Pleșu, tabloidele, consacrarea

Dacă pe vremuri consacrarea însemna o caricatură în Punch, în România de astăzi nu ești, probabil, cu adevărat o celebritate dacă nu te taxează vreun tabloid. Câți dintre oamenii de cultură autohtoni au trecut această barieră? Aproape nimeni. Cu excepția savurosului și în același timp consistentului Andrei Pleșu. 

“Aha, așa supraveghează un filozof deszăpezirea!” ricana zilele trecute “Click!”, prezentând o poză a autorului “Jurnalului de la Tescani”, care, în geacă și cu mâinile pe burtă, îndemna un alt cetățean cu lopată, fără a se implica în alt fel. Asta, după ce “Cancan” îl reclamase pe filozof că se uită din când în când la Dan Diaconescu, cu un oftat ipocrit: “Nici intelectualii nu mai sunt ce au fost.” Și, altădată, preluase din “Ciao” o poză-bombă, cu Pleșu și o doamnă, cu sacoșe, la cumpărături, și explicații despre “viața dublă” a acestuia.

Într-un registru puțin diferit, Gandul.info, mare colpotor de subiecte ușurele, tehnologice și amuzante de când cu trecerea integrală pe net, povestește despre iPad-ul pe care l-a primit acum câtăva vreme filozoful cadou, iPad pe care acesta îl folosește mai mult la mail-uri, fără a fi amator de cărți electronice.

Toate frivolitățile de mai sus au două lucruri în comun. Primul, că se referă strict la viața personală a filozofului și nu la subiecte mai grele, fie ele și cu potențial de mase, ca perioada de consilier al lui Traian Băsescu sau renunțarea la “Adevărul”. Al doilea, că și tabloidele autohtone, care au început să învețe lecția răutății, au față de Andrei Pleșu o specie de ironie binevoitoare, care în cazul lor ar putea fi interpretată ca respect.

“Paparazzo cu oameni de cultură și sacoșe” pare a avea originea într-una din rubricile sclipitoare, dar cu viață scurtă, din “Academia Cațavencu” de acum câțiva ani. Săptămânalul de umor își imaginase pe atunci un soi de fotoexplicații agrementate cu desene cretine și situații asemănătoare, printre care se număra și Andrei Pleșu. Care – fiindcă nimeni nu e 100% solemn – a fost deconspirat acum ceva vreme ca interpret vocal de romanțe, posesor de mult aplomb și talent.

Dar, dincolo de o predispoziție vagă și delectabilă către mondenitate, Pleșu este ajutat de trei însușiri pe care le-am putea numi intrinseci. Prima este poza de intelectual “fin de siècle” pe care și-a compus-o încă de la începutul vieții publice. Dacă, din fericire, a renunțat la lavalieră mai repede decât H.-R. Patapievici la papion, Pleșu și-a păstrat frazarea savantă, dar clară, și s-a prevalat de fizicul relativ impunător pentru conformitatea la un arhetip bărbos, cu ochelari, ușor de prizat de public și în același timp suspect de autoironie. A doua însușire este neafilierea perpetuă a filozofului, care, deși a servit ca ministru în mai multe guverne, a fost consilier prezidențial, editorialist la un ziar “de mogul”, și-a justificat convingător opțiunea pentru colaborarea cu diferite entități ca singură modalitate posibilă de amestec în treburile cetății. Și, în fine, nostalgia pe care o nutrește pentru trivialitățile de zi cu zi, preocupările mărunte ale fiecăruia, care s-ar putea să-l priveze pe Pleșu de extaze kantiene, dar îl apropie de fiecare dintre noi.

Sunt motivele pentru care o bună parte a României îl iubește și în același timp îl respectă pe Andrei Pleșu într-un mod în care în străinătate sunt iubite și respectate mai degrabă vedetele TV. Lucru greu de realizat într-un peisaj audiovizual – și în general media – ca al nostru.

Enhanced by Zemanta

2 thoughts on “Pleșu, tabloidele, consacrarea”

Leave a Reply to Tiberiu Cazacioc Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *