Oralizarea scrisului şi CTP despre presa zisă

Nu e o greşeală, ci chiar o sintagmă pe care o avansează Cristian Tudor Popescu într-un editoral a cărui temă se arată a fi destul de limpede nenumitul Traian Ungureanu. “Presa zisă” e din unghiul supăratului pe internet ex-guru al presei scrise ceva legat de înjurături. Să dăm întâi cuvântul magistrului, ca să vedeţi pe urmă de ce mă interesează toată povestea:

Presa de astăzi din aceeaşi ţară este presă audio, video, scrisă şi zisă, presă zisă – dacă nu înjuri, dacă nu faci pe careva, simplu şi din suflet, „bou“, „porc“, „dobitoc“, „vacă“, „impotent“, „curvă“, dacă nu arăţi că mai ai puţin şi îl iei la pumni pe respectivul sau o smotoceşti pe respectiva, trăieşti cu teama că nu te bagă nimeni în seamă.

Mie mi se pare că CTP a pus degetul pe ceva important în toată povestea de mai sus (nu pe Traian Ungureanu, devenit un fel de Mihaela Rădulescu a europarlamentarelor prin supraexpunere). E vorba de ceea ce am numit pe la diferite discuţii şi prezentări în cadru mai mult sau mai puţin organizat “oralizarea scrisului”. Presiunea netului asupra exprimării culte e, în România şi în 2009, imensă şi pe alocuri excesivă. Nu vorbim de prescurtările de chat, scrisul fără diacritice şi alte inovaţii discutabile, ci de faptul că pe bloguri şi forumuri se scrie, spre deosebire de alte locuri, într-un mod mult mai apropiat de felul cum vorbim. De fapt distanţa dintre limba “cultă” şi cea de pe stradă e foarte mare la noi, din cauza a 50 de ani de comunism şi a pornirilor de semidoct (gerunziul pentru orice, excesul de determinante, neologismele calpe, abstracţiunile medii, abuzul de pronume, reflexivele, diateza pasivă etc.) pe care le-au avut de-a lungul timpului generaţiile de ziarişti, politruci, scriitori de omagii integraţi în sistem, fără şapte ani de-acasă şi cu facultăţi făcute pe puncte. Pe internet, în schimb, oralitatea face explozie în cuvântul tipărit pe ecran. Persoana I singular e la ea acasă, iar timiditatea cu care o folosim în România în textele “culte” trebuie poate să ne dea de gândit, cuplată cu diatezele reflexivă şi pasivă de care vorbeam mai sus. Frazele sunt mai scurte, autorii se rezumă cum pot şi cât ştiu la esenţial, ca să nu rişte să fie scoşi din rss reader, să plictisească, să primească huiduieli.

Culturile mai mari au în linii mari o istorie diferită: la francezi sau englezi, limba “cultă” s-a cristalizat acum câteva secole, dar în momentul de faţă nimeni nu mai are aceeaşi grijă obsesivă pentru corectitudine şi versiunea standard. Noi rămânem împotmoliţi în gramatici normative şi DOOM-uri, pe când ei sunt mai interesaţi de gramaticile descriptive. Lucrurile s-au schimbat însă de când există bloguri, iar mie registrul oral folosit acolo mi se pare zona vitală a limbii, spre deosebire de scorţoşenia discursului tipărit, cam aşa cum s-a prefigurat în anii ’90 pe radiourile FM.

Nu vreau să înţelegeţi din cele de mai sus că sunt partizanul necondiţionat a ceea ce se întâmplă pe net şi în unele emisiuni. Bineînţeles că oralitatea înseamnă şi clişee, aproximaţie, golănie, argou, cuvinte şi sensuri care se perimează repede. Însă faţă de ceea ce se petrece în momentul de faţă, mie mi se pare că varianta “standard” a limbii e ceva bătrânicios, neexpresiv şi în pericol de implozie.

Exprimările obscene în public au, dacă stăm şi ne gândim, un efect de normalizare pe termen lung. Glumele dialogiştilor de la “Boogie” vor fi, probabil, lipsite de haz peste ani, când umorul de cabană, gen “futu-ţi chelneriţa mă-tii”, se va fi consumat. Oarecum valul scabros care ne invadează în aceste vremuri are un efect curativ asupra ipocriziei şi exceselor în direcţia pudorii, peste o vreme. Nu ne rămâne decât să luăm ce e mai bun de la autorii “populari”, la fel cum Eminescu şi-a creat limba raportându-se (şi) la folclor.

P.S.: M-aş bucura ca aici, în subsol, să vedem şi comentariile sau linkback-urile specialiştilor. Toate cele de mai sus le-am zis pornind de la constatări empirice, de om atent la felul cum scrie şi cum se scrie în jurul lui. Dar, desigur, putem să ne imaginăm diferite studii cantitative sau nu, care să valideze schiţa de mai sus 🙂

  1. Bucharest Life Reply

    In acelasi timp sa ne amintim ca in toate buletinele de stiri se folosesc din ce in ce mai multe stock phrases (vezi link). Nu e chiar limba aceea de lemn din trecut, dar e ceva asemenator.

  2. writeman Reply

    ar fi interesant sa luam acum in mana un ziar de prin 1992, sa vedem cum stateau lucrurile pe atunci. si sa comparam cu unul actual. nu stiu daca temele de discutie ii vor face cinste celui actual, dar pot sa pun pariu ca stilul scriiturii e mai prietenos si mai usor de urmarit astazi…

  3. Iulian Comanescu Reply

    Costică: mersi.

    Writeman: păi… am scris pe vremea aceea. Din câte-mi amintesc, era o limbă mai împiedicată şi mai plină de greşeli, greşeli care se perpetuau inclusiv ca urmare a fixaţiilor corecturii.

  4. Pandele Reply

    Ma tem ca efectul zoaielor online nu e tocmai benefic. Mie mi se pare ca asistam si mai mult la o polarizare excesiva a celor doua tipuri de limbaj, fiecare definindu-se (si distantandu-se) in functie de celalalt.
    Ma tem de asemenea ca lumea academica alimenteaza segregarea. Prin alte parti, unde limba e chiar mai dificila – Germania, cu cuvintele ei compuse, si Anglia, cu spellingul aiuritor), a cunoaste limba e o virtute recunoscuta si apreciata. Ceilalti reprezinta normalitatea. La noi, cine nu stie limba ”e prost”. E o diferenta majora de abordare si asta se vede cel mai bine in efecte.
    Problema e insa aceea ca Academia nu pare sa inteleaga ca e pe cale de a pierde lupta. Prepozitia va disparea din acuzativ in zece ani in lumea reala. ”Cartea care am citit-o” va deveni norma populara generalizata. Poti lupta cu asta ?

  5. Iulian Comanescu Reply

    Pandele: mă bucur că vin şi opinii de specialist aici, e exact ce îmi doream. Pe de o parte e cum zici – la un moment dat “apartheidul” se acutizează. Pe de alta însă, eu cred că registrul oral îl va îngloba pe cel prăfos-literar.

    Doamne-feri, să nu se înţeleagă că am ceva cu cei care scriu într-o frumoasă limbă literară. Am senzaţia însă că aceştia au evoluat către trecut, spre interbelicii care foloseau o limbă cristalizată şi destul de simplă şi concretă comparativ cu ce vedem azi. E motivul pentru care “bătrâni” ca Noica sau Ţuţea au avut un succes fenomenal pe vremea comunismului. Erau anacronici în sens futurist, retori de mare calibru, pe lângă toate celelalte – unul în scris şi altul în vorbă.

    A, mai e ceva la limba oficială: topica se osifică, la fel ca-n engleză, şi virgulele dispar.

  6. johann Reply

    Nu sînt de acord cu reproşul tău relativ la scorţoşenia limbajului scris al mass-mediei şi cu acceptarea extremei ei, oralitatea, care la români frizează vulgaritatea, dacă nu se confundă chiar cu ea.

    P.S.
    Am citit azi în Evenimentul zilei un material al tău şi mi-a insultat inteligenţa, lingvistică, un dezacord pe care nu l-a văzut nici măcar corectura: voilà dă vezi:
    „Mecanismele notorietăţii nu mai constă în personaj-reporter-televiziune, ci în personaj-blog-televiziune-presă scrisă-alt blog-altă televiziune şi aşa mai departe.”

  7. Iulian Comanescu Reply

    Johann: e dreptul oricui de a se simţi insultat de un cuvânt (care în sine nu e o insultă), dar impresia mea e că ai o viaţă mai bună dacă deschizi un dicţionar şi îţi faci un upgrade la “inteligenţa lingvistică”. Obsesia pentru forme conservatoare gen “constau” ţine în capul meu de semidoctism şi lipsă de preocupări.

  8. Florin Dumitrescu Reply

    Evident, dacă scrii “ei constau” se simt şi mai mulţi insultaţi… De aia eu unul prefer să folosesc sinonimul “a consista”. Idem, evit cacofoniile cele mai nevinovate, cum ar fi “inima mea” sau “după părerea” (şi zic în opinia). Totul ca să nu bruschez (hiper)sensibilităţile unor alde Johann.
    Asta nu e o limbă vie, ci un nesfîrşit ritual de tabuizare lingvistică.
    La fel de păcătoasă e şi maladia asta a inhibiţiei din hipercorectitudine.
    Ergo, votez pt. oralitate, dar în varianta ei ilustră, derivată din retorică şi elocinţă, nu din mitocănie.
    Nici ca Venturiano, nici ca Ipingescu & Titircă.

  9. Iulian Comanescu Reply

    Florin: da, nici eu nu marşez la mitocănie. Cât priveşte evitarea hipersensibilităţilor, am senzaţia că oamenii care găsesc noduri de felul ăsta în papură nu reprezintă nici o majoritate, nici publicul ideal 🙂

    E ca şi cum l-ai reduce pe Eminescu la pleonasme şi cacofonii, din care ştim că are destule. Să ai o bună raportare la ce zic Academia şi dicţionarele e strict necesar, dar după ce cunoşti regulile, e dreptul tău să le încalci în sensul în care evoluează limba.

    Aş face ca tine în publicitate, unde fiecare rând de text se cântăreşte de şapte ori şi se suflă şi-n iaurt. Dar în presă, pe net şi în alte zone, cititorul insultat X contează mai puţin.

  10. johann Reply

    Păi tocmai că nu e vorba de o formă conservatoare, stimabile. Conservatoare este exact forma pe care mi-am permis să o amendez, exprimarea prăfuită a ieşit de sub tastatura dumitale, iar cea updatată este forma de plural „ei, ele constau”. Aşa că nu fac decît să întorc recomandarea care mă viza: faceţi repejor un upgrade la dicţionar, dar nu deschizînd vreun lexicon prăfuit din secolul trecut, ci pe cel editat în 2005, pe numele său DOOM. Aluziile de semidoctism şi lipsă de preocupări pe care le asociaţi cu observaţia pe care am făcut-o, ţin, nu doar în mintea mea, de disconfortul pe care îl resimte cineva care nu este dispus să recunoască, fie şi pentru o dată, faptul că este supus greşelii, fie ea şi de natură lingvistică. Jalnică replică!

  11. johann Reply

    Ah, uitasem. Pentru neavizaţi!
    DEX-ul este DOAR dicţionar EXPLICATIV. DOOM-ul este singurul dicţionar NORMATIV. Bănuiesc că nu e nevoie să intru în amănunte cu explicitarea diferenţeleor specifice. Variantele din DEX sînt, de regulă, ori desuete, ori agramatisme, ori hipercorecţii etc. Aşadar nu sînt forme literare.

  12. Iulian Comanescu Reply

    Johann: mă bucur că ai deschis cărţile alea, din păcate ai înţeles pe dos – că limba ar evolua în direcţia lui “constau”. Conjugările se simplifică în timp, deci logic e ca persoana a III-a sa se confunde de la un moment dat, plural cu singular. Dar, mă rog, treaba mea nu e să mă cert pe-aici cu tine. Am propus o schiţă despre modul cum ar putea evolua lucrurile, dacă aceste vorbe te doare, cum ai zis, poţi citi alt blog, Abecedarul sau Mersul trenurilor, după preferinţă – treaba ta de unde-ţi tragi seva culturală. Mie unuia nu-mi fac trebuinţă contribuţiile tale, deci suntem chit.

  13. Marian S. Reply

    Oralizarea scrisului ? Mai treaca-mearga (desi sunt si eu un mic conservator). Dar sper din toata inima sa nu ajungem la “messengerizarea“ limbii. Din pacate se vad semne tot mai evidente. Nu-i asa k am dreptate (lool!) ?

Post your thoughts