Mogulii, mogulașii și trepădușii media

Un raport OSCE publicat acum câteva zile face o constatare care sună familiar, aceea că tot mai multe instituții media românești “preferă să devină un instrument la dispoziția partidelor politice”. E ceva nou în toată povestea? Da, iar noutățile nu sunt vesele deloc.

Raportul OSCE nominalizează patru posturi TV care se află la dispoziția politicului: Antena 3, România TV, B1 TV, OTV, dar dă note bune TVR și Digi 24. Faptul că lucrurilor li se spune pe nume într-un document de acest gen e în sine un simptom că lucrurile au luat-o razna.

OSCE dedică mai la vale un paragraf grupului Intact/Antena și fondatorului său implicat în politică, Dan Voiculescu. De altfel, Antena 3 arată puțin diferit de celelalte trei posturi incriminate, fie și numai pentru că “inamicul public” care o controlează poate fi numit și arătat cu degetul. E notoriu că fondatorul Intact este nu doar mare proprietar media, ci și fondatorul Partidului Conservator, membru al alianței majoritare. Lucru care i-a făcut pe editorialiștii anti-USL să meargă până la a încerca să acrediteze ideea unei “guvernări Voiculescu”, ca și faptul că alegerile ar fi fost câștigate de Antena 3.

Eu, unul, sunt oarecum sătul de comentatorii care se culcă și se scoală cu drobul de sare, fiindcă un anume gen de profeții politice apocaliptice sunt mai puțin treaba presei serioase, decât scenarii aruncate în piață de consultanții politici, pe seama dușmanului. Rămâne să vedem, prin urmare, cât de voiculesciană va fi “guvernarea Voiculescu” și dacă mogulul va spolia țara mai rău decât au făcut-o baronii PDL.

Oricum ar sta lucrurile în această chestiune, aura luciferică a lui Dan Voiculescu e o veste proastă dintr-un alt punct de vedere. E vorba de celelalte televiziuni și de alte canale media cu culoare politică, apărute în ultimii ani. Să facem trei-patru pași înapoi, până prin 2008-2009: la acea vreme, presa era nu doar rentabilă (adesea), ci în mâinile a cinci mari grupuri media: Ringier, PRO/CME, Intact, Adevărul, Realitatea-Cațavencu. Dacă Ringier și Adrian Sârbu s-au ținut departe de politic, ultimele două grupuri sunt mai degrabă istorie sau nu mai prea au legătură cu felul cum le-au vrut Sorin Ovidiu Vîntu și Dinu Patriciu. Primul e la pușcărie, al doilea are probleme de sănătate și mai multe companii în insolvență, bașca faptul că pare a-și fi pierdut interesul pentru piața românească, nu numai în materie de media. Mai puțin Dan Voiculescu, mogulii intră, până la proba contrarie, în istorie. Ce e rău în asta?

Așa cum spuneam în acele vremuri, problema mogulilor nu era că sunt moguli, ci că – sau în ce măsură – nu sunt moguli. Un om-instituție de o bogăție ieșită din comun, care are forța de a se opune politicului, e o comoară pentru o democrație. Dar, atunci când acesta intră în complicitate cu politicul, e șantajabil cu dosare penale și așa mai departe, lucrurile se încurcă și mogulul nu mai e chiar atât de mogul.

Dar, cu complicitățile lui cu politicul, Voiculescu e, dacă Vîntu sau Patriciu nu vor reînvia, singurul supraviețuitor al unei epoci deja revolute. Piața media de azi, numai la trei-patru ani de la acele vremuri, e ocupată de tot felul de televiziuni-diminutiv și site-uri așa-zis neafiliate, ținute în mână de personaje de rang secund, de la Cozmin Gușă, la Sebastian Ghiță sau Dan Diaconescu. În alte zone, apar diferiți consultanți politici aflați la remorca unor partide sau, în lipsa lor, tot felul de zvonuri despre tot felul de personaje cu un statut neclar.

Raportul OSCE nu vorbește ca editorialistul român atunci când amintește de “instrument la dispoziția partidelor politice”. OSCE nu simte enorm și nici nu vede monstruos, ci dă o descriere tranșantă, precisă și responsabilă a modului cum o mare parte a presei din România a ajuns pur și simplu la remorca, la cheremul, la comanda politicului. Iar televiziunile sunt doar partea mai vizibilă. Online-ul e plin de site-uri mici și vocale, cu păreri tranșante și simptome de afiliere în ciuda țipetelor belicoase de independență pe care le scot. Azi, pare că așa ceva nu contează, dar atunci când presa scrisă se va duce de râpă cu totul, va trage după ea și o bună parte din mașinăriile de tocat știri gen Realitatea.net sau Adevarul.ro, care domină topurile de trafic azi, iar toate acele platforme de opinie, bloguri colective și așa mai departe vor deveni una din puținele opțiuni pentru un cititor căruia, ani de zile, i-a păsat de suferințele presei exact cât i-a păsat presei de el, adică deloc.

Pe online, e drept, opțiunile politice tranșante pot fi dezinteresate și pot contribui la o dinamică ideologică absentă din coruptul și ipocritul sistem partinic. Dar, pe lângă aceste zone oneste, există mai ales o listă lungă de dot.zombies ideologici, gata să se activeze la momentul oportun.

Acum trei-patru ani, însușirea de mogul era dacă nu o meserie, măcar un fel de omologare socială. Acum, imberbul Sebastian Ghiță, cu firmele lui, e chiar un personaj opulent, comparativ cu oameni fără o treabă clară-n viață, de felul ba-managerului, ba-politicianului, ba-consultantului Gușă. Ghiță, cel puțin, poate spera la un statut de mogulaș, tradus printr-o relație de genul do ut des cu politicul, în care să-și păstreze un anume spațiu de manevră. Dar, mai jos de astfel de oameni, încep trepădușii politici, care au început să mișune prin cadavrul mediei românești cu o vioiciune larvară. Îi vom vedea de acum tot mai des.

Articol scris pentru ediția de joi, 24 ianuarie, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts