Personificări, glumeți și zburlite

Dați afară de la Realitatea TV, Adrian Ursu și Oana Stancu au ajuns la Antena 3. Robert Turcescu, Ioana Molla și Sanda Nicola, foști la Realitatea, apar mai nou pe B 1 și tot acolo au ajuns Ion Cristoiu și Vlad Petreanu, ex-Antena 3. Și, în fine, pentru ca să se închidă cercul, Radu Moraru a lăsat baltă B 1 pentru 10 TV, chiar dacă această televiziune abia se (mai) vede. Cine câștigă din toate aceste permutări, combinări și mai ales aranjamente?

Itinerariile tuturor celor de mai sus sunt unul din semnele nervozității de pe piața TV, care a început să arate ca și cum ar fi vorba de pregătiri de alegerile locale. Însă cei care fac aceste manevre uită că marile vedete sunt, pentru posturile pe care apar, personificări. O Andreea Esca se identifică cu PRO TV, la fel ca gazde americane gen Barbara Walters, Dan Rather sau Walter Cronkite.

Însă confuzia creată în rest dăunează unicității fiecăreia dintre televiziuni în mai multe moduri. Traseul Realitatea TV-Antena 3 sugerează că aceste televiziuni sunt o apă și-un pământ. Foștii realizatori “de mogul” ajunși la televiziuni sancționate în trecut pentru părtinire în favoarea PDL riscă să creeze impresia că “s-au vândut la dușman”, ceea ce în ultimă instanță acreditează și ideea că fuseseră până atunci anexați de cealaltă tabără. În fine, posturile de pe care pleacă mai toată lumea, ca Realitatea TV, își pierd pur și simplu conotațiile umane ale brandului, alegându-se cu tot felul de glumeți și de zburlite.

Desigur că o Sanda Nicola are șanse să se impună la știrile B1, în măsura în care întreaga televiziune ar putea prinde viteză, la fel cum pentru ABC, achiziția lui Christiane Amanpour de la CNN e o lovitură de imagine, și nu un factor de confuzie. Nimeni nu cere ca oamenii să-și dea obștescul sfârșit pe postul pe care s-au lansat. Dar din toată această agitație nu trag în niciun caz foloase agitații. Ci, mai curând, televiziunile și vedetele cu state vechi.

Articol scris pentru ediția de tipar din 30 martie a ziarului “România liberă”

11 thoughts on “Personificări, glumeți și zburlite”

  1. Glumeț a fost și unul, Groucho Marx. El ne-a spus odată o vorbă zburlită despre personificarea prostiei: televizorul.
    Vai, cîtă dreptate a avut, televizorul devine pe zi ce trece o sursă importantă de cultură.

  2. Mie-mi place ca la TV sa-l citez pe alt om de cinema, Ozu, care in filmul sau “Ohayo” are o referire profetica la ele: <> Filmul asta a fost facut prin anii 50, cand TV-urile erau inca scumpe pe la japonezi (dar incepeau sa fie dorite, tocmai asta e o buna parte a intrigii)

  3. Da, nu doar lui insa. Sunt tot felul de referinte subtile la Ozu in filmele independente (numarul unei masini in Buffalo ’66 este OZU, ori un cal de curse pe care au pariat baietii aia din Stranger Than Paradise al lui Jarmusch, cal care se chema “Tokyo Story “- cel mai cunoscut film al lui Ozu)

    Faci o rubrica cu filme despre, ori cu referiri la media? Sugerez pt inceput Billy Wilder’s “Ace In the Hole” 🙂

  4. Sigur ca are Wilder si chestii serioase, nu doar comedii. De pilda Sunset Boulevard este o reflectie amara asupra vietii fostelor staruri (foarte bun titlul). Mai aproape de noi, tema a fost reluata de Fassbinder in Veronika Voss (se pare ca personajul Veronika e bazat pe un caz real de actrita germana interbelica, ce dupa razboi s-a scufundat in droguri, nemaiputandu-se adapta la viata in afara celebritatii)

    Eu cred ca se poate invata ceva in materie de media din filme precum The Network, Citizen Kane ori mai sus-mentionatul Ace In the Hole (mai nou avem LOL, dar si The Social Network). Povestea la nivelul asta (insa nu din domeniul media) nu e chiar noua. Stiu de un prof univ de engleza (James Trier, la fel ca regizorul danez; preda la Chapel Hill) care in activitatile lui cu studentii la master care se pregatesc sa predea in scoli le da tema sa analizeze filme precum “Cele patru sute de lovituri”, ori “Renaissance Man”. Dincolo de situatiile didactice, este importanta aplicatia in domeniu: elevul Antoine Doinel din filmul lui Truffaut are icoana pentru Balzac, iar proful jucat de Danny De Vito incearca sa destepte niste cadetzi dezavantajati cultural de la o scoala militara apeland la drama Othello a lui Shakespeare. Drept e, filme cu scoala pe teme literare si muzicale sunt multe, unele chiar bune, din pacate in ceea ce ma priveste (stiinte) posibilitatile sunt mult mai limitate, prea putine sunt titlurile utilizabile dincolo de “Stand and Deliver”, un clasic in domeniu, din pacate nu foarte valoros din punct de vedere cinematografic. Raman cu satisfactia filmelor ce ating subiecte educationale ale unora precum Yasujiro Ozu, Akira Kurosawa, Michelangelo Antonioni, Ingmar Bergman, Francois Truffaut, Jean Vigo, Lindsay Anderson, Louis Malle, Peter Weir, Lina Wertmuller, Zhang Yimou, Gus van Sant, Todd Solondz, Nae Caranfil, Pedro Almodovar, Laurent Cantet, Wes Anderson, Krysztof Zanussi (“Structura cristalului” este despre cercetatorii fizicieni), Ronald Neame, Larisa Sepitko ori Andrei Koncealovski.

    In ce priveste media, nu am nici o indoiala ca tema este si a fost de interes pentru cineasti din cam toate perioadele. Nu m-a interesat insa atat de mult incat sa compilez o lista (lista mea, de unde i-am extras pe cei de mai sus, este cu filme despre scoala, educatie, elevi; stiai ca “Adio, domnule Chips!” are trei versiuni diferite, din 1939, 1969 si 2002 ?)

  5. Dragă Floreign, m-ai epatat definitiv cu preferințele tale de cinema. Nu pot decât spune că am plecat la vânătoare de Ace in the hole și o să caut și Ozu.

    În lista de mai sus există tipi cu care nu m-am întâlnit încă cinematografic și un singur cetățean pe care nu-l prea apreciez. Almodovar face filme cu bărbați îmbrăcați în femei care țipă și plâng, eu, fără să fiu culmea machismului, nu prea pot să mă identific cu personajele respective.

  6. Iulian,
    intentionam sa fiu ceva mai mult timp “out of the loop”, insa acum, din motive cinematografice (ne-a parasit criticul ALS), revin momentan.

    Intai sa clarific ce e cu Almodovar. Clar ca merge in locuri incomode, insa nu ar trebui sa fie blamat pentru asta (multi autori seriosi fac treaba asta, situatie in care in timpul filmului nu mai ai senzatia aia de destindere pe care o ai vizionand o productie hollywoodiana, ci o traire ceva mai apropiata de citirea unei carti). Are love-story-uri foarte neconventionale in tot felul de situatii, intre care cea pomenita de tine este doar una. In ce priveste Mala educacion, macar are meritul ca daca l-ai vazut, nu te mai miri de ce acum cativa ani au inceput sa transpara in spatiul public atatea cazuri de pedofilie in sanul organizatiilor catolice. Cat despre partea gay de acolo, ce sa zic, este o parte a personalitatii pe care nici eu nu mi-am explorat-o, asa ca nu am prea multe repere. Atata tot ca turco-italianul Ferzan Ozpetek merge mult mai departe in explorarea acestei naturi umane in filmele sale.

    Ai inceput bine cu Ace In the Hole (exista sanse sa il folosesti ca un punct de pornire pentru un viitor material scris?), iar acum azi, ca tot a mai disparut un regizor, Sidney Lumet, poate dai o raita pe “Reteaua”. Stiu ca l-am vazut la TVR, parca. Este cam cel mai on-topic film.

    Lista aia cu regizori pe care am lasat-o vad ca ma descurajeaza si pe mine, insa in marea lor majoritate inseamna doar cate un film pe autor, maxim doua-trei, care au legatura cu educatia.

    Voiam insa sa schimb subiectul pe filme legate de mass-media. Din intamplare, mi-am adus aminte de un autor de pe lista, Akira Kurosawa, care, manios fiind pe avantul presei de scandal in Japonia postbelica, a facut un film pe tema asta, http://en.wikipedia.org/wiki/Scandal_%281950_film%29 . Despre acesta nu-ti pot spune multe, pentru ca nu am avut timp de el inca, insa poate ti se pare subiectul suficient de promitator incat sa te aventurezi in el.

  7. Lumet tocmai a murit… în privința lui Almodorvar, ce să zic? Am văzut vreo patru-cinci bucăți, anii trecuți toată lumea te ducea la Almodovar. Pentru mine, trebuie un pic de empatie cu personajele, oricât de rafinați am fi și mie unuia îmi ie greu să mă regăsesc în paiațele alea din filmele lui. Mă simt bine dacă e și câte-un bărbat alb care se comportă (cvasi-)normal. Fie el și un caraghios ca Lebowski, unul din favoriții mei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *