Pe ce-aş da blogul ăsta, la trei ani de când am scris prima oară

Acum vreo trei ani (şi o zi, am şi uitat, a trecut al naibii de repede), când scriam primul post, blogosfera era un fel de ipoteză, o chestie căznită, destul de mică. Nu existau nici bloGSPort.ro, nici Zelist şi WordPress-ul era pe la 2.0.ceva, cu o interfaţă de administrare aproape alb-negru. Pentru taguri, de care de-abia auzisem (de’, nu sunt “nativ” de internet), trebuia ceva numit Ultimate Tag Warrior, cred că furia a început ceva mai târziu, iar Technorati părea o chestie cu un viitor inestimabil, ca şi producţia bloggerilor în sine.

Trei ani sunt vreo trei secole pe internet. Vorbeam deunăzi cu Victor Kapra şi îmi spunea că vârsta lui de internet, timpul scurs din momentul când a văzut primul calculator conectat (1994), e de 15 ani. La mine e 13, fiindcă am luat contact cu un Netscape 2 prin 1996, la PRO TV. Într-un sens, mi-am petrecut un sfert din “viaţă” aici, pe blogul ăsta, şi mi-e şi greu să recapitulez ce-am făcut în tot acest timp. Am postat, se pare, de 1876 de ori (o mică parte din cifra dată de WordPress reprezintă intervenţiile oamenilor pe care i-am găzduit la un moment dat aici), voi aţi comentat de vreo 9935 de ori, iar Google Analytics îmi spune că de la 1 ianuarie 2007, de când exist pe subomeniul meu separat (înainte era blog.HotNews.ro, colectiv) am avut vreo 420 de mii de vizitatori unici şi vreo 1,6 milioane de page views.

Mi-e greu, cum spuneam, să recapitulez altfel decât în cifre ce-am făcut în tot timpul ăsta şi în definitiv nu sunt convins că va interesa pe multă lume. Blogul s-a cuplat cu ideea un pic nebunească pe care am avut-o, de a pleca pe cont propriu, fără cine ştie ce clienţi, dintr-o mare redacţie de cotidian. De câteva ori, am regretat că nu mai pot băga pavlovian cardul în bancomat pe 26, la sfârşit de lună. Dar, în restul timpului am fost mulţumit că, vânzându-mă tuturor pe factură, am reuşit să nu mă vând integral nimănui (apropo, ca să câştig într-o companie mare banii pe care i-am făcut pe cont propriu ar fi trebuit să-mi vând inclusiv sufletul). Credeam că am suficientă experienţă pentru ca să mă apuc de consultanţă, dar m-am trezit destul de repede un fel de shop de idei care face de toate, majoritatea pe internet şi în general foarte aproape de ceea ce se numeşte a construi branduri personale.

(UPDATE: Îmi dau seama că n-am explicat de ce n-am prea făcut consultanţă – motivul e că n-a existat cerere sau că fee-urile erau mici. O vreme, am urmărit tirajele cum se duc în jos şi mă simţeam frustrat de faptul că redacţiile nu aplică lucruri evidente din punctul meu de vedere. După aceea mi-am amintit că nu-s banii mei, ci ai ownerului de media şi că acesta are tot dreptul să facă ce vrea cu ei. Succes în continuare.)

Cred că la felul în care curge timpul pe Web (data de naştere oficială a acestei lumi e 6 august 1991, ziua când CERN a publicat proiectul de reţea al lui Tim Berners Lee), oricum ai lua-o, am petrecut un răstimp considerabil aici. E momentul s-o iau din loc la un proiect nou, de câtăva vreme mă joc în secret cu un nou tip de comunicare, construiesc un concept nou, nefamiliar pentru mine şi palpitant. Uneori obosesc, mai ales că e ceva ce nu poţi arăta decât de la un punct încolo, dar când mă uit în urmă, la cărămizile pe care le-am pus deja, îmi vine din nou cheful să continuu. Nu e vorba de conturi de Twitter, wiki sau alte platforme Web 2.0, 3.0 sau 5.0. E de hârtie, are cotor, răspunde la numele de carte şi se va intitlula, cel mai probabil, “Cum să devii un nimeni”. Mi-a venit titlul ăsta, l-am spus câtorva oameni fără să cred în el şi toată lumea a râs. Am decis să-l păstrez, deşi e negativ şi frustrat prin raport la atitudinea mea în general pozitivă faţă de mecanismele notorietăţii şi lumea media, despre care e vorba în carte. Intenţionez să îl îndulcesc cu un subtitlu care să sugereze cumva că un “nimeni” e mai puţin decât “cineva” la scară istorică, se ocupă numai cu vizibilitatea imanentă, brandul personal şi alte categorii cu care ne jucăm în timpul vieţii. Dar mai mult decât “nimic”, clasificare la care se rezumă mulţi.

Ştiu că sună bizar în chip de “ceva nou”, numai că eu n-am “făcut” niciodată o carte, vorba lui Descartes (avea dispreţ pentru faiseurs de livres, nu mă scuipaţi fiindcă citez din altcineva decât Chris Anderson), pentru mine hârtia vine mai târziu decât blogul. La fel cum evit să-mi spun blogger, nu cred că o să mă pot numi scriitor după ce o termin. Mulţumirea mea e că e o carte comandată de o editură, pe nume Humanitas, deci răspund unei necesităţi sociale şi am negociat cu ei nu un onorariu, ci un tiraj de pornire măricel. De altfel, intenţionez să fac ce pot ca să las preţul de copertă destul de jos (asta îmi scade şi onorariul, dar nu de bani e vorba în treaba asta), fiindcă nu mă cred Salmon Rushdie şi aş vrea ca volumul să fie accesibil şi pentru oamenii tineri.

Dacă aţi ajuns până aici, înseamnă că meritaţi să aflaţi că o să încep să arunc diferite fragmente şi idei pe piaţă, cu voia Humanitasului, ca să testăm şi să verificăm unele lucruri. Sper să citiţi, să savuraţi şi dacă e cazul, să mă criticaţi sau corectaţi.

  1. bbbb Reply

    Eu sper ca nu-l vei da … pe nimic altceva!

    Astept cartea, desigur.
    Spor! sa ai

  2. Dan Reply

    Pentru volume cu tiraje mari si accesibile unui public potential imens exista intotdeauna Liternet-ul (daca tot “nu de bani e vorba în treaba asta”).

  3. Iulian Comanescu Reply

    Bbbb: blogul e ce fac atunci când nu fac altceva, n-am zis că îl închid. Am zis doar că e timpul să move on într-un sens.

    Dan: Nu e vorba de bani, dar e vorba de hârtie. Dacă e o ofertă, mulţumesc, o să mă uit când expiră înţelegerea cu Humanitas.

  4. bbbb Reply

    Dupa ce se va fi aflat pe raft, ma găndeam, I.C. …. că inteleg că ziarul nu ostoieşte setea de hârtie.

  5. amorena Reply

    succes! pe bune, sa ai! Humanitas , bravo!
    ps// vreau sa-i invat si pe copiii mei ce bun, ce miros, ce indelung efect si ce placere iti da cartea, suportul clasic din hartie

  6. Iulian Comanescu Reply

    Andaa: n-am zis că mă măguleşte. În primul rând mă pasionează să testez noi tipuri de comunicare, eu n-am mai făcut cărţi de hârtie (am semnat la câteva chestii de specialitate cu mai mulţi autori, dar nu se pune). “Măgulit” sunt cel mult în sensul că scriu o carte comissioned, deci societatea cere de la mine aşa ceva – şi, în general, societatea mai vrea cărţi.

  7. Iulian Comanescu Reply

    bbbb: nu prea. Nu ştiu de ce. Am scris mii de texte în ziare, şi pe plumb, şi pe calculator, acum i se pare că fac altceva. Structuri liniare extinse, dacă vrei.

    Amorena: da, hârtia e mişto, mersi.

  8. amorena Reply

    mda, nu de hartie misto e neaparat vorba…zi-mi cine citeste cu adevarat – pe net – romane, nuvele , fie si pe liternet sau alte site-uri care publica integral?m-am chinuit candva, insa am abandonat lectura pe calculator. a, te citesc aici, pe tine, alte bloguri, chestii mai mult sau mai putin interactive. dar un roman(ori alt gen)?!..si-mi place al naibii sa citesc!
    de-aia te felicit, nu de palmares Humanitas….ori alta editura cu staif

  9. Iulian Comanescu Reply

    Spam: reiese că mi-era foame. O să dau şi autografe, mă bucur că mi-a cerut cineva. Cam atâta mai pot cu stiloul – ştiu să mă semnez acceptabil de la facturi.

    Amorena: Cred că liternet oferă şi nişte pdf-uri pentru download, care după aceea se pot printa şi citi. Asta e un fel de “a treia cale” şi nu e exclus ca într-un viitor neprecizat “presa tipărită” să se tipărească la… presa (imprimanta) fiecăruia.

  10. bbbb Reply

    I.C.,
    “Cam atâta mai pot cu stiloul – ştiu să mă semnez acceptabil ”

    Poate vedem o pagina scrisa de mana/scanata pe blog … sa vedem cum iese, s-o comparam cu restul (tu, mai ales) … e un exercitiu interesant. Altfel, te domina hartia, cred!
    din pacate …

  11. Ando Reply

    “Lenesule ” 🙂

    Scrii si cartea , scrii si ” la blog” .
    Anunta -ne cand e lansarea…

    Bafta !

  12. Babilonul imobiliar Reply

    Te urmarsc de vreun an. Da, de pe aci, chiar sunt informatii. Si chestiuni interesante.
    Bafta in continuare!
    PS: o carte tiparita…, placerea cititului astfel nu va putea fi inlocuita nicicand cu “rasfoirea” pe net!

Post your thoughts