Nenumăratele talente ale Gabrielei Firea

Gabriela Firea intră în politică. E genul de veste de care ar provoca dezolare în rândurile fanilor prezentatoarei, dacă s-ar ști exact care sunt aceștia. Dar, până la urmă, au dreptate acești fani, în ipoteza că există, să fie dezolați? Mai degrabă nu, fiindcă în cazul doamnei Firea politica e încununarea unui traseu de viață aventuros-polivalent-renascentist: faptul că stimata doamnă se pricepe la absolut orice va fi consfințit prin omologarea în activitatea care, în România, transformă incompetenții și veleitarii chiar în pricepuți la toate.

Ceea ce, în cazul doamnei Firea, pare o convertire de la statutul de superstar (șomer) la cel de politician (potențial) nu e, în realitate, ceea ce pare, fiindcă altfel n-am fi zis că pare, ci că este. Gabriela Firea a mai cochetat cu astfel de lucruri pe la sfârșitul anilor ’90, prin Guvernul Isărescu. Era, e drept, ceva gen consilier de comunicare/purtător de cuvânt. Dar dacă pare că avem de-a face cu prea multe aproximații pentru o vocație presantă, e bine să știți că bine cunoscuta prezentatoare nu a fost numai prezentatoare, jurnalist și altele asemănătoare. O bază de date a proprietarilor de media și jurnaliștilor din România, Mediaindex.ro, ne spune că Gabriela Firea are o firmă de imobiliare, pe nume Tudor Imob Media SRL, ceea ce sună bine pentru o soție de primar de Voluntari, un loc unde afacerile cu terenuri și case n-au cum să nu meargă, cât de cât, chiar și pe criză. În trecut, aceeași bază de date o dădea pe aceeași vedetă întreprinzătoare, patron la o firmă care producea ceva de felul ciorapilor, plus în diferite asocieri cu familia Voiculescu, pentru care prezentase nu numai emisiuni și jurnale la Antena 1 și Antena 3, ci făcuse și publicații geniale, astăzi dispărute, gen Săptămâna financiară, Financiarul sau Felicia.

Să ai emisiune pe Antena 3, jurnale pe Antena 1, plus vreo trei ziare și reviste de condus – ca să nu mai vorbim de imobiliare și ciorapi, fiindcă, în definitiv, Gabriela Firea s-ar putea să fie doar investitor în aceste afaceri – e o sarcină care l-ar fi cocoșat chiar și pe priceputul la toate Nicolae Ceaușescu. Sau pe un alt prezentator care, pe lângă emisiuni la radio și TV, avea și firmă de producție, și trupă de rock, și un cotidian de condus: Robert Turcescu. E drept, mai toate vedetele românești au accese de multilateral-dezvoltare. Lucian Mîndruță s-a plimbat cu iahtul până a ajuns să vrea brizanți inclusiv pe platou, în acea piscină gonflabilă unde și-a oblăduit o vreme emisiunea și mai apoi pneumonia. Grigore Cartianu s-a făcut scriitor și, în ciuda impresionantei producții la hectar și a tirajelor vândute, numai copacii pe care îi toacă degeaba îl iau în serios. Vizitată de demonul abstracționismului, Andreea Esca se apucase să picteze prin anii ’90 un fel de fețe de masă, pe care Adrian Sârbu i le-a și expus la Teatrul Național. În cele din urmă a renunțat și bine a făcut.

În general, băieții-vedetă dau tuturor sfaturi de sex, iar femeile-vedetă, sfaturi de frumusețe. Dar, cum spuneam, la capitolul comiții și comitete, pe Gabriela Firea n-o bate nici măcar Turcescu. Fiindcă la lista începută mai sus se adaugă și alte demnități. Proaspăta socialistă este, de exemplu, și poetă, cu vreo două-trei volume la activ. Și prozatoare, cu unu. Și dacă n-am uitat ceva, moțul de pe personalitatea prezentatoarei-realizatoarei-poetei-directoarei de revistă de business-de femei-business-woman îl reprezintă ceva numit Trandafiri de la Moldova. Dacă ar fi vorba de o florărie ar fi un nume bun, dar în cazul doamnei Firea este vorba de un CD pe care aceasta s-a dat în stambă acum vreo doi-trei-patru ani, împreună cu Simona Gherghe, în cazul căreia, de altfel, asemenea apariții se potrivesc cu personajul de la Acces direct, care n-are niciun fel de veleități legate de afaceri și publicații de afaceri.

Cu senzația supărătoare că ne-a scăpat cu siguranță ceva din viața și activitatea Gabrielei Firea, mai ales că nici măcar Google nu reușește să păstreze nenumăratele talente ale acesteia (unde naiba o fi firma aia, de ciorapi sau ceva asemănător?), vom încerca să fim curtenitori cu femeia, chiar și atunci când în ea se ascunde o scară de bloc de personaje, de la investitor în imobiliare la cântăreață de muzică populară. Și să-i dăm chiar ei cuvântul: „Pitbull-ul din mine/Ar vrea sa nu se termine niciodată/Dezlegarea de-a sfâșia/Brațele unei existențe/Prea fragile/Pentru a lupta cu tristețea/Annei Karenina.“

Ei bine, da, versuri de Gabriela Firea. Le-am pescuit de pe site-ul unei reviste extatice și prietenoase cu persoanele publice de felul Gabrielei Firea, revistă care, desigur, se consideră și ea un nec plus ultra al bunului gust și stilului. Să te vezi pitbull e o chestie destul de curajoasă în sine. Să și comunici această chestie celor din jur, fie și într-o poezie, e de-a dreptul titanic, beethovenian și pro(me)teic.

Față de viața și uraganul realizărilor proaspetei doamne politician, până și un plagiat precum cel de care e suspectat Victor Ponta reprezintă o modalitate căznită, laborioasă, onestă chiar, de a-ți umple propriul CV, fiindcă, până la urmă, și atunci când copiezi scrii.

Și totuși – de ce-ai face din propria-ți existență o listă de rufe de demnități, poziții profesionale, meserii și alte cascadorii care n-au decât un numitor comun, vizibilitatea? Probabil, trebuie ca undeva, la început, să fi avut foarte puține certitudini cu privire la propria persoană. Cu certitudinile e, totuși, la fel cum e cu banii: nu vin niciodată în cantitate optimă. După ce sunt prea puține, se fac brusc prea multe. Iar dacă puținătatea îl chinuiește pe posesor, multitudinea e o belea pentru cei din jur.

Articol scris pentru ediția de joi, 27 septembrie, a revistei Dilema veche.

Post your thoughts