Mortul şi mireasa

Am auzit că e deja o tradiţie, dar pe mine m-a lovit, odată cu nesomnul, azi noapte: o mireasă furată a fost adusă la OTV. Pe bazele solide ale fantomei Elodiei, ediţia 15X, Dan Diaconescu a atins astfel formula perfectă pentru audienţă, sumarizată în presa anilor ’90 simplu şi filozofic: “Mortul şi mireasa”.

Suspense: sunat de mireasă, mirele, domnul Lucian, a zis că n-o mai vrea. Cum adică n-o mai vrea? Uite-aşa, n-are decât să stea unde vrea. Agitaţie: făpturile din imaginea de mai sus, care o aduseseră pe mireasă, se gândeau ce să facă cu ea. A intervenit “domnul Spânu” (Ion, ăla cu articolele împotriva lui Liiceanu din Ziua?), care s-a prezentat drept şoferul lui Diaconescu şi l-a convins pe domnul Lucian să îşi ia mireasa înapoi.

Deznodământ: “Domnu’ Lucian” roagă frumos mireasa să vină acasă la copii (sic). Dan Diaconescu, fericit – “Şi dacă e, vă aşteptăm şi la divorţ!”

În tot timpul ăsta, pe crawl curgeau mesaje apelpisite: “DESCHIDE-ŢI SACUL ĂLA ODATĂ, DE 3 ZILE STAU DUPĂ VOI, NU MAI POT!” (un sac adus în studio acum vreo trei zile, în care ar putea fi Elodia), “DACĂ VREŢI SĂ ŞTIŢI MAI MULTE DESPRE TOLEA, SUNAŢI-MĂ PE MINE, SUNT PIETRICICĂ”. Una din invitate era gratulată cu un calificativ gen “SCÂRBĂ CU LABE DE TRANSEXUAL” etc., etc.

Recunosc că mi-a venit şi mie să dau un mesaj gen “DAŢI CRAWL-UL ĂLA MAI REPEDE”, că merge ca melcu’, probabil ca să-l poată citi şi poliţiştii care o anchetează pe Elodia. Dar m-a apucat somnul.

P.S.: Am uitat – suprarealist minutul în care “domnul Spânu”, care se certa la telefon cu Lazarus pe tema sacului, a mormântului, a cotit-o către Protagoras, Socrate şi sofişti. După ce s-au hărţuit un pic pe tema asta, discuţia a revenit imediat la matca sau, mă rog, cavou.

  1. carmen musat coman Reply

    Pe mine ma enerveaza ca din cauza OTV-ului cu tamtamul pe cazul Elodia, pentru audienta, s-au facut cheltuieli imense de la buget presupun pentru cautarea trupului ba in rau ba in parau ba in cimitir ba in cer. Cred ca e cea mai cautata persoana, periodic politistii trec cu cainii prin poiana. Si cati copii disparuti de acasa sunt? Cateva sute?

    Avem televiziunea pe care o meritam. As fi dorit insa ca o parte din fondurile de cautare a Elodiei sa mearga si spre cautarea copiilor. In rest, pot sa-si aduca si groparii in garsoniera.

  2. textier Reply

    jawohl:
    “fecioara si moartea”
    super-mit gotic inca dinainte de schubert!
    imi place otv-ul prezentat de comanescu

  3. Iulian Comanescu Reply

    Textier: chiar pân-acolo (la goth) n-am ajuns cu gândul. Lol. Dar nu e deloc o asociaţie fortuită. Vorbind simplu, avem un contrast între cavou şi virginalitatea pe punctul de a deveni fertilitate (simplu pe dracu’, dar mă gândeam cum ar putea spune ceva alăturarea respectivă telespectatorului inconsciu de la OTV de azi-noapte). Prinţesa din imagine are nişte copii acasă, ne-a informat chiar mirele ei, dar ce mit e ăla care se reproduce întocmai de la o ipostază la alta şi nu se corupe în contemporaneitate?

Post your thoughts