O scară a notorietăţii virtuale

Câţi oameni trebuie să fi auzit de tine ca să te poţi numi “celebru”? Unde începe “notorietatea” în sens cantitativ? Ar fi interesant de aflat, dar nu ştiu să se fi făcut studii de felul ăsta în viaţa off-line. În schimb, Google ne pune la dispoziţie un instrument de măsură foarte bun, cel puţin pentru percepţia virtuală a persoanei: numărul de rezultate ale căutării. În funcţie de acestea, se poate imagina o scară a notorietăţii virtuale.

Metoda folosită e foarte simplă, un search pe Google.ro, cu “prenume nume”, între ghilimele (pentru ca motorul să indexeze doar paginile în care cele două se găsesc ca atare, şi nu în locuri diferite din text). O folosesc atunci când construiesc branduri personale, unde nu doar cantitatea de rezultate contează, ci şi aspectul primelor pagini. Legat însă de ceea ce se găseşte pe internetul .ro/referitor la români, rezultatele sunt cel mult de ordinul milioanelor. Dacă în spaţiul anglo-saxon există celebrităţi globale ca Barack Obama sau Avril Lavigne, cu zeci de milioane de rezultate Google, la noi situaţia ar fi aşa:

  1. CELEBRITATE = MILIOANE DE REZULTATE: În această categorie sunt de pildă Mihai Eminescu, 2,02 milioane, şi Traian Băsescu, 3,26 milioane. Nu ştiu exact câţi români mai joacă la acelaşi scor. Dacă O-Zone, faimoşi în toată lumea, au 1,82 milioane de rezultate, Nadia Comăneci sau Ilie Năstase sunt în domeniul sutelor de mii.
  2. NOTORIETATE = SUTE DE MII DE REZULTATE: Aici încap majoriatea “vedetelor” şi “personalităţilor” din viaţa publică. Sigur, şi aici sunt distorsiuni, o Andreea Esca are doar 236 de mii de rezultate, în timp ce Mihaela Rădulescu returnează 558 de mii de rezultate. Ion Iliescu, posibil cunoscut mai multor români decât Traian Băsescu, are doar 738 de mii de rezultate.
  3. VIZIBILITATE = ZECI DE MII DE REZULTATE: E locul unde se plasează, de exemplu, web celebrities din categoria Bobby Voicu (56 de mii), Cristi Manafu (21 de mii), dar şi subsemnatul (42 de mii). Mai încap aici actori tineri şi de succes ca Dragoş Bucur (62 de mii), starlete ca Simona Pătruleasa (78 de mii) şi multe altele
  4. “EXISTENŢĂ” = MII DE REZULTATE: N-am la îndemână un nume relevant, tocmai pentru că în această categorie intră nume mai puţin relevante pentru marele public. Totuşi, a avea câteva mii de rezultate pe Google e un prim pas către percepţia publică.

Mai la vale, în zona sutelor şi a zecilor, ajungi dacă ţi-ai făcut un profil pe Neogen, ţi-ai scos la vânzare maşina pe net şi altele de acest fel. Practic, e foarte greu să NU laşi urme pe Google, adică “egosearch”-ul care te priveşte să nu returneze niciun rezultat.

Revenind la termenii de mai sus, o variantă a scării ar putea grupa sutele de mii şi milioanele de rezultate la un loc, în acolada “celebritate”, fiindcă românii cu milioane de rezultate sunt destul de puţini; notorietatea şi vizibilitatea s-ar referi atunci la zeci de mii şi mii de rezultate. Dar, dacă ne gândim la modul cum vor arăta lucrurile peste câţiva ani, s-ar putea ca mulţi români să fie “de milioane”.

CÂT DE SERIOASĂ E IERARHIA DE MAI SUS?
Mai sus, am făcut deja câteva relativizări în ce priveşte diferenţele între percepţia offline şi cea online (Iliescu versus Băsescu, Andreea Esca versus Mihaela Rădulescu). Există însă şi alte probleme. În primul rând, nu toţi suntem cunoscuţi prin “prenume nume”. “Manafu”, de pildă, returnează peste 84 de mii de rezultate şi, la un nume atât de rar, e greu să te gândeşti că acestea s-ar referi la altcineva. Eu, în schimb, nu pot considera valide cele 185 de mii de rezultate pe care le întoarce “Comanescu” singur, fiindcă e un nume cu o oarecare răspândire şi câţiva exponenţi cunoscuţi. Există chiar şi un alt Iulian Comanescu, ceva prefect PSD de Vrancea la un moment dat. N-am legătură cu el, dar începe să apară pe la a nu ştiu câta pagină Google – iar asta ne duce la problema omonimiilor.

Mai există pseudonime de web inspirate din diferite nume preexistente, pentru care trebuie făcută o diferenţiere de original, şi rezultate diferite atunci când vine vorba de prenumele scris în două feluri (“Teo Tiţă”, 121 de rezultate, faţă de “Teodor Tiţă”, 1130). Dar, desigur, cu toate aceste slăbiciuni, internetul şi Google ne ajută să ierarhizăm cantitativ notorietatea/vizibilitatea/celebritatea.

  1. Marian Stavaroiu Reply

    Hai să-ţi mai zic eu una interesantă, poate chiar… dramatică !

    Marian Stavaroiu (fara diacritice) = 661
    Marian Stăvăroiu (cu diacritice) = 403

    Iulian Comanescu (fara diacritice) = 48.800
    Iulian Comănescu (cu diacritice) = 17.000

    E greu să-l convingem pe Google să “ghicească“ ce diacritice înlocuiesc deja clasicele a, i, s, t.
    Ce e de făcut ? Scrieţi cu diacritice, fraţilor !

Post your thoughts