Păstorul și turma

Cu capitalul de imagine din 1989, László Tőkés ar fi putut fi omul care să unească românii și ungurii din Ardeal. E cel care îi dezbină.

Vicepreședintele Parlamentului European a fost un disident autentic. Contrar impresiei că evenimentele din decembrie 1989 au pornit doar întâmplător de la refuzul pastorului de a părăsi casa parohială, Tőkés are în CV o revistă clandestină pe nume Ellenpontok, la care a contribuit la începutul anilor ’80, și luări de poziție împotriva politicii regimului comunist legate de biserici, din cauza cărora a rămas fără parohie.

Ce s-a întâmplat după 1989? Pulsul sentimentelor româno-maghiare a fost dat de evenimentele din Târgu Mureș, iar Tőkés nu a știut sau nu a vrut să își folosească prestigiul pentru concilierea națională. Din 2001, el s-a distanțat chiar de moderatul UDMR, pentru a se apropia cu Partidul Civic Maghiar, susținător al autonomiei. Au urmat alegerea ca europarlamentar și ca vicepreședinte al Parlamentului European.

Disidentul autentic a făcut o carieră remarcabilă și se poate exprima de la cea mai prestigioasă tribună din Europa. Deține, printre altele, Marea Cruce a Ordinului Republicii Ungare, Distincția Moștenirea Maghiară și o serie întreagă de alte decorații și distincții, multe din ele conferite tot în Ungaria. Declarațiile în favoarea autonomiei ne-au supărat doar pe noi, românii.

Toate cele de mai sus creează imaginea unui om care (se) construiește cu atenție. În politică e foarte greu să placi tuturor, iar pastorul Tőkés a optat. Eșec existențial? Poate în ordine hristică, dar istoria e plină de prelați care au scos sabia, la propriu sau la figurat. Nouă, românilor, ne-ar fi plăcut ca Tőkés să fie altfel. Dar asta nu contează.

Text apărut în “România liberă” de marți, 27 iulie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *