culta si nu ceva ordinar. e ca si cum ai spune ca il vrei pe vanghelie la ministerul invatamintului pentru ca e votat de multi, e popular, il vezi peste tot.
    cocncret maneaua de azi e nu e o manea, e o copie falsa. ori falsul de regula se pedepseste si nu se ridica la rang de standard sa impuna un brand.

  3. Zippo: dacă te referi la piesa pe care am pus-o, scrie “persian traditional”, nu e cultă. E folclor. Sunt mai multe așa. În rest – manelele prosperă chiar dacă nouă nu ne plac. Cred că un lucru cuminte ar fi ca niște muzicieni serioși să se preocupe de tot substratul popular, cam cum s-a încercat la un moment dat cu “Shukar Collective”. Dacă continuăm să scuipăm pe toate lucrurile astea și să ne fie scârbă de noi înșine, s-ar putea să n-ajungem… în drumul mătăsii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *