PET-ul ca strategie și dispozitiv de canalizare a urii

De unde au venit PET-urile în Piața Universității? Au legătură cu ecologia și reciclarea, dar sunt cam moi – și cam ineficiente ca mașinării de produs zgomot. Și-atunci, de ce au folosit manifestanții sticle de plastic și nu vuvuzele sau alte lucruri care scot o mulțime de decibeli? Cred că alegerea asta spontană pornește de la un anumit gen de gândire și sensibilitate și se leagă de sublimarea urii.

2 septembrie, Piața Universității

2 septembrie, Piața Universității

În varianta lui politică, reciclată, PET-ul e rudă cu ciocanele pneumatice ale copilăriei. O chestie cu care poți lovi tare, eventual face zgomot (un fluierat, la ciocanul respectiv), dar fără a produce un impact serios. Cu care alegi să îți cheltuiești/canalizezi/sublimezi energia. Genul de lucru pe care îl cauți ca să te descarci pe ceva fără să rănești, învinețești, ciobești, distrugi. A căuta astfel de prelungiri ale mânii e în ultimă instanță o atitudine de viață, care mie mi se pare legată de un gen de ură/agresivitate îndelung exersată și stăpânită. La ce-am văzut în Piață și pe străzi, oamenii care au ieșit sunt tineri, dar nu adolescenți. Au avut de-a face cu nesimțita de la Administrația Financiară, cu administratorul de bloc, cu polițistul mitocan (comportamentul impecabil al jandarmilor la demonstrații e excepția), cu chelnerul ereditar și taximetristul egocentric, incontinent verbal, au văzut la televizor politicianul cu aere și mentalitate de scroafă cățărată-n copac, pornit din submediocritate și ajuns într-o poziție pe care n-a visat-o și care îi provoacă mesianismul. E un șir de experiențe prin care am trecut cu toții și care împarte lumea în “noi” și “ei”.

Că strategia e strategie și nu o întâmplare se vede și din faptul că există un sport sau pseudo-sport care aplică principiul PET-ului și al ciocanului pneumatic, pe nume chanbara sau chambara. Cuvântul vine din japoneză și e, la origine, o denumire colocvială pentru filmele cu samurai/săbii. Dar în sala de exerciții se întâmplă cu totul altceva:

În chanbara, sabia katana devine low-impact, necontondentă, se îmbracă în burete și protejează adversarul, dar permite descărcări de energie asemănătoare cu cele ale războinicului adevărat. Cam așa e și paintball-ul, dacă ați jucat probabil că și voi v-ați simțit ca-n Vietnam cu pușcociul acela ridicol cu aer comprimat și bile de vopsea, care provoacă cel mult vânătăi.

Contagios, așa cum a fost folosit în piață, PET-ul e rudă cu chanbara și deci semnul unei strategii de luptă. Strategia e una parodică, postmodernă, dar are legătură și cu valorile cultivate în arte marțiale: raționalitatea, rezistența, tenacitatea, dozarea violenței, premeditarea. În sensul în care vorbesc, cine dă cu bâta e mai copil/rudimentar/instabil decât cei care dau cu PET-ul. PET-ul e o alegere conștientă, pe termen lung, o reacție educată la felul cum merg lucrurile în țară. Și ca orice reacție educată, are șanse să devină metodă, strategie, să se perpetueze și să se diversifice. Cei din piață nu știu exact ce, după părerea mea, dar au început să știe foarte bine cum. Problema Roșia Montană și cianura sunt o metaforă politică.

Cianura e în vorbe și nu în iaz

Cianura e în vorbe, și nu în iaz

P.S.: Da, PET-ul e rudă și cu touch-ul de tabletă, virtualizează cumva violența și expresia politică, e “ceva care arată ca altceva” (skeuomorphism, că tot s-a discutat). Dar dacă merg mai departe cu asocierile, riscul de a fi subiectiv crește. Trec și peste faptul că sticlele sunt un accesoriu răspândit în București, pe căldură, și au apărut natural în mâinile demonstranților – asta ar fi cauza materială, în termeni aristotelici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *