Nesimțita dracului, a venit și anul ăsta: Paianjenul Văduva Neagră lovește din nou

Măruță mi-a dat linkul ăsta și am dedus că Paianjenul Văduva Neagră e la locul ei sau al lui, acolo unde am găsit-o în august 2004, când eram la Realitatea TV. Apoi l-am găsit pe Pierre Barbu care a găsit-o la rândul lui pe Văduva Neagră la PRO TV, unde aceasta a mâncat pe altcineva. Pe Stirileprotv.ro e de acum vreo 20 de zile:

Bineînțeles, din știre lipsește Văduva Neagră, femeia zice că a mușcat-o ceva, dar nu știe ce, iar un doctor adaugă că Văduva Neagră nu face decât să piște puțin persoanele care n-au alergii sau alte probleme. Mai vedem niște gogomârle care locuiesc într-un borcan, fără aerul că ar putea face vreun rău cuiva, alergic sau nu. Pe tanti Ilknur Pintilie, care face voodoo pe nisip în știrea de mai sus, am prins-o la Realitatea acum cinci ani, dar ar fi greșit să considerăm că Ilknur (da, așa o cheamă) are relații privilegiate și în același timp neprincipiale cu Fiara.

Așa stând lucrurile, Paianjenul Văduva Neagră se dovedește a fi o vedetă mai longevivă decât Teo Trandafir și Marius Tucă. Lunga ei (sau lui) carieră arată panta descendentă și lipsa de fantezie a presei române de azi. Ar fi fost foarte simplu ca insolații corespondenți de pe litoral să inventeze un pește cu trei ochi, o umbrelă mutantă sau alte prostii, știrea se putea confecționa asemănător, pornind de la un caz de om mușcat de “ceva”. Pare-se însă că Văduva Neagră șomează suficient de mult (ăsta da job de vedetă, 11 luni de concediu pe an) încât telespectatorii să uite cu totul de ea până vara viitoare.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

8 thoughts on “Nesimțita dracului, a venit și anul ăsta: Paianjenul Văduva Neagră lovește din nou”

  1. Ilknur mi-a fost colega de meditatii la gramatica demult 😛 ce te faceai daca intra intr-un hotel din Mamaia iar un mistret ratacit? asta mi s-a parut foarte tare acu cativa ani
    p.s. pai si de litoral uita lumea cam 9 luni din an 😛

  2. Acum inteleg. Pe de o parte faci o lista cu astfel de evenimente imprastiate pe durata unui an, care ofera stiri “garantate”, iar pe de alta parte ai productii ieftine bazate pe unele dintre acestea, pe modelul Buhoglinda.
    Priceless.

  3. fLoreign: nu cred că cineva face vreo listă. Reporterul se scoală dimineața cu întrebarea “ce dau azi” în cap de regulă și la un moment dat Văduvioara se ițește singură din subconștient.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *