Păstorul și turma

Cu capitalul de imagine din 1989, László Tőkés ar fi putut fi omul care să unească românii și ungurii din Ardeal. E cel care îi dezbină.

Vicepreședintele Parlamentului European a fost un disident autentic. Contrar impresiei că evenimentele din decembrie 1989 au pornit doar întâmplător de la refuzul pastorului de a părăsi casa parohială, Tőkés are în CV o revistă clandestină pe nume Ellenpontok, la care a contribuit la începutul anilor ’80, și luări de poziție împotriva politicii regimului comunist legate de biserici, din cauza cărora a rămas fără parohie.

Ce s-a întâmplat după 1989? Pulsul sentimentelor româno-maghiare a fost dat de evenimentele din Târgu Mureș, iar Tőkés nu a știut sau nu a vrut să își folosească prestigiul pentru concilierea națională. Din 2001, el s-a distanțat chiar de moderatul UDMR, pentru a se apropia cu Partidul Civic Maghiar, susținător al autonomiei. Au urmat alegerea ca europarlamentar și ca vicepreședinte al Parlamentului European.

Disidentul autentic a făcut o carieră remarcabilă și se poate exprima de la cea mai prestigioasă tribună din Europa. Deține, printre altele, Marea Cruce a Ordinului Republicii Ungare, Distincția Moștenirea Maghiară și o serie întreagă de alte decorații și distincții, multe din ele conferite tot în Ungaria. Declarațiile în favoarea autonomiei ne-au supărat doar pe noi, românii.

Toate cele de mai sus creează imaginea unui om care (se) construiește cu atenție. În politică e foarte greu să placi tuturor, iar pastorul Tőkés a optat. Eșec existențial? Poate în ordine hristică, dar istoria e plină de prelați care au scos sabia, la propriu sau la figurat. Nouă, românilor, ne-ar fi plăcut ca Tőkés să fie altfel. Dar asta nu contează.

Text apărut în “România liberă” de marți, 27 iulie

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *