Nimfomana, Homo Manelicus și dronele

Interzicerea Nymph()maniac 2 a provocat un val de comentarii consternate, în publicațiile mai cuminți, și de obscenități furios-demonstrative, în mediile mai puțin convenționale sau pe rețelele sociale. Dar sub aceste reacții există un gen de tensiune socială la care e bine să fim atenți. Mai ales că Nymph()maniac nu e singurul caz din ultimele zile, în care putem vorbi de libertate de exprimare.

De fapt, interzicerea nici nu a fost interzicere. Clasificarea cu nume ezoteric IM18-XXX, acordată inițial de Centrul Național al Cinematografiei, însemna că filmul nu poate fi difuzat în cinematografe, ci numai pe DVD și alte suporturi. CNC-ul a și revenit a doua zi asupra deciziei, care pare o bâlbă gen Parlamentul României, așa încât filmul lui Lars von Trier poate fi văzut în cinematografe începând din aceste zile. Dar, sigur, von Trier are fani dedicați (și eu sunt unul, chiar dacă nu pentru ultimele filme) și cu vizibilitate publică, așa că reacția, alimentată și de promotorii filmului, a fost puternică.

E drept, până la data la care CNC-ul era să excludă filmul din cinematografe, nicio țară europeană nu făcuse așa ceva, deci protestele n-au fost chiar gratuite. Dar, în aceleași zile, Consiliul Național al Audiovizualului refuza prelungirea licenței pentru Taraf TV, postul de manele al lui Silviu Prigoană. Știrea a trecut nu chiar neobservată, dar fără a face aceleași valuri ca Nymph()maniac. Pe scurt, postul va ieși din emisie pe 15 februarie, dacă nu va primi aviz favorabil la contestația pe care a anunțat că o va depune.

Ce acuzații a adus CNA televiziunii? E vorba de clipuri cu manele, cu dansatoare îmbrăcate sumar, mimarea unor acte sexuale și apariția unor minori în chip de maneliști. Decizia e una oarecum subită, fiindcă postul, departe de a fi o culme a civilizației, n-a provocat scandaluri de magnitudinea celor de la defunctul OTV. Postul lui Silviu Prigoană a fost amendat, în trecut, pentru promovarea unor produse naturiste și a lui Traian Băsescu. Și, altădată, pentru niște manele care săreau peste cal.

Dacă sunteți curioși cum arată ce se vede pe Taraf TV și nu aveți Taraf TV, deschideți pe calculator YouTube și ieșiți din contul cu care erați logat(ă), presupunând că aveți așa ceva: printre Oane Zăvoranu și Doza de Haș, stomacul de balenă al producției video mondiale vă va livra cu siguranță și câteva manele, fiindcă știe din ce țară intrați și știe ce consumă conaționalii dumneavoastră. Maneaua tipică a lui 2013-2014 e binișor produsă, iar în ea, de regulă, un pitic se văicărește înconjurat de blonde unduitoare. Din când în când, blondele se tăvălesc pe jos, dar de regulă, camera stă mai mult pe, iertare, fundurile lor. E clar, dacă regizorii clipurilor știu ce fac, și presupun că știu, publicul de manele are o preferință pentru, iertați-mă din nou, fundurile dansatoarelor și tare aș vrea să dau o explicație barthesiană pentru asta, cu atât mai mult cu cât știam că, în general, există bărbați cărora le plac picioarele și bărbați cărora le plac sânii. Singurul lucru care-mi trece prin cap e clișeul darwinist conform căruia masculul Homo Sapiens e atras de șoldurile late, care înseamnă aptitudini reproductive superioare. Tot ceea ce aș putea să adaug e că spectatorul-manelist, Homo Manelicus, cum vreți să-i ziceți, posedă un eros mai puțin sofisticat (n-o fi un alt clișeu?), un traseu freudian mai scurt, o sublimare eficientă reproductiv.

E amuzant? Da. Și dezgustător. Căutați clipurile pe YouTube. N-o să știți dacă să râdeți sau să plângeți. Dar fundurile respective, iertare pentru a treia (și ultima) oară, sunt îmbrăcate. Cam tot atît de îmbrăcate cât al lui Beyoncé sau al altor celebrități asemănătoare. Sigur, o să ziceți, dar Beyoncé e o mare artistă de r’n’b și așa mai departe. Aici intervine problema mea: un CNA care interzice Taraf TV, dar lasă-n pace posturile cu Beyoncé e foarte aproape de a emite judecăți de gust. Or asta-i mai rău decât toate codurile morale și religioase în numele cărora s-au inventat comisii de cenzură din Antichitate și pînă azi.

În general, oricît de hilar-oribile sunt clipurile cu manele – și am văzut destule, ca să pot să-mi fac o părere – nu găsești în ele nuditate, acte sexuale și alte lucruri pe care le iei în considerare atunci când formulezi interdicții. Iar problema, în cazul Taraf TV, e faptul că interdicția nu funcționează. Clipurile sunt în continuare pe YouTube (apropo, o platformă talibană în materie de astfel de lucruri, fiindcă a vrut să evite proliferarea pornografiei), unde au milioane de vizionări. Internetul e mai ieftin și cu siguranță mai răspândit nu decât televiziunea, ci decât pachetele opționale în care cabliștii vând Taraf TV. În cazul în care CNA a luat o decizie validă, e nevoie oare să inventăm și un Consiliu Național al Internetului?

Comparația dintre cazul Nymph()maniac și cazul Taraf TV interesează însă mai puțin, fiindcă vorbim de un context mai larg. Și interdicția referitoare la dronele cu aparatură de înregistrare intră aici. Conform unui proiect normativ, dronele care filmează nu mai au voie să zboare fără aprobare, chiar dacă au mai puțin de un kilogram – categorie care poate bâzâi liberă pe cer în absența dispozitivului de înregistrare. Povestea seamănă cu înregistrarea mașinii de scris la Miliție, pe vremea lui Ceaușescu. Asta, cu atât mai mult cu cât dronele cu cameră au fost foarte prezente la marșurile de protest din toamnă. Cele pentru care, apropo, ar fi trebuit de asemenea aprobare de la Primărie, conform unei legi foate blamate la începutul anilor ’90.

La toate acestea se adaugă sancțiunile pentru declarații critice la adresa magistraților, prevăzute în articolul 276 din noul Cod Penal. Prevederea e considerată prea dură chiar de o parte a spectrului parlamentar, fiindcă un număr de liberali și-au anunțat intenția de a cere modificarea ei.


Dar, în ultimă instanță, care e legătura dintre Lars von Trier, Nicolae Guță, drone și magistrați? Sunt știri din ultimele zile, în care e vorba, în ultimă instanță, de libertatea de exprimare, ca și de senzația generalizată conform căreia “așa nu se mai poate”. Trebuie făcut ceva, iar interdicțiile sunt cele mai la îndemână. Problema e însă că o asemenea stare de spirit poate duce foarte ușor la excese gen Consiliul Media al vecinilor maghiari. Or, într-un spațiu ca România și vremuri ca ale noastre, prisosul de libertate e preferabil celui de reglementare.

Shimon Perez spunea că televiziunea face dictatura imposibilă și democrația insuportabilă. Însă democrația insuportabilă e, totuși, mai ușor de suportat decît dictatura. Iar libertatea de exprimare nu e niciodată câtă trebuie. E ori prea multă, ori prea puțină.

P.S.: Am fost aseară la Nymph()maniac volume 2, cu Ana-Maria. Ana-Maria a scris o poveste despre publicul românesc de Nymph()maniac, cel atras de reducerile Orange de miercuri.

UPDATE: CNA a aprobat prelungirea licenței Taraf TV. Textul a fost scris duminică. Dincolo de ce putem specula despre dedesubturi politice, eu mă bucur.

Post your thoughts