Morală, ipocrizie și media

Acum trei luni și jumătate, scriam aici că rumoarea creată de arestarea lui Dominique Strauss-Kahn pentru un presupus delict sexual e aiuristică. Nici antepronunțarea în privința vinovăției și nici teoria înscenării politice nu au avut fond. Fostul șef al FMI este liber, dar cu reputația pătată, fără serviciu și probabil fără viitor politic.

PARIS, FRANCE - MAY 16: Newspapers with covera...

Image by Getty Images via @daylife

Procurorul Manhattan-ului a renunțat la acuzația de agresiune sexuală din cauza numeroaselor minciuni pe care le-a spus camerista, Nafissatou Diallo, în decursul anchetei. S-a vorbit mai ales o convorbire telefonică, pe care femeia o negase dar care a ieșit la iveală fiindcă fusese înregistrată. În ea, Nafissatou Diallo discuta cu un prieten aflat în închisoare despre averea lui Strauss-Kahn. Pornind de la astfel de premise, îți poți imagina că o persoană de o anumită factură ar putea înscena o agresiune sexuală, pentru ca după aceea să obțină avantaje materiale de pe urma unui aranjament în afara instanței. Astfel de presupuneri sunt însă hazardate, ca și certitudinile privind vinovăția lui Strauss-Kahn. Se poate spune doar că Nafissatou Diallo nu pare a fi vreo Mata Hari, infiltrată de adversarii politici ai lui Strauss-Kahn din Franța.

În orice caz, întreaga poveste duce la niște concluzii destul de triste cu privire la discernământul opiniei publice, ca și al mass media. Bernard Shaw spunea că e curios cum o sumă de indivizi ale căror opinii sunt greșite și detestabile alcătuiesc un lucru care nu se înșală niciodată, anume opinia publică. E posibil să fi fost așa în societatea victoriană, care, printre altele, avea ceva numit o elită. În mileniul al treilea, pare-se că presa are ca misiune predilectă să gâdile orgoliul publicului, creându-i acestuia iluzia propriei respectabilități, prin colportarea cu aparență de act justițiar și corectitudine politică a unor detalii scabroase referitoare la intimitatea unui finanțist pe cât de important, pe atât de trecut.

În ce-l privește pe Strauss-Kahn, acesta e departe de a fi un înger. Ancheta a stabilit că a întreținut o relație sexuală cu camerista, dar nu se poate spune dacă aceasta a fost consensuală sau nu. Deși infidelitatea conjugală nu se pedepsește prin lege, fostul șef al FMI pare a fi ieșit din cursa pentru orice funcție politică importantă în Franța, după ce fusese dat drept principalul contracandidat al lui Sarkozy.

Lui Strauss-Kahn, opinia publică i-a făcut, probabil, o nedreptate. Marii oameni de stat cu probleme de morală privată sunt probabil mai frecvenți decât cei fără pată în căsnicie. Dar, în același timp, ea, opinia, și-a oferit sieși ce merită: perspectiva unor lideri mediocri, cu o doză de ipocrizie corespunzătoare restului societății.

Articol scris pentru ediția de tipar de miercuri, 31 august a ziarului “România liberă”

Pe aceeași temă:

Enhanced by Zemanta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *