Oralizarea scrisului și CTP despre presa zisă

Nu e o greșeală, ci chiar o sintagmă pe care o avansează Cristian Tudor Popescu într-un editoral a cărui temă se arată a fi destul de limpede nenumitul Traian Ungureanu. “Presa zisă” e din unghiul supăratului pe internet ex-guru al presei scrise ceva legat de înjurături. Să dăm întâi cuvântul magistrului, ca să vedeți pe urmă de ce mă interesează toată povestea:

Presa de astăzi din aceeași țară este presă audio, video, scrisă și zisă, presă zisă – dacă nu înjuri, dacă nu faci pe careva, simplu și din suflet, „bou“, „porc“, „dobitoc“, „vacă“, „impotent“, „curvă“, dacă nu arăți că mai ai puțin și îl iei la pumni pe respectivul sau o smotocești pe respectiva, trăiești cu teama că nu te bagă nimeni în seamă.

Mie mi se pare că CTP a pus degetul pe ceva important în toată povestea de mai sus (nu pe Traian Ungureanu, devenit un fel de Mihaela Rădulescu a europarlamentarelor prin supraexpunere). E vorba de ceea ce am numit pe la diferite discuții și prezentări în cadru mai mult sau mai puțin organizat “oralizarea scrisului”. Presiunea netului asupra exprimării culte e, în România și în 2009, imensă și pe alocuri excesivă. Nu vorbim de prescurtările de chat, scrisul fără diacritice și alte inovații discutabile, ci de faptul că pe bloguri și forumuri se scrie, spre deosebire de alte locuri, într-un mod mult mai apropiat de felul cum vorbim. De fapt distanța dintre limba “cultă” și cea de pe stradă e foarte mare la noi, din cauza a 50 de ani de comunism și a pornirilor de semidoct (gerunziul pentru orice, excesul de determinante, neologismele calpe, abstracțiunile medii, abuzul de pronume, reflexivele, diateza pasivă etc.) pe care le-au avut de-a lungul timpului generațiile de ziariști, politruci, scriitori de omagii integrați în sistem, fără șapte ani de-acasă și cu facultăți făcute pe puncte. Pe internet, în schimb, oralitatea face explozie în cuvântul tipărit pe ecran. Persoana I singular e la ea acasă, iar timiditatea cu care o folosim în România în textele “culte” trebuie poate să ne dea de gândit, cuplată cu diatezele reflexivă și pasivă de care vorbeam mai sus. Frazele sunt mai scurte, autorii se rezumă cum pot și cât știu la esențial, ca să nu riște să fie scoși din rss reader, să plictisească, să primească huiduieli.

Culturile mai mari au în linii mari o istorie diferită: la francezi sau englezi, limba “cultă” s-a cristalizat acum câteva secole, dar în momentul de față nimeni nu mai are aceeași grijă obsesivă pentru corectitudine și versiunea standard. Noi rămânem împotmoliți în gramatici normative și DOOM-uri, pe când ei sunt mai interesați de gramaticile descriptive. Lucrurile s-au schimbat însă de când există bloguri, iar mie registrul oral folosit acolo mi se pare zona vitală a limbii, spre deosebire de scorțoșenia discursului tipărit, cam așa cum s-a prefigurat în anii ’90 pe radiourile FM.

Nu vreau să înțelegeți din cele de mai sus că sunt partizanul necondiționat a ceea ce se întâmplă pe net și în unele emisiuni. Bineînțeles că oralitatea înseamnă și clișee, aproximație, golănie, argou, cuvinte și sensuri care se perimează repede. Însă față de ceea ce se petrece în momentul de față, mie mi se pare că varianta “standard” a limbii e ceva bătrânicios, neexpresiv și în pericol de implozie.

Exprimările obscene în public au, dacă stăm și ne gândim, un efect de normalizare pe termen lung. Glumele dialogiștilor de la “Boogie” vor fi, probabil, lipsite de haz peste ani, când umorul de cabană, gen “futu-ți chelnerița mă-tii”, se va fi consumat. Oarecum valul scabros care ne invadează în aceste vremuri are un efect curativ asupra ipocriziei și exceselor în direcția pudorii, peste o vreme. Nu ne rămâne decât să luăm ce e mai bun de la autorii “populari”, la fel cum Eminescu și-a creat limba raportându-se (și) la folclor.

P.S.: M-aș bucura ca aici, în subsol, să vedem și comentariile sau linkback-urile specialiștilor. Toate cele de mai sus le-am zis pornind de la constatări empirice, de om atent la felul cum scrie și cum se scrie în jurul lui. Dar, desigur, putem să ne imaginăm diferite studii cantitative sau nu, care să valideze schița de mai sus 🙂

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

17 thoughts on “Oralizarea scrisului și CTP despre presa zisă”

  1. In acelasi timp sa ne amintim ca in toate buletinele de stiri se folosesc din ce in ce mai multe stock phrases (vezi link). Nu e chiar limba aceea de lemn din trecut, dar e ceva asemenator.

  2. ar fi interesant sa luam acum in mana un ziar de prin 1992, sa vedem cum stateau lucrurile pe atunci. si sa comparam cu unul actual. nu stiu daca temele de discutie ii vor face cinste celui actual, dar pot sa pun pariu ca stilul scriiturii e mai prietenos si mai usor de urmarit astazi…

  3. Costică: mersi.

    Writeman: păi… am scris pe vremea aceea. Din câte-mi amintesc, era o limbă mai împiedicată și mai plină de greșeli, greșeli care se perpetuau inclusiv ca urmare a fixațiilor corecturii.

  4. Ma tem ca efectul zoaielor online nu e tocmai benefic. Mie mi se pare ca asistam si mai mult la o polarizare excesiva a celor doua tipuri de limbaj, fiecare definindu-se (si distantandu-se) in functie de celalalt.
    Ma tem de asemenea ca lumea academica alimenteaza segregarea. Prin alte parti, unde limba e chiar mai dificila – Germania, cu cuvintele ei compuse, si Anglia, cu spellingul aiuritor), a cunoaste limba e o virtute recunoscuta si apreciata. Ceilalti reprezinta normalitatea. La noi, cine nu stie limba ”e prost”. E o diferenta majora de abordare si asta se vede cel mai bine in efecte.
    Problema e insa aceea ca Academia nu pare sa inteleaga ca e pe cale de a pierde lupta. Prepozitia va disparea din acuzativ in zece ani in lumea reala. ”Cartea care am citit-o” va deveni norma populara generalizata. Poti lupta cu asta ?

  5. Pandele: mă bucur că vin și opinii de specialist aici, e exact ce îmi doream. Pe de o parte e cum zici – la un moment dat “apartheidul” se acutizează. Pe de alta însă, eu cred că registrul oral îl va îngloba pe cel prăfos-literar.

    Doamne-feri, să nu se înțeleagă că am ceva cu cei care scriu într-o frumoasă limbă literară. Am senzația însă că aceștia au evoluat către trecut, spre interbelicii care foloseau o limbă cristalizată și destul de simplă și concretă comparativ cu ce vedem azi. E motivul pentru care “bătrâni” ca Noica sau Țuțea au avut un succes fenomenal pe vremea comunismului. Erau anacronici în sens futurist, retori de mare calibru, pe lângă toate celelalte – unul în scris și altul în vorbă.

    A, mai e ceva la limba oficială: topica se osifică, la fel ca-n engleză, și virgulele dispar.

  6. Nu sînt de acord cu reproșul tău relativ la scorțoșenia limbajului scris al mass-mediei și cu acceptarea extremei ei, oralitatea, care la români frizează vulgaritatea, dacă nu se confundă chiar cu ea.

    P.S.
    Am citit azi în Evenimentul zilei un material al tău și mi-a insultat inteligența, lingvistică, un dezacord pe care nu l-a văzut nici măcar corectura: voilà dă vezi:
    „Mecanismele notorietății nu mai constă în personaj-reporter-televiziune, ci în personaj-blog-televiziune-presă scrisă-alt blog-altă televiziune și așa mai departe.”

  7. Johann: e dreptul oricui de a se simți insultat de un cuvânt (care în sine nu e o insultă), dar impresia mea e că ai o viață mai bună dacă deschizi un dicționar și îți faci un upgrade la “inteligența lingvistică”. Obsesia pentru forme conservatoare gen “constau” ține în capul meu de semidoctism și lipsă de preocupări.

  8. Evident, dacă scrii “ei constau” se simt și mai mulți insultați… De aia eu unul prefer să folosesc sinonimul “a consista”. Idem, evit cacofoniile cele mai nevinovate, cum ar fi “inima mea” sau “după părerea” (și zic în opinia). Totul ca să nu bruschez (hiper)sensibilitățile unor alde Johann.
    Asta nu e o limbă vie, ci un nesfîrșit ritual de tabuizare lingvistică.
    La fel de păcătoasă e și maladia asta a inhibiției din hipercorectitudine.
    Ergo, votez pt. oralitate, dar în varianta ei ilustră, derivată din retorică și elocință, nu din mitocănie.
    Nici ca Venturiano, nici ca Ipingescu & Titircă.

  9. Florin: da, nici eu nu marșez la mitocănie. Cât privește evitarea hipersensibilităților, am senzația că oamenii care găsesc noduri de felul ăsta în papură nu reprezintă nici o majoritate, nici publicul ideal 🙂

    E ca și cum l-ai reduce pe Eminescu la pleonasme și cacofonii, din care știm că are destule. Să ai o bună raportare la ce zic Academia și dicționarele e strict necesar, dar după ce cunoști regulile, e dreptul tău să le încalci în sensul în care evoluează limba.

    Aș face ca tine în publicitate, unde fiecare rând de text se cântărește de șapte ori și se suflă și-n iaurt. Dar în presă, pe net și în alte zone, cititorul insultat X contează mai puțin.

  10. Păi tocmai că nu e vorba de o formă conservatoare, stimabile. Conservatoare este exact forma pe care mi-am permis să o amendez, exprimarea prăfuită a ieșit de sub tastatura dumitale, iar cea updatată este forma de plural „ei, ele constau”. Așa că nu fac decît să întorc recomandarea care mă viza: faceți repejor un upgrade la dicționar, dar nu deschizînd vreun lexicon prăfuit din secolul trecut, ci pe cel editat în 2005, pe numele său DOOM. Aluziile de semidoctism și lipsă de preocupări pe care le asociați cu observația pe care am făcut-o, țin, nu doar în mintea mea, de disconfortul pe care îl resimte cineva care nu este dispus să recunoască, fie și pentru o dată, faptul că este supus greșelii, fie ea și de natură lingvistică. Jalnică replică!

  11. Ah, uitasem. Pentru neavizați!
    DEX-ul este DOAR dicționar EXPLICATIV. DOOM-ul este singurul dicționar NORMATIV. Bănuiesc că nu e nevoie să intru în amănunte cu explicitarea diferențeleor specifice. Variantele din DEX sînt, de regulă, ori desuete, ori agramatisme, ori hipercorecții etc. Așadar nu sînt forme literare.

  12. Johann: mă bucur că ai deschis cărțile alea, din păcate ai înțeles pe dos – că limba ar evolua în direcția lui “constau”. Conjugările se simplifică în timp, deci logic e ca persoana a III-a sa se confunde de la un moment dat, plural cu singular. Dar, mă rog, treaba mea nu e să mă cert pe-aici cu tine. Am propus o schiță despre modul cum ar putea evolua lucrurile, dacă aceste vorbe te doare, cum ai zis, poți citi alt blog, Abecedarul sau Mersul trenurilor, după preferință – treaba ta de unde-ți tragi seva culturală. Mie unuia nu-mi fac trebuință contribuțiile tale, deci suntem chit.

  13. Oralizarea scrisului ? Mai treaca-mearga (desi sunt si eu un mic conservator). Dar sper din toata inima sa nu ajungem la “messengerizarea“ limbii. Din pacate se vad semne tot mai evidente. Nu-i asa k am dreptate (lool!) ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *