N-a dansat decât o vară. Da’ de ce?

E o chestie care mă doare pe mine personal, drept pentru care m-am bucurat atunci când Sînziana Boariu mi-a adresat nişte întrebări pe tema asta pentru “Adevărul”: de ce în România vedetele TV au un life span de trei-patru ani în general?

Articolul de care vorbesc face un inventar al oamenilor care au dansat mai mult de o vară în televiziunile din România. Eu am furnizat nişte motive pentru care situaţia e aşa cum e.

Discuţia integrală a fost aşa:

Cine a rezistat? Vedeta sau formatul?
În primul rând trebuie spus că toate cazurile de mai sus [Cătălin Ştefănescu, Cârcotaşi, Esca, Diaconescu, Doina Levintza] ar trebui să reprezinte norma, şi nu excepţia. Numai în România vedetele trăiesc trei-patru ani sau mai puţin. Larry King, care a ieşit de pe post de curând, a stat 25 de ani în acelaşi format. Barbara Walters a petrecut tot atâţia ani la 20/20, iar Bernard Pivot a făcut timp de 15 ani Apostrophes şi Bouillon de culture, vreo 10.

E clar că în astfel de situaţii avem de-a face cu formate foarte bine puse la punct pentru realizatori care îşi fac meseria strălucit. În România, în schimb, vedeta e formatul. Face excepţie, de pe lista de mai sus, Andreea Esca, care şi-a construit prestanţa într-un format bun. Se vede, prin comparaţie, cât poate face o Andreea Berecleanu, o prezentatoare foarte bună, dacă nu e susţinută de producţie: o jumătate din audienţa Escăi.

La Dan Diaconescu se vede altceva, în momentul în care s-a mutat în nişte studiouri mai acătării şi a început să facă ceva ce seamănă mai mult a format, a pierdut din viteză. El stătea bine în garsonieră, cu emisiunea aceea despre care am spus altundeva că semăna mai mult a blog.

Levintza, de exemplu, are audiente infime pe langa Cronica Carcotasilor? Cum se explica longevitatea?
În primul rând, Levintza e un brand bun. Apoi lucrul cu care se ocupă, moda, e o afacere aspiraţională, estetică. În fine, emisiunea e duminica, într-un interval care nu constituie o mare miză. Televiziunile se bat pe rating mai ales în prime-time, în timpul săpătmânii. În week-end, nu prea avem programe de Doamne-ajută fiindcă nu sunt destule GRP-uri de publicitate disponibile pe piaţă.

Au rezistat cele mai bune emisiuni sau este si un noroc care depinde de vointa patronatului televiziunii?
Probabil că numai în cazul Andreei Esca putem spune că a rezistat cel mai bun. La Cătălin Ştefănescu, avem un realizator respectabil, dar invitaţi ca Wally Ollins sau Pascal Bruckner îi aduc mai mult stima presei decât tone de rating.

Sa rezisti cu o emisiune la TVR mai mult de zece ani este un merit? Avand in vedere ca televiziunea publica nu impune un rating anume?
E foarte greu de spus ce e un merit la TVR. Cătălin Ştefănescu e, în orice caz, mult peste media Marinelor Almăşan, Iulianelor Marciuc şi Sorinilor Burtea care ne intoxică nu de 10, ci de 20 de ani. În aceeaşi situaţie e şi Eugenia Vodă. Celor doi li se poate reproşa, eventual, doar că n-au vrut mai mult. Ar fi putut eventual să civilizeze un post privat – deşi e cam greu cu cultura pe acestea…

De ce afara exista showuri care ruleaza de doua, trei decenii, iar in Romania nu? Publicul roman nu poate sa fie fidel unui format sau pur si simplu nu este un format indeajuns de rezistent?
Vorbim de manageri incompetenţi. În primul rând, aceştia nu înţeleg că o emisiune şi audienţa ei se construiesc în timp. Şi un Jay Leno, şi un Walter Cronkite au avut probleme de rating la început; la Realitatea TV, ar fi zburat după o săptămână, în ritmul în care această televiziune băga şi scotea formate pe post în perioada dinaintea crahului. Ştiu că la un moment dat cineva de la Antena 3 a spus, în direct: “Hai să vedem pe cine mai bagă Vîntu săptămâna asta, ca să-l batem!” Avea dreptate în mod jalnic: Antena 3 a bătut Realitatea, în prime-time, fiindcă a insistat pe aceleaşi feţe şi aceleaşi formate, chiar lipsite de calităţi. Dar acum nu mai contează.

Se vede oricum că adevăratul câştigător e însă PRO TV-ul. Acesta obţine leadership-ul absolut cu formate care merită acest nume şi oameni pregătiţi să le facă, precum “Dansez pentru tine”. De ce nu vorbim şi de longevitatea lui Bănică Jr.? Are şi el vreo zece sezoane. “Dansez” mi se pare un exemplu de producţie aflată la zenit şi condusă bine de la un sezon la altul. Iar asta ne duce la cel de-al doilea tip de incompetenţă: se dau toată decizia şi toţi banii moderatorului şi pentru producţia propriu-zisă nu mai rămâne nimic. Asta funcţionează foarte bine dacă ai nevoie de un om care să răspundă la comenzi politice, care va fi mai dispus să se conformeze unor telefoane şi o va face mai eficient fără un producător ca Al Pacino din “Insider” în coastă. Dar televiziunea adevărată şi longevivă nu se face aşa. O dovedeşte cazul lui Teo Trandafir, o persoană plină de carismă, dar care nu a avut parte de formate propriu-zise, ci de un fel de emisiuni-burlan, în care făcea ce voia în funcţie de un desfăşurător destul de sumar. Andreea Marin a stat la “Surprize, surprize”, o producţie foarte atent pusă la punct, vreo nouă ani, iar alte succese marca Lazarov, gen “Din dragoste”, au fost şi ele longevive. De ce? În spatele lor se afla o mare cantitate de ştiinţă şi de creier, cu tot antiintelectualismul lor. Din păcate, Valeriu Lazarov a dispărut fără discipoli, “prea scump” pentru televiziunile care trăiesc din combinaţii politice, şi nu de pe urma publicului.

Post your thoughts