Politicienii români și limba engleză

De ce naiba vorbesc diplomații și politicienii români engleza cu accent rusesc? Ultima prestație de acest tip îi aparține lui Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, căutat de posturile străine de când cu problema imigranților români din 2014. Curios să văd cum stau lucrurile și cu alții, am investigat puțin problema pe YouTube.

Site-ul păstrează, desigur, cele mai penibile sau ilare apariții de acest tip ale mai-marilor noștri. S-ar putea ca oameni ca Ion Iliescu sau Traian Băsescu să se fi descurcat în diferite momente binișor în limba străină, dar adesea, cei care au încărcat pe YouTube spusele alor noștri au vrut să-i ridiculizeze. Cu această precauție, să vedem ce-am găsit.

ION ILIESCU: ENGLEZA DE LEMN. A fost ironizat adesea pentru modul cum vorbește engleza, dar nu e cel mai rău din toată colecția, strictu senso. YouTube păstrează un dialog de la CNN, cu Hala Gorani, de pe la jumătatea deceniului trecut. E amuzant să vezi cum Iliescu traduce limba de lemn în engleză, cu inevitabilele vocale deschise și r-uri marcate: “It is of course one of the problems of our society in all this process of the transformations of the reforms of the transition.” Dacă vă întrebați ce-i vietatea asta-problemă, aflați că Hala Gorani îl întrebase despre corupție. Se vede cum Iliescu încearcă să o îngroape în adjective și tot felul de determinanți, pe care îi aglomerează până la a spune nimic. George Orwell și-ar fi dorit să poată analiza o asemenea mostră de retorică.

EMIL CONSTANTINESCU: CORECTITUDINEA DE PE FOI. Un discurs relativ recent, de la deschiderea Universității Babeș-Bolyai, arată că singura problemă mare a președintelui-geolog e accentul. Constantinescu citește de pe foi, e drept, și nu pare sută la sută fluent, dar nu ai impresia aceea de soprană care cântă o arie fără să priceapă cuvintele. Internetul e prea tânăr ca să păstreze eventualele interacțiuni în engleză ale ex-președintelui, de pe vremea când acesta era politician de prim-rang, dar, putem presupune, au fost suportabile, dacă au existat.

TRAIAN BĂSESCU: NOTA TREI. Poate cel mai bun orator din politica noastră are, atunci când dă româna pe engleză, un discurs catastrofal, de repetent: “If we like to build first the solidarity allocating huge resources for solidarity, but don’t having a performant economy for sure, sooner or later the eșec (sic) of our policy is garanted (sic).” Pe lângă cele două furculitioane, “eșec” și “garanted”, “don’t having” în loc de “not having” e și el foarte rudimentar și ne putem gândi la modul lăutăresc în care președintele în exercițiu a învățat engleza, atunci când “sooner or later” aterizează în exprimare luat de-a gata din vreun film.

EMIL BOC: ENGLEZA CHIAR N-ARE VIRGULE. L-am găsit într-un montaj cu mai mulți români vorbitori de engleză, fragmentar. Faptul că nu folosește puncte și virgule îi folosește în limba de împrumut, unde este dacă nu fluent, cel puțin curgător. Asta, mai ales dacă evită formulările birocratice cu care s-a sinucis retoric și în română, începând cu mandatul de prim-ministru. Din păcate, le folosește, ceea ce îl apropie oarecum de engleza de lemn a lui Iliescu.

CRIN ANTONESCU: LANGUAGE-UL CA LANGUAGE-UL, DAR BODY LANGUAGE-UL… Declarația de la întâlnirea cu FMI-ul, din vremea când era președinte interimar, e bine cunoscută. Totuși, spuneam și atunci, Antonescu a avut nu atât o problemă de language, cât una de body language. Transcrise, frazele sună ceva mai bine decât la Iliescu sau Băsescu, deși Antonescu aruncă o bombă cu un “don’t” în loc de “doesn’t”: “This political crisis don’t influence – don’t influence the negociations with the IMF … because the government has a program, political program, has a vision, and the political crisis I hope in the end of this month is finished.” La ezităril, s-au adăugat excesul de gesticulație și zâmbetele care au făcut in intervenția de atunci un hit de Internet, nu în sensul favorabil prezidențiabilului PNL.

MIHAI RĂZVAN UNGUREANU: OXBRIDGE LA IERUSALIM. Își consolidează reputația de intelectual într-un discurs ținut prin 2009 la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde vorbește – e drept, cu foi în față, dar pe care le consultă în loc să citească din ele. Accentul britanic, upper class, e destul de ușor decelabil. Ungureanu șuieră și scuipă consoanele așa cum trebuie făcut, chiar dacă a stat destul de puțin la Oxford. A avut, probabil, o preocupare pentru limbă care a depășit stagiul de studiu de acolo.

MIRCEA GEOANĂ: EAST COAST LA BRUXELLES. O declarație pentru Partidul Socialiștilor Europeni e probabil cel mai bun fragment în engleză dintre cele analizate. Geoană e nu numai fluent, ci și lejer  – spre deosebire de grija cu care își concepea Ungureanu prestația -, iar în limba vorbită se poate simți East Coast-ul american. Răutăcios vorbind, e și un pic de Colonelul Landa/Doctorul Schultz ai lui Cristoph Waltz în toată povestea, dar alături de Mircea Geoană te-ai simți în siguranță la o întrunire internațională, cel puțin din punctul de vedere al limbii.

ION JINGA: CONDESCENDENȚĂ DEPLASATĂ. Ambasadorul român la Londra, cu care am început discuția, nu este cel mai prost vorbitor de engleză de pe listă. Are însă un accent (sin)ucigaș, iar atunci când se vrea tranșant (expresii ca “falsă problemă”) devine ridicol, un fel de reprezentant vocal, nepoliticos și excesiv de mândru al unei țări bananiere. Turneul pe care îl face în mediile britanice ar trebui temperat cu un telefon de la București, de la MAE.

Lista de intervenții în engleză ar putea continua, de pildă, cu un Sorin Ducaru, fost ambasador la Washington (vorbește cu accent, dar dezinvolt și sigur), Dacian Cioloș (cam tot pe-acolo), Adina Vălean și alți politicieni oarecum de export. Fotbaliști ca un Chivu sau un Dan Petrescu sunt mult mai buni, în sincroanele lor, decât președinții.

În fine, nu am găsit nimic de Victor Ponta sau Adrian Năstase, lucru care ar putea fi interpretat ca un blam la adresa celor doi, dar e mai degrabă pe dos. Nu de alta, dar cu excepții ca Geoană și Ungureanu, politicienii români se împart în două categorii: cei care știu că nu știu engleză și cei care nu știu că nu știu engleză. În mediile diplomatice și ocazii oficiale, translatorul e oricând de preferat exprimării proaste, din motive de posibile încurcături, dar și de imagine. Iliescu sau Băsescu au încălcat această regulă și s-au aruncat cu temeritate în capcanele englezei, cu un fel de superstiție/exces de autostimă, dar mai ales sperând la aplauze în România. Ceea ce au obținut a fost însă, când intervenția lor a fost remarcată, ridicolul extern.

Articol scris pentru ediția de joi, 21 februarie, a săptămânalului Dilema veche.

PS: După ce am trimis textul de mai sus la Dilema, l-am văzut și pe Victor Ponta spunând câteva vorbe în engleză, la TV. Accent prost, engleză bunicică, atâta cât ne putem da seama. Altfel, știu că lucrurile pe care le-am scris mai sus pot fi interpretate ca opțiune politică, dar eu am vorbit strict de calitatea limbii străine a fiecăruia și de faptul că ar trebui/n-ar trebui să o folosească în public/ocazii oficiale. Dacă e să tragem o concluzie politică din toată treaba, generația tânără a politicii românești, atâta cât e ea, este un pic mai spălată la acest capitol. Și cam atât.

  1. Marian Stavaroiu Reply

    Propun, pentru o corectă analiză, un material cu modul în care vorbeşte româneşte Excelenţa sa, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, domnul Martin Harris.
    Poate chiar să-i înveţe limba română pe unii.

Post your thoughts