Murdoch, republicanii şi jurnalismul de tip Fox

În nişte săpături pe care le fac pentru un articol destinat “Dilemei” am dat peste Outfoxed, un documentar care încearcă să demonteze mecanismele de propagandă de pe Fox News al lui Murdoch. Poate fi văzut pe Google Video:

Documentarul e mai vechi. Dintr-un studiu recent putem afla cum se comportă Fox în administraţia Obama.

  1. Tiberiu Cazacioc Reply

    Salut

    Reteaua FOX este de factura republicana, conservatoare de dreapta. Pentru acest conglomerat, guvernul Obama este unul socialist. Asa ca orice mijloace sunt permise pentru a-l destabiliza, decredibiliza. Se ajunge la excese. In aceasta situatie media nu mai este ceea ce am invatat din carti, ci este un business, este o arma politica. Se recunoaste in Outfoxed, ca trustul FOX este partinitor, ca nu mai este media, ca nu isi indeplineste misiunea de mediu obiectiv si impartial, distorsioneaza si influenteaza gresit audientele, care trebuie sa voteze in cunostinta de cauza. De partea cealalta ar fi media (americana) care vrea isi faca onest treaba si sa contrabalanseze impactul FOX. In acest punct al discutiei, ma opresc si intreb ? Bine, bine, manipulare FOX, manipulare, dar au audienta ? Da.

    Cu alte cuvinte, exista public care doreste stilul FOX, vrea programe FOX si urmareste programe FOX ? Da. Asa se petrece si in Romania. Unii dintre noi putem afirma ca Realitatea TV si Antena 3 (sau grupul INTACT) au o anumita orientare si nu vad intotdeauna decat negrul si nu albul, si deformeaza.

    Problema este ca, si este cazul sa spunem: 1. Cele doua exemple sunt exemple de business-uri, ca atare cauta profitul si profitul este nu numai strict economic pe business, ci pe derivate colaterale; 2. Sunt media de divertisment, sunt concepute, create ca sa distreze lumea, sa ofere satisfactii celor cu frustrari, celor loviti de anumite evolutii sociale si politice; 3. Nu sunt institutii publice media, de la care sa astepti obiectivitate, mijlocire, echidistanta, etc. Acestea au murit de mult si evoluam de cateva decenii spre un model de media integrat peisajului social si politic. Media nu mai sunt arbitru, sunt un jucator, creeaza din fictiuni asa-zise realitati. S-au scris zeci de carti despre asta, despre cum au devenit ziaristii, personaje. Media face parte din mecanismul de guvernare, alaturi de cei de la putere, cei din opozitie, sindicate. Media face parte din elita, din establishment si este complice la tot ceea ce ni se intampla, bine sau rau. Doar gandindu-ne la functia de gatekeeper, la selectia de subiecte, la ce vorbitori sunt invitati sau nu.

    Ca sa inchei, ce este deranjanta, este minciuna si ipocrizia. Sa nu pretinda nimeni ceea ce nu este. Nici o institutie media, care legitim serveste interesele unui grup, sa nu pretinda ca serveste interesele generale, ca este obiectiva. De aceea, schimb canalul.

    PS: Sper ca am inteles mesajul din “Outfoxed” si l-am discutat in context, Filmul are peste o ora.

  2. Iulian Comanescu Reply

    Da, asta mă interesa, analogia cu Realitatea şi Antena 3. Apropo de context, ar mai trebui să spun că Outfoxed a fost distribuit de un grup de acţiune politică liberal numit MoveOn.org.

  3. fLoreign Reply

    Comportamentul media de tipul celui descris in Outfoxed este unul dintre motivele pentru care facusem cu ceva vreme in urma analogia GOP-PSD.
    Mai lung, un pic concentrat pe altceva, si nu stiu daca il gasesti online: The Corporation. Mentionez acest documentar pentru ca are o parte dedicata Fox. Michael Moore apare si el in acest documentar, aici pare mai in elementul lui decat in filmele sale, destul de nesarate dupa parerea mea.
    De cand am solicitat online sa primesc un abtibild pentru masina cu “Turn Off Fox” am inceput sa primesc si din partea MoveOn mesaje nesolicitate, insa nu atat de multe cate primesc de la GOPUSA (ambele se infratesc in directorul “Bulk”). Macar MoveOn a avut recent meritul de a-mi aduce la cunostinta urmatorul fapt:
    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2010/12/15/AR2010121503181.html?hpid=topnews
    Cel putin un om a facut totusi cariera politica pe spatele Fox, ma refer la senatorul Al Franken, fost comedian, vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Fox_v._Franken . Iar acum sunt sanse ca dupa demascarile “pixelului albastru” pe stil american – http://news.yahoo.com/s/ynews/ynews_ts988 , Jon Stewart sa-i calce pe urme.

  4. fLoreign Reply

    Revin cu o sugestie nu tocmai off-topic. In general evit serialele americane, iar acum voi mentiona o exceptie de la aceasta regula: The Wire. Eu fiind interesat de educatie, am urmarit recent cap-coada seria 4, unde sistemul educational din “inner city” Baltimore este descris fara pic de fard (pe langa viata de strada, cea a politistilor si cea a politicienilor, in interactiune). Iar cum seria 5 (ultima) se ocupa de media, mai exact de Baltimore Sun (serialul este construit pornind de la experiente reale ale scenaristului fost jurnalist), m-am gandit sa ti-l recomand. Daca seria 5 este calitativ comparabila cu 4, atunci merita.

  5. Marian Stavaroiu Reply

    Voi sunteti specialisti in media, eu sunt un outsider bagator de seama.
    Si tocmai cand ma simteam si eu mandru ca sunt roman, ca noi am inventat stiloul, insulina, avionul care zboară si avionul care ară… veniti voi sa ma atacati la self esteem si sa-mi spuneti ca moda mogulilor de presa e de import. 🙂

    Ma intriga insa si afirmatia domnului Tiberiu Cazacioc: “Nu sunt institutii publice media, de la care sa astepti obiectivitate, mijlocire, echidistanta, etc. Acestea au murit de mult … “
    Unde, dom`ne, poate la americani, ca noi mai avem TVR. Unde vezi dumneata “un model de media integrat peisajului social si politic“ , ha ???

Post your thoughts