Plan de subiect în chestiunea Ridzi-MTS

Campania remarcabilă începută de Tolo și “Gazeta Sporturilor” în problema celor 630 de mii de euro cu care Ministerul Tineretului și Sporturilor a cumpărat serbări la mare și știri despre serbările respective se poate continua cam așa:

– monitorizare campanii guvernamentale pe TV și în presa scrisă la Alfacont sau altă agenție specializată – rezultă consumul brut de publicitate
– solicitare la Guvernul Boc (ministerele și agențiile care se văd în Alfacont) pentru sumele nete cheltuite pentru diferitele contracte
– dacă, așa cum e previzibil, direcțiile de comunicare sau cum s-or fi numind tergiversează problema, există legea accesului la informație, care a fost folosită în justiție, cu succes, pe această temă
– documentare la ReCom și în alte părți cu privire la firmele prin care s-au derulat campaniile. Dacă, de pildă, unul dintre intermediari are o cifră de afaceri pe un an întreg mai mică decât valoarea punctuală a contractului cu MTS, putem vorbi de o pleașcă și în acest sens
– discuție cu profesioniști din lumea publicității cu privire la campaniile respective, pentru o evaluare independentă și imparțială. Ar fi de vorbit și cu oameni precum Cristi Ghinea sau Ioana Avădani, care s-au ocupat de scandalul publicității de stat și în epoca Năstase, deci au informație de background solidă. Problema: nu orice ban cheltuit de guvern pentru imagine este mită/combinație sau dovadă de prostie. Spotul ăsta mi se pare de pildă cel mai bun de care a beneficiat până acum România:

Mă întreb cum va arăta, totuși, toată povestea în cifre, fiindcă trebuie să avem în vedere și modul cum Elena Udrea se plimbă inclusiv prin grila PRO TV-ului. Dar despre asta am zis mai multe în “Evenimentul zilei” de mâine, revin cu linkul.

Genul de strategie de documentare pe care îl propun mai sus nu a fost aplicat pe vremea guvernării Tăriceanu, dar eu unul am obținut date concludente despre guvernarea Năstase. Interesant e ce fac aliații de azi ai PSD-ului, care la acea vreme se dădeau de ceasul morții cu privire la mita guvernamentală oferită presei de acesta…

P.S.: Mă enervează cum mă trezesc de pe GSP.ro pe Tolo.ro în toate materialele cu Monica Iacob-Ridzi. Despre sistemul ăsta, Gusti Roman spunea pe 1 septembrie 2006: “A fost o eroare. Sincer. Din prea mult zel.” Gusti, au trecut doi ani și câte luni?

8 thoughts on “Plan de subiect în chestiunea Ridzi-MTS”

  1. Bună ideea să se ia toată tărășenia la bani mărunți, cu unități de măsură adecvate și prin persoanele menționate.
    Eu, unul, n-o văd în regulă – luată la ochiometru, cu simțokilometru – condamn practicile astea, indiferent de numele inventatorilor preocupați de practica „originalității” învechite (cu lipsa măsurii, pripeală și nesimțire).
    Argumentul madamei Ridzi-Pitzi-Poanca, cum că pierdea mălaiul, dacă nu-l făcea praf și grisat la repezeală, arată o mentalitate potrivită nivelului ei de dispreț generalizat, fiindcă problema este cât de rezonabil a fost costul pe trambulina îmbulinată, nu sperietoarea pentru alde Bulă, că banii s-ar fi volatilizat nitam-nisam și ar fi fost exclusă orice altă destinație (mai) potrivită (indiferent de urgență).

  2. e clar ca hagi si-a dat seama ca antrenoratul nu-i de el si s-a reprofilat… cred ca acelasi lucru o sa-l faca si ministreasa ritzi… dupa ce se va duce de-a dura din minister, o s-o vedem angajata la gazeta sportuirlor, la sectia de investigatii

  3. “Interesant e ce fac aliații de azi ai PSD-ului, care la acea vreme se dădeau de ceasul morții cu privire la mita guvernamentală oferită presei de acesta…”

    Interesant pentru cine isi doreste sa vada lucruri, nu sa accepte “scenarii” executate de actori politici.

    PSD-ul, in mod normal, ar fi trebuit sa riposteze foarte dur, luand in considerare viitoarea “competitie” pentru prezidentiale.

    Sa vedem cine/cati adera la planul tau, eu mi-am pierdut pe undeva optimismul …

  4. Extraordinara campania,”Spotul ăsta mi se pare de pildă cel mai bun de care a beneficiat până acum România”!
    Se aud nemtii & co cum “duduie” spre minunatul litoral romanesc…

Leave a Reply to Bășcăliosul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *