Morală, ipocrizie şi media

Acum trei luni şi jumătate, scriam aici că rumoarea creată de arestarea lui Dominique Strauss-Kahn pentru un presupus delict sexual e aiuristică. Nici antepronunţarea în privinţa vinovăţiei şi nici teoria înscenării politice nu au avut fond. Fostul şef al FMI este liber, dar cu reputaţia pătată, fără serviciu şi probabil fără viitor politic.

PARIS, FRANCE - MAY 16: Newspapers with covera...

Image by Getty Images via @daylife

Procurorul Manhattan-ului a renunţat la acuzaţia de agresiune sexuală din cauza numeroaselor minciuni pe care le-a spus camerista, Nafissatou Diallo, în decursul anchetei. S-a vorbit mai ales o convorbire telefonică, pe care femeia o negase dar care a ieşit la iveală fiindcă fusese înregistrată. În ea, Nafissatou Diallo discuta cu un prieten aflat în închisoare despre averea lui Strauss-Kahn. Pornind de la astfel de premise, îţi poţi imagina că o persoană de o anumită factură ar putea înscena o agresiune sexuală, pentru ca după aceea să obţină avantaje materiale de pe urma unui aranjament în afara instanţei. Astfel de presupuneri sunt însă hazardate, ca şi certitudinile privind vinovăţia lui Strauss-Kahn. Se poate spune doar că Nafissatou Diallo nu pare a fi vreo Mata Hari, infiltrată de adversarii politici ai lui Strauss-Kahn din Franţa.

În orice caz, întreaga poveste duce la nişte concluzii destul de triste cu privire la discernământul opiniei publice, ca şi al mass media. Bernard Shaw spunea că e curios cum o sumă de indivizi ale căror opinii sunt greşite şi detestabile alcătuiesc un lucru care nu se înşală niciodată, anume opinia publică. E posibil să fi fost aşa în societatea victoriană, care, printre altele, avea ceva numit o elită. În mileniul al treilea, pare-se că presa are ca misiune predilectă să gâdile orgoliul publicului, creându-i acestuia iluzia propriei respectabilităţi, prin colportarea cu aparenţă de act justiţiar şi corectitudine politică a unor detalii scabroase referitoare la intimitatea unui finanţist pe cât de important, pe atât de trecut.

În ce-l priveşte pe Strauss-Kahn, acesta e departe de a fi un înger. Ancheta a stabilit că a întreţinut o relaţie sexuală cu camerista, dar nu se poate spune dacă aceasta a fost consensuală sau nu. Deşi infidelitatea conjugală nu se pedepseşte prin lege, fostul şef al FMI pare a fi ieşit din cursa pentru orice funcţie politică importantă în Franţa, după ce fusese dat drept principalul contracandidat al lui Sarkozy.

Lui Strauss-Kahn, opinia publică i-a făcut, probabil, o nedreptate. Marii oameni de stat cu probleme de morală privată sunt probabil mai frecvenţi decât cei fără pată în căsnicie. Dar, în acelaşi timp, ea, opinia, şi-a oferit sieşi ce merită: perspectiva unor lideri mediocri, cu o doză de ipocrizie corespunzătoare restului societăţii.

Articol scris pentru ediţia de tipar de miercuri, 31 august a ziarului “România liberă”

Pe aceeaşi temă:

Enhanced by Zemanta

Post your thoughts