Ouatu și România travestită

Încurajat febril de fani și plin de fanfaronadă în presa locală, Cezar Ouatu nu a reușit decât un loc 13 la Eurovision. În schimb, el s-ar putea clasa pe locul I în topul celor mai penibile dintre penibilele noastre prestații la concursul de muzică. Din păcate, asta nu e o simplă curiozitate, fiindcă Ouatu și alții ca el au susținătorii lui și un astfel de personaj ne-ar putea reprezenta, cum se spune, și în contexte mai serioase decât un spectacol TV lipsit de pretenții.

După ce, nevotat nici de românii din Spania, Italia sau Moldova, nu a prins măcar top 10, contratenorul a găsit o explicație sui generis: “jocurile erau făcute”, pentru a se plânge: “Am fost lovit și biciuit de toți”, în țară, cu precizarea că, dacă ar fi reprezentat o Italie, de exemplu, ar fi câștigat concursul.

În reveriile cântărețului se ascunde și o gogoașă de proporții, cea cu lovitul și biciuitul. Ouatu nu avea cum să nu fie subiect de ironii, la prestația stridentă, de paiață, pe care a avut-o. Însă, ceea ce e mai trist, omul a avut (și are) fanii lui. “Cezar a fost impecabil, momentul memorabil!”, exulta o Paula Seling. “Măcar a fost ceva aparte. Tare! Neaşteptat! Era ceva care ieşea din tipar”, s-a bucurat Mircea Badea. Mai puțin încântat de rochie și prestație, ex-dirijorul Mădălin Voicu considera totuși vocea lui Ouatu una dintre primele cinci de contratenor din lume, în timp ce faimoasa Angela Gheorghiu îl iubea, îl critica și apoi îl iubea din nou pe cântăreț, într-un mod prea confuz pentru a putea fi rezumat aici. În timp ce acesta câștiga locul I în sondaje de cititori (desigur, români), pe rețelele sociale ploua cu mesaje marțiale de încurajare. O doamnă care se prezintă pe Facebook drept “fostă solistă la Operele din Timișoara, Iași, București” critica acerb negativismul românesc, în chestiunea Ouatu, pe care Ouatu ținea să-l pună în aceeași ligă nici mai mult, nici mai puțin decât cu Cristian Mungiu.

Sigur, de Ouatu s-a și râs în țară. Dar dacă tot vorbim de Cristian Mungiu și virtuțile mesianic-patriotice ale lui Ouatu, să vedem dacă și ce servicii de imagine a făcut acesta României, în afară. A existat, e drept, o declarație amabilă a lui Jean-Paul Gaultier, referitoare la rochia contratenorului, dar aceasta s-a auzit pe un post românesc. Dacă ați citit deja cotidienele sau site-urile de știri, știți probabil că omul nostru a fost calul de bătaie al unei prese globale, oricum dispuse să ia în râs o competiție care nu merită cu mult mai mult. The Daily Mirror îl consideră ceva gen “cântăreț de cârciumă nevrotic, cu un falset care poate sparge geamuri”. The Guardian vede în el “un vampir gigant, care stă pe o pajiște, înconjurat de prezervative enorme, umplute cu sânge”. Associated Press îl numește “Dracula renăscut, pe beat-uri tehno, cu efecte pirotehnice”. Iar Bild se situează cam în aceeași cheie cu “combinație între Dracula, Lady Gaga din Carpați și Gloria Gaynor”.

Lista cu insulte și ironii e mult mai lungă. Cezar Ouatu se plânge degeaba de “loviturile și biciul” conaționalilor, fiindcă aceștia au avut, măcar, păreri (îngrijorător de) împărțite. În schimb, s-a făcut de râs în presa mondială. Dacă, cumva, a avut cu adevărat ambiții patriotice cu scălâmbăiala de la Malmö, ar face bine să ia act de faptul că a realizat contrariul.

Dezamăgitor, așa cum e pentru fani și pentru interpret, locul 13 determină totuși un oftat de ușurare la românii cu o anumită doză de decență și măcar un dram de ureche muzicală. Ce s-ar fi întâmplat dacă Ouatu ar fi intrat în top 5? Așa cum spuneam acum câteva săptămâni chiar aici, Eurovisionul e mai degrabă subiect de ironii decât un mecanism productiv din punct de vedere muzical, deci așa ceva era posibil, fiindcă apariția lui Ouatu a fost una dintre cele mai stridente de la această ediție. Dar, și cu, și fără asta, Ouatu e un fel de precursor al unei galerii de personaje de coșmar pe care ar putea încerca România să le exporte într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. În ciuda antecedentelor de contratenor de profesie, așa cum s-a văzut la Eurovision, e mai degrabă rudă cu personajele care populează late night-ul TV din România și, pe de altă parte, cu politicieni exhibiționiști ca Mazăre-marinarul sau Elena Udrea-posesoarea-de-mop. Există, la noi, un gen de propensiune pentru travesti care nu are nimic de-a face cu preferințele sexuale ale unei minorități, ci cu senzația că nu ești la locul tău în propria viață și, la modul fie visător, fie ridicol, te crezi sau te dorești cu totul altceva. Travestiul de acest gen e rudă cu plagiatul și, pe de altă parte, cu un lucru cu virtuți estetice incomparabile, predilecția pentru ornamental a meșterilor populari, specialiști în tipare repetitive, de scrijelit numai acolo unde se mai găsește sau se mai găsea destulă veșnicie – și visare: la sat.

Partea proastă, în toată povestea de mai sus, nu e nici Radu Mazăre, nici Elena Udrea și nici Cezar Ouatu. Ci acel gen de public – sau opinie publică – tot mai numeros, care crede în astfel de lucruri. Și vrea să-și impună părerea.

Articol scris pentru ediția de joi, 23 mai, a săptămânalului Dilema veche.


Pe YouTube, Ouatu e poreclit “Dubstep Dracula”.

Post your thoughts